Emil Ceban, rectorul USMF „NicolaeTestemițanu”: „Vom face mai puține alei, havuzuri, reparații luxoase și vom direcționa banii pentru instruire și știință”

Sursa Foto: Sănătate INFO//Elena Covalenco

Elena Cioina

10 decembrie, 2019, 14:51

Vizualizări: 12607

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și-a ales, pe data de 2 octombrie, un nou rector pentru următorii cinci ani. E nou, pentru că în fruntea instituției a venit un alt om, decât cel care a condus instituția un sfert de secol, chiar dacă și pe vremea lui au avut loc alegeri la fiecare cinci ani.

Dintre cei 7 candidați înscriși în cursă cele mai multe voturi (62%) le-a acumulat Emil Ceban, de specialitate urolog-androlog, șeful Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală, președinte al Comisiei de atestare a medicilor urologi, nefrologi și andrologi la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. A avut cel mai extins plan de dezvoltare instituțională, aproximativ 10 pagini. Noul rector crede însă că ceea ce l-a favorizat în această cursă este faptul că „a crescut în universitate” și-l cunoaște aproape fiecare angajat. Și conjunctura politică din țară a fost favorabilă, unii au plecat, iar noii veniți nu au reușit să influențeze lucrurile. Asta, chiar dacă concursul pentru funcția de rector nu ar trebui să aibă vreo legătură cu politicul. Am încercat să aflăm de la el dacă și-a dorit această funcție, ce viziuni de dezvoltare a Universității are, pe ce lucruri își va concentra atenția, care este relația cu fostul rector, Ion Ababii, cum vede rezolvarea problemei rezidenților privind repartizarea obligatorie în raioane, de ce este nevoie pentru a crea un Spital Universitar, etc. Răspunsurile le găsiți în interviu.

Eu am crescut în această universitate, am trecut prin toate etapele creșterii profesionale și practic prin toate funcțiile. Credeam că știu tot. De fapt, am înțeles că multe lucruri nu le cunosc. Sunt niște subtilități pe care le cunoaște doar rectorul. Adică le cunoști doar atunci când ajungi rector. Vă dau exemplul studenților străini, care învață la noi la medicină. De problemele lor se ocupă prorectorul, decanii. Noi, ceilalți, care nu avem tangențe cu ei, cunoșteam lucrurile superficial. Este un mecanism complicat, creat ani de zile și depinde de țara lor de origine, numărul studenților care vin de-acolo, etc. Toate aceste lucruri s-au schimbat pe parcursul a 20 de ani. Au fost prioritare unele țări, apoi altele. Amintiți-vă de scandalul în care am fost atrași cu studenții din Israel. Noi din acest an nu mai admitem studenți din această țară, iar celor care își fac deja studiile aici, trebuie să le oferim o garanție că diplomele lor vor fi recunoscute.

Dacă tot ați început să vorbiți despre studenții străini, acum la ce țări vă orientați?

Ponderea cea mai mare sunt, totuși, studenții din Israel, dar cei care învață deja sunt la anul 2-6.

Nu mai luați din cauza acelui scandal din vară?

Da. A fost o decizie de ambele părți. Cred că noi am fost victimele dezinformării și astfel s-a ajuns la acel scandal. De fapt, noi am început să exmatriculăm studenții cu mai mult de 5 restanțe, iar unii dintre ei, după ce nu au mai putut învăța aici, au ajuns în țări din CSI, unde nivelul de pregătire este mult mai slab și au prezentat diplome de la ei. Pentru faptele studenților exmatriculați, noi ca instituție, nu mai putem răspunde.

Și ceilalți studenți străini de unde sunt?

Sunt urmați, ca număr, de studenții din India. Sunt mai disciplinați la studii, mai cuminți, știu mai bine engleza. Însă din păcate contractele pentru ei sunt mai mici, pentru că sunt și mai săraci. În general, trebuie să le cunoști specificul, să le studiezi cultura, obiceiurile de viață, de trai. Noi, ca instituție de învățământ, a trebuit să ne adaptăm și să le creăm condiții în așa fel, încât să se simtă confortabil. De exemplu, la ei în țară e cald, deci au frică de timpul rece. De asta în timpul rece stau mai mult în încăperi, cu geamurile închise.

