104 noi cazuri de Covid-19, dintre care 24 sunt cadre medicale
Silvia Rotaru
26 aprilie, 2020, 18:39
Vizualizări: 2049
Astăzi au fost procesate 594 de probe de laborator, iar 104 cazuri sunt pozitive. Un caz este de import și 103 cu transmitere locală. Bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 3.408 de cazuri, dintre care 859 sunt lucrători medicali.
Dintre cele 104
cazuri, 5 sunt din regiunea transnistreană, iar 24 sunt printre lucrătorii
medicali. Asistenți medicali - 12, personal auxiliar – 10, farmacist -1, medic
– 1. Numărul cadrelor medicale infectate a ajuns la 859.
Tot astăzi s-au
înregistrat și 2 decese. Este vorba despre o femeie în vârstă de 78 de ani, din
Orhei, internată la 3.04.2020 în Spitalul Raional Orhei, cu cardiopatie mixtă,
AVC tranzitoriu și un bărbat de 70 de
ani, din orașul Comrat, internat la Spitalul Raional Comrat la data de
19.04.2020, cu insuficiență cardiacă.
Vă amintim că de
mâine sunt permise plimbările prin parcuri, cu respectarea distanței sociale și
în grupuri nu mai mari de 3 persoane. De asemenea, toate unitățile comerciale
nealimentare se vor deschide, cu excepția piețelor și centrelor comerciale, iar
bugetarii vor sta acasă până pe 4 mai.
Până astăzi avem
confirmate 3.408 cazuri, înregistrate 96 de decese și tratate 895 de persoane.
Tag: Covid-19, statistica, autoizolare
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