Sau, de exemplu, unii nu sunt imunizați împotriva unor patologii infecțioase, pentru care se face vaccin la noi în țară și toți odată pot face o varicelă. Sunt lucruri aparent mărunte, dar care sunt foarte importante și necesită cheltuieli suplimentare. Noi îi obligăm să treacă controale medicale, să aibă asigurare medicală.

Dacă ne referim la studenții americani, care învață la noi stomatologie, ei cer condiții de studii și de muncă identice cu cele din țara lor. Și ei nu cer doar pentru ei, ci și pentru studenții moldoveni.

Și ce faceți ca să le asigurați toate aceste condiții americane?

Pentru aceasta ne-am pregătit de acreditări. Am investit în clinicile universitare stomatologice. Acolo toate consumabilele, de la bahile, halat, mănuși, mască, bonetă, pentru fiecare pacient, se folosesc câte o singură dată. Când se spune că Universitatea percepe taxe mari de studii, orice ați crede, acești bani se reinvestesc. De exemplu, la masa de lucru a stomatologului, în cabinet trebuie să fie aparat de radiologie, ca să nu purtăm pacientul pe drumuri. Apoi toate instrumentele cu care lucrează, chiar și pe mulaje, toate sunt sterile. Asta înseamnă că pentru fiecare student, pentru fiecare gură se dau materiale și instrumente sterilizate.

Domnule Ceban, revenind la alegerea Dumneavoastră în această funcție. Spuneați la început că deși ați „crescut” în această universitate multe lucruri sunt noi și vi se par complicate. Ce vi se pare cel mai complicat în activitatea pe care urmează să o faceți în următorii 5 ani?

Cel mai complicat e faptul că universitatea e foarte mare. Sunt foarte mulți studenți, rezidenți, medici la perfecționare continuă, asistenți, academicieni, conferențiari, profesori, personal auxiliar. Deci, e vorba de peste 12 mii de persoane, care au nevoie de gestionare 24 din 24. Și într-o instituție atât de mare, nimic nu e un fleac și orice mișcare în societate, în colectiv, în politică, se răsfrânge și asupra oamenilor din universitate. De aceea, niciodată nu știi din care parte va veni dușul rece.

În general, „dușurile reci” sunt bune la un moment dat...

Sunt bune, dar mai și afectează uneori. Este important să nu ne scape ceva din vizor. Apoi, fiecare om din această universitate este o personalitate și trebuie apreciat, stimulat, crescut, promovat, dar în același timp trebuie controlat, evaluat. Nu este simplu. Este o comunitate academică foarte valoroasă și sensibilă.

Într-un bliț-interviu pentru Sănătate INFO, după învestire, ați spus că aveți foarte mari emoții. Le mai aveți?

Au mai trecut. Nici nu prea am timp să mă gândesc la ele. Înțeleg că am o responsabilitate mare față de toți acești oameni, care m-au votat. Înțeleg că sunt responsabil de gestionarea bugetului acestei instituții, de salarizare, de promovarea cadrelor didactice, de internaționalizarea instituției și de creșterea imaginii ei. Acum, că am mai avut un scandal cu studenții străini (n.r. este vorba de scandalul studenților implicați în traficul de droguri), trebuie din nou să revedem anumite lucruri ce țin de ei. Dar nici să renunțăm la studenții străini nu putem, pentru că ei sunt o sursă de venit și ne promovează peste hotare.

Bugetul, infrastructura, salariile sunt calculate ținându-se cont și de banii care-i plătesc pentru contracte, de asta nu putem să renunțăm. Acum, de exemplu, din cauză că nu am primit studenți din Israel, avem un deficit de 150 de studenți și acest lucru înseamnă că va trebui să economisim sau să ne abținem de la anumite activități. Deci avem de făcut lucruri majore.

„Vom face mai puține alei și havuzuri și mai multă știință”

Apoi trebuie să creștem calitatea studiilor universitare și postuniversitare. O universitate modernă trebuie să aibă dezvoltată știința, de aceea va fi o prioritate pentru noi. Strategia de dezvoltare a Universității se încheie în 2020. Trebuie să începem să lucrăm la alta. O vom schimba și accentul va fi pe dezvoltarea științei.

Vreau să-mi spuneți cum e în general să preiei această funcție după un rector care a condus Universitatea 25 de ani?

E greu.

De ce?

Pentru că Dumnealui a fost rector într-o perioadă de timp și eu vin în alta. Chiar dacă am fost într-o echipă, eu astăzi văd puțin altfel lucrurile. De aceea, ceea ce s-a făcut, indiscutabil va rămâne în istorie. Dezvoltarea bazei tehnico-materiale este o muncă enormă pe care s-a axat Domnul rector. Dar noi trebuie să trecem la o altă etapă. Noi trebuie să ne orientăm către inovație, noi avem altă generație de studenți, de doctori.

Trebuie să ne orientăm către cerințele lor și cerințele internaționale, indiferent de ce se întâmplă în țara noastră și de politica de aici. Noi vrem să facem din Universitate o instituție performantă. Nu poate astăzi Universitatea să nu facă educație și știință de performanță.

Și atunci prin ce sunt diferite viziunile Dumneavoastră de conducător, de cele ale fostului rector? Ce altceva vreți să faceți?

Vom face mai puține alei și havuzuri, mai puține monumente și reparații luxoase, dar vom direcționa banii pentru știință. Vreau să demolăm această clădire care se numește Laboratorul de Cercetări Științifice, care este într-o stare deplorabilă și vom încerca pe banii Universității să-l reconstruim. Vom încerca să dezvoltăm laboratoare moderne, vom dezvolta proiecte internaționale, transfrontaliere. Îi vom stimula pe cei care vor aduce proiecte internaționale, vom plăti pentru ca cercetătorii noștri să poată publica în reviste internaționale. Publicarea unui articol într-o revistă de specialitate de talie mondială costă cel puțin 800 de euro.

Noi le cerem să publice articole, dar ei trebuie să plătească din banii lor. Dar acolo sunt co-autori, sunt alți doctoranzi implicați în cercetări. Vom reînnoi cercurile științifice, vom investi în Școala Doctorală, vom încerca să schimbăm curricula, metodologia cercetării. Astfel vrem să creștem nivelul cercetătorilor noștri. Toate astea vor fi fața Universității și pe plan internațional. Acum pe hârtie avem 92 de contracte de colaborare cu universități și diverse Institute.

Ele sunt pe hârtie, dar eu vreau să văd cine și ce a realizat. Vreau să văd ce relații avem cu toate aceste instituții. Că ne-am dus și ne-am văzut, e una. Ce plus valoare au adus acești oameni pentru universitate? Ei merg în deplasări, specializări, congrese, etc, ce metode noi aplică.

Dar Universitatea a pornit să construiască și să amenajeze un Centru Sociocultural Universitar, care ar fi trebuit să aibă și o bibliotecă modernă. Cu el ce veți face?

Nu aș putea astăzi să vă răspund. E foarte frumos și impresionant, dar necesită cheltuieli enorme. Tot ce s-a făcut și ce este în planul aflat în derulare nu se va stopa. Mai departe însă accentul vom pune pe instruire și cercetare medicală. Noi ne propunem să omogenizăm programele de studii.

Apropo, ce schimbări vreți să faceți în modul de predare la Universitate, pentru că discutând cu studenți, rezidenți, medici, înțelegem de la ei că metodele sunt învechite. Se învață de multe ori după aceleași conspecte din care învățau și generațiile mai vechi...Au venit studenții cu asemenea plângeri?

Și da, și nu. Sunt chestiuni mai sensibile, într-adevăr. Însă nicăieri nu există o singură metodă de predare. Toate metodele pedagogice au dreptul la viață. Ele trebuie combinate, actualizate. Și apoi, în medicină nu întotdeauna e bine tot ce e modern și e valabil pentru alte instituții.

De exemplu, noi am introdus sistemul de testare computerizat. Este foarte bună ideea, pentru că nu este implicat factorul uman. Studentul a intrat, s-a logat, cronometrul s-a pornit, testul a apărut în față, dumnealui a răspuns. Toți consideră că este o metodă de testare bună, modernă, necoruptibilă.

Dar noi suntem la medicină și nu putem să nu avem o discuție cu studentul la patul bolnavului. Nu putem să nu-l testăm la logică. Generațiile de studenți se schimbă permanent. Pentru noi, generațiile trecute, testele erau o catastrofă. Acum studenții învață testele pe de rost. Deja au imunitate la ele. Sunt însă cazuri când testul l-a susținut pe 9 sau 10, iar la examenul oral nu poate răspunde. Din acest motiv instruirea și testarea trebuie să fie combinată. Studentul trebuie să susțină și partea practică, pentru că el este viitor medic.

„Studentul trebuie să vadă din primul an de facultate suferința bolnavului ”

Noi foarte des vorbim în ultima vreme despre comunicare. Istoric vorbind, comunicarea nu exista în sistemul de sănătate și mai ales în sistemul de învățământ medical. Acum ne-am convins că acesta este factorul principal. De aici apar toate conflictele între medici și pacienți și nu doar. De aceea, unul dintre scopurile noastre este să includem în curricula, pentru toți anii de studii, comunicarea. Ne mai propunem ca studentul să meargă la patul bolnavului chiar din anul I, nu să aștepte anul 6, când el trebuie să decidă ce va fi – chirurg sau terapeut. El trebuie să vadă suferința bolnavului, să vadă că sângele e roșu, să înțeleagă dacă îi place sau nu această profesie.

Deci, vom introduce în curricula și multă practică. Pentru aceasta însă avem nevoie de spitale moderne, universitare, ca să nu ne pună tot felul de condiții directorii de spitale, să nu ne marginalizeze. Asta este partea a doua a învățământului medical superior.

„Despre Spitalul Universitar se va vorbi încă multă vreme...”

Noi avem acreditare internațională a programelor de studii și acum avem nevoie de acreditarea condițiilor clinice. Un student la medicină nu poate învăța stând în auditoriu, uitându-se la tabele, ci la patul bolnavului. Acolo avem și partea didactică, și cea clinică și știință. Și toate astea se fac într-un spital, care generează toate condițiile impuse de universitate.

Acolo studentul de la anul I îndeplinește atribuțiile unui asistent medical, rezidentul de la anul III are grijă de cel de la anul I, conferențiarul de asistent și managerul de toți ei luați împreună. Astfel studentul va trece prin toate etapele de dezvoltare profesională. Cum un copil mic acasă deprinde obiceiurile părinților, bunicilor și le repetă acțiunile, așa și studenții trebuie să știe că pe un bolnav trebuie să-l compătimești, să discuți cu el, astfel încât atunci când ajungi medic, deja să cunoști și să fii trecut prin toate aceste etape.

Acum noi pregătim medici, dar el măcar o manipulație intravenoasă nu a văzut cum se face. De fapt, acum suntem pregătiți să gestionăm noi un spital.

Dle Ceban, toți candidații la funcția de rector, inclusiv Dumneavoastră, v-ați propus crearea unui spital universitar. De ce nu a fost creat până acum? Despre el se vorbește de foarte mulți ani și doar cu vorba rămânem...

Și se va vorbi încă multă vreme.

Asta înseamnă că nici în următorii cinci ani nu va exista un spital universitar?

Nu depinde de noi.

De cine depinde?

De fondator, de Ministerul Sănătății. Ca să faci un spital Universitar Parlamentul trebuie să adopte schimbarea Legii Ocrotirii Sănătății, trebuie să fie o hotărâre de Guvern. Este o decizie politică foarte serioasă. În țările unde există asemenea spitale, este o tradiție istorică. Acest lucru s-a produs treptat, timp de secole, până s-a ajuns la asemenea formulă de spital. Un Spital Universitar, fizic și economic nu poate fi gestionat de Universitate. El trebuie să fie parte integrantă a sistemului de sănătate, contractat de CNAM.

Trebuie să aibă o secție consultativă pentru pacienții repartizați la acest spital, trebuie să fie asigurat cu consumabile. Din acest motiv, Universitatea de la A la Z nu poate să-l gestioneze. Trebuie să fie un spital ca oricare altul din acest punct de vedere. Pur și simplu conducerea trebuie să fie parte componentă a Universității și în acest spital interesele trebuie să fie ale statului, Ministerului Sănătății și ale Universității.

Înțeleg că trebuie schimbate anumite legi, că trebuie să treacă prin Parlament, dar oare politicienii trebuie să decidă dacă merităm sau nu să avem un spital universitar? De ce, totuși, depinde acest lucru în primul rând?

De decizia politică.

Și care este problema de nu vor politicienii să își asume o asemenea decizie?

Nimeni dintre miniștrii care vin nu vor să dea Universității vreunul dintre spitalele la care Ministerul este fondator. De exemplu, noi avem spitale municipale și acolo fondator este consiliul Municipal Chișinău. Încercați să veniți cu propunerea ca unul dintre aceste spitale să fie oferit Universității. Imaginați-vă că spunem că vrem Spitalul nr.1 sau nr.3. Nimeni nu va dori să ni le dea.

Ministerul Sănătății este fondator la spitalele republicane. Spitalul Clinic Republican este singurul în care sunt concentrate cele mai dotate clinici, care deservesc la nivel terțiar toți pacienții din Moldova. De aceea, pentru aceasta este nevoie de reformarea spitalelor. În general, noi depindem în totalitate de sistemul de sănătate și de schimbările care se produc în el.

Dumneavoastră o să mă întrebați de rezidenți. Noi îi pregătim, dar Ministerul ne spune câți rezidenți trebuie să pregătim și de când. Pentru aceasta trebuie să existe un program național pe țară să înțelegem încotro mergem. Vrem să știm de câte spitale avem nevoie, ce profiluri ar trebui să aibă, unde nu avem nevoie de ele și respectiv să vedem ce fel de specialiști ne trebuie. Toate aceste lucruri trebuie discutate cu Universitatea, pentru că aici avem profesorii, specialiștii principali, experți, șefi de catedre, dar acest lucru nu se face.

De ce?

Dumneavoastră vedeți câți miniștri s-au schimbat până acum? Dumnealui vine și credeți că gândurile îi sunt la Spitalul Universitar? Mai ales dacă ministrul e numit pe criterii politice. Miniștrii noștri încep cu problemele, astupă găurile, liniștesc spiritele. El nu mai reușește să se ocupe de dezvoltare, de viziune, etc. De aceea, prima condiție pentru a crea un spital universitar trebuie să fie reformarea sistemului spitalicesc.

Spitalul universitar nu poate fi un spital simplu. El trebuie să fie un spital de înaltă performanță. Acolo trebuie să se facă lucruri pe care nu le pot face alte spitale – intervenții endovasculare, neurovasculare, radiologie, intervenționale, minim-invazive, endoscopie și laparoscopie de înaltă performanță.

Așa cum povestiți, ar însemna un spital construit din talpă...

Ar fi ideal, dar pentru aceasta e nevoie de miliarde de euro, iar statul nostru nu are acești bani. Una dintre variante ar fi ca Spitalul Universitar să se afle la Malina Mică, pentru că acolo avem concentrate cele mai multe instituții medicale republicane – Institutul de Ftiziopneumologie, Oncologie, Cardiologie, Spitalul Clinic Republican. În fiecare spital de acolo este câte o contabilitate, fiecare are secție consultativă, laborator.

Toate pot fi concentrate în unul singur. Spitalul Republican să fie doar cu profil chirugical. Cardilogia să rămână așa cum e, iar Institutul de Ftiziopneumologie să fie transferat la Vorniceni, care e renovat și stă și se ruinează. Bolnavii de TB nu trebuie tratați în centrul orașului, dar să meargă încolo, iar din Institut să facem terapeutică de înaltă performanță – endocrinologie, alergologie, etc. la spitalul de la Briceni să se facă operații de apendicită, la Spitalul Municipal nr.3, la fel, dar aici să se facă transplant de ficat, de rinichi, de cornee, transplant de inimă, de plămâni.

Dle Ceban, potrivit planului de activitate al Ministerului Sănătății, până la sfârșitul acestui an trebuie să avem un concept de reformare a spitalelor. Ați avut vreo discuție pe acest subiect până în momentul actual? (n.r. interviul a fost realizat în ultimele zile ale Guvernului Sandu)

Am vorbit cu toți miniștrii care au fost până acum. Fiind prorector responsabil de activitatea clinică am pus această întrebare. Am participat și în studiile de fezabilitate pe care le-au făcut experții internaționali, am fost cu ei și la Ministerul Sănătății și am discutat. Ne-au spus, da, pornim reformarea sistemului spitalicesc și cu asta s-a terminat discuția. Astăzi vară am avut discuții și cu actuala ministră (n.r. fosta ministră Ala Nemerenco) și ni s-a promis că vom fi incluși în grupurile de lucru, atunci când va începe procesul.

E clar că astăzi, din ceea ce avem în sistemul de sănătate, nu este posibil ca Ministerul să ne dea unul pentru a crea Spitalul Universitar, dar am convenit cu Doamna Nemerenco să includem o persoană din Universitate în administrația de stat a spitalului. Tot din universitate să fie și un director adjunct care va face parte din echipa de manageri, care să lobeze interesele clinicii universitare și a spitalului universitar. Cine face cele mai complicate intervenții, transplanturi? Specialiștii de la Catedre. Noi suntem doar plus valoare pentru un spital.

Astea sunt idei și discuții, dar noi trebuie să avem degrabă, pe hârtie, un document de reformare a spitalelor. Ați participat până acum la vreo ședință ca să discutați subiectul?

Încă nu, dar îmi propun să fie unul dintre subiectele cheie în viitorii cinci ani, cât voi fi rector al acestei universități.

Domnule Ceban, revenind la subiectul rezidenților. Ministerul i-a dat pe mai mulți în judecată, pentru că nu au vrut să lucreze după repartizare. Dumneavoastră cum vedeți rezolvarea acestei probleme? Cât de corectă vi se pare această abordare, cu repartizarea obligatorie, având în vedere că statul nu-i oferă practic nicio condiție pentru a se dezvolta profesional, dar nici condiții de trai și de viață omenești.

Aici dreptatea e de partea tuturor. Ministerul Sănătății are argumentele sale. Rezidențiatul este gratis, deci statul investește în acești specialiști. De aceea el (statul) are dreptate. El te pregătește, el investește și tu trebuie să-i întorci banii pe care statul i-a cheltuit cu tine.

„Când bursa unui rezident în Moldova e de 1 mie de lei, iar în România e 2 mii de euro, nu știu ce patriotism i-ar ține acasă”

Pe de altă rezidentul, care trăiește în secolul 21 și vede cum se dezvoltă medicina peste hotare, ce salarii au chiar și colegii lor din România, poate fi înțeles și nu poți să-i impui să lucreze aici. Este o problemă sensibilă.

Dvs ce propuneri aveți pentru a rezolva această situație?

În viziunea mea personală problema poate fi rezolvată în felul următor. La rezidențiat Ministerul Sănătății oferă un anumit număr de locuri la buget. Tu, viitor medic, vrei să fii chirurg. La Chișinău însă locuri nu sunt. Este loc de chirurg la Ștefan Vodă sau la Ceadâr-Lunga. Deci, studentul învață 5 ani la buget și semnează contractul în care scrie că la finalul studiilor el va merge să lucreze trei ani chirurg la Ștefan Vodă. Și invers, studentul nu vrea chirurg la Ștefan Vodă. El poate face o altă specializare la stat sau dacă vrea cu tot dinadinsul să devină chirurg, să plătească pentru rezidențiat. Asta însă e doar o parte.

Statul are obligația să creeze condiții pentru acest medic, indemnizații, loc de trai, etc. Altfel, noi vom pregăti specialiști în gol. Și atunci când bursa unui rezident este în Moldova e o mie de lei, iar în România e de 2 mii de euro, nu știu ce patriotism i-ar ține acasă. Nu spun, unii pași s-au făcut. S-au mărit un pic salariile. Au și câte 5-6 mii de lei. Am vorbit și cu directorii de spitale să angajeze rezidenți, pentru că au lipsă de personal, inclusiv asistenți și atunci rezidentul poate ajunge la un salariu de 8-10 mii de lei. Dar din nou, acești bani nu înseamnă 2 mii de euro. În plus, peste Prut există și multă mobilitate. Poți fi admis la rezidențiat la Cluj și îl poți termina undeva într-o altă țară din UE. Problema e complexă și ea nu depinde doar de Universitatea de Medicină și nici doar de Ministerul Sănătății. E o problemă sistemică, a statului.

Indemnizația pe care o oferă statul celor care acceptă să muncească în sate, raioane s-a dublat. Și totuși ea se oferă în rate. Nu călcăm pe aceeași greblă?

Cum vă spuneam, e o problemă complexă. Eu mă întâlnesc cu studenții și rezidenții, vorbesc cu ei, sunt încă cu picioarele pe pământ. Ceea ce vreau să spun este că noi, aici la Universitate, am încercat să le creăm cele mai bune condiții de studii. Poate pentru unii sunt rele, dar noi oricum le oferim ceva mai bun decât există la alte universități.

Studenții noștri au în cămine mașini de spălat, de uscat, le-am făcut dușuri ca lumea, săli de sport, studenții merg la fitness, au mobilitate academică, etc. Dar tot asta noi le oferim unde? În Capitală. După șase ani cu asemenea condiții, nimeni nu vrea să plece într-un sat unde WC-ul e în capătul harmanului (n.r. grădinii). Deci, acești studenți fac tot posibilul să nu se mai întoarcă acolo.

Bățul e cu două capete. Pe de o parte le creezi condiții să învețe, standarde, dar în același timp parcă i-am favoriza să plece peste hotare. Altfel însă nu putem. Până la urmă, dacă ei pleacă în străinătate, înseamnă că am pregătit medici buni și ei fac față sistemului de sănătate în țara în care lucrează.

Anul acesta, apropo, admiterea la rezidențiat, a avut loc mult mai târziu decât în ceilalți ani. Însă, din datele pe care le avem, vedem că avem nevoie de mulți medici de familie. Nu știm însă dacă e numărul necesar și de ce nu am avea nevoie de tot atât de mulți ginecologi sau endocrinologi sau ftiziopneumologi, pentru că tot avem deficit și rată înaltă la tuberculoză?

Ca să aibă loc o admitere normală în rezidențiat, sistemul de sănătate trebuie să știe care este situația, de ce fel de specialiști avem nevoie, care este politica de cadre, de câți doctori vom avea nevoie în următorii ani, unde vor lucra aceștia, ce aparataj vom procura, câți pacienți vom trata.

Adică Universitatea nu știe toate aceste lucruri...

Universitatea primește comanda de stat. Noi primim numărul de locuri la rezidențiat, dar de ce de atâția rezidenți e nevoie, noi nu știm.

Acum dacă e să vă răspund de ce s-a întârziat cu admiterea la rezidențiat, atunci fondatorul nu ne oferă asemenea explicații. Noi însă optăm pentru petrecerea acestui concurs cât mai repede posibil ca să nu pierdem rezidenții. Ei termină studiile în luna iunie, sunt fericiți, mai fac un bal de absolvire și după aceasta omul așteaptă iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie. Ce face el în această perioadă? Pe contul cui stă? Ei sunt cu familii, copii, deci vor încerca să-și rezolve altfel problemele. Se angajează în companii farmaceutice, se reprofilează sau pleacă în străinătate. De la absolvire până la admiterea la rezidențiat noi pierdem aproximativ 20% dintre absolvenți. Apoi începe admiterea la rezidențiat în România și dintre cei care au fost admiși la noi, depun în paralel actele și în România. Mai pierdem vreo 20%.

Deci, cam jumătate îi pierdeți...

Poate nu chiar 40%, dar vreo 35%, cred că da.

Domnule Ceban, în altă ordine de idei, o să vă adresez câteva întrebări care nu au legătură cu instruirea și nici nu au legătură între ele, dar care le considerăm, totuși, importante pentru public. Pentru că sunteți o instituție de învățământ finanțată din bani publici, ce buget administrați în 2019 și care este contribuția statului în universitatea pe care ați ajuns să o conduceți?

Pentru 2019, din bugetul de stat ne-au fost alocate 210 milioane de lei. La acești bani se adaugă resursele proprii, obținute din serviciile contra-plată, care se ridică la 295 de milioane de lei. Banii oferiți de către stat nu sunt doar pentru instruirea studenților, dar și pentru cercetare.

Dle Ceban, ați obținut 62% dintre voturile alegătorilor. Prin ce credeți că v-ați deosebit de alți candidați la funcția de rector?

Cred că este rodul muncii mele și a Universității. Și nu mă refer la clădiri, pereți, mobilier. Mă refer la oamenii care m-au crescut și m-au educat aici. Am trecut prin toate etapele de creștere în carieră și acolo unde am fost m-am străduit să fac bine și să susțin oamenii, să fiu onest cu ei. Ăsta este rodul a 25 de ani de activitate în această instituție. Pe mine mă cunosc practic toți din acest colectiv. Eu am fost liderul studenților și am creat Asociația Studenților și Rezidenților, am fost decan pe studii de masterat, doctorat, post-doctorat, am creat Școala Doctorală în Universitate. La 40 de ani am devenit prorector pe probleme de educație și probleme sociale și am avut grijă de cămine, studenți, îmbunătățirea condițiilor de trai, condițiile de muncă ale lucrătorilor de la catedră. Deci, am avut o activitate 24 din 24 ore în paralel cu activitatea mea clinică. Ca om, nu am fost niciodată agresiv, nu am cerut favoruri. Cred că alegerea mea a fost o recompensă a întregului colectiv pentru munca de ani de zile. Eu nu am umblat din catedră în catedră ca să conving să mă voteze.

Din ceea ce povestiți, înțeleg că erați sigur din start că deveniți rector...

Au fost și niște situații care m-au favorizat. În primul rând, pentru că am fost defavorizat de către Domnul rector Ababii. Nu am fost numit printre cei pe care Dumnealui îi avea drept favoriți pentru această funcție. A fost o reacție a unei părți din comunitatea de profesori. Dacă nu ar fi insistat ei, cred că nici nu aplicam la acest concurs. Eu abia devenisem șef de catedră, câștigasem concursul și aveam planuri mari acolo. Și poate nu aș fi participat, dacă rectorul Ababii nu ar fi venit cu acea listă și ne-ar fi spus: „ăștia trebuie să participe și ăștia nu trebuie să participe”. Cumva m-a afectat și am decis că voi participa.

Adică Dumneavoastră nu ar fi trebuit să participați la concursul pentru rector...

Nu, nu eram în lista favoriților. Apoi cred că ceea ce m-a favorizat să câștig acest concurs este că mereu am știu să-mi caut de munca mea și nu m-am ocupat de chestiuni „parauniversitare”. Și mai cred că m-a favorizat și situația politică. Un Guvern a plecat, iar altul nu a reușit să influențeze lucrurile. Cred că este pentru prima dată în această Universitate când alegerile s-au desfășurat atât de liber.

Dar, Domnule Ceban, unii dintre colegii Dumneavoastră au contestat acest concurs, mai ales din cauza unui punct din regulament care se referea la apartenența politică. Nu putea candida nimeni dintre cei care au sau au avut apartenență politică în ultimii cinci ani. Nu considerați, totuși, că e o discriminare și ilegal acest punct, în condițiile în care regulamentul cadru național de alegere a rectorului universității nu prevede așa ceva?

E clar că e discriminare și nu este corect și la modul real nici nu cred că s-a ținut cont de acest aspect. Doar a afectat imaginea acestui concurs.

Nu v-a deranjat acest punct din regulament? Atunci nu ați avut o poziție civică.

Nici nu am avut timp să mă gândesc la acest lucru, pentru că decizia de a participa am luat-o pe 23 august.

Cine v-a încurajat să participați, totuși, la concurs?

Colegii care au muncit aici cu mine o viață.

Un alt subiect controversat este cel privind instituirea funcției de președinte a Universității, care îi revine Domnului Ababii...

Nu avem așa funcție. A fost anulat din Carta Universitară și noi am pornit procedura a doua zi după învestirea mea. Decizia a fost luată de Senatul Universității. Domnul rector are titlul de rector viager. Așa cum a fost și titlul fostului rector Anestiade. Este un titlu onorific, fără vreo atribuție sau funcție.

Totuși, rămânerea domnului Ababii chiar și cu acest titlu onorific, spun gurile rele, nu înseamnă altceva decât faptul că Dumnealui vrea să aibă în continuare control asupra universității și a noului rector în mod special.

Nu știu ce vrea domnul Ababii, dar noi am avut o discuție lungă, amicală și am convenit că Dumnealui va fi membru de onoare la ședințele Senatului, la ședințele festive ale Universității și se va ocupa de elaborarea documentului de creare a Colegiului Medicilor în Moldova. Își va face o echipă din persoane în etate ca Dumnealui cu care va lucra asupra statutului, proiectului, legislației de creare a Colegiului Medicilor.

Funcția de rector este ultima treaptă la care ați aspirat sau aspirați la una și mai înaltă?

Eu nu sunt de firea mea carierist. Funcția de rector nu era o funcție râvnită de mine. Nu era scopul vieții mele, iar acum principalul gând e să pot face față acestei provocări. Nu mi-aș ierta să dezamăgesc echipa universității.

Vă vedeți, la un moment dat, ministru al Sănătății?

Nu cred.

Nici chiar dacă v-ar propune? E o funcție politică și nu e obligatoriu să fii membru de partid...

Eu nu fac politică.

Domnule rector, vă mulțumesc pentru interviu.

Emil Ceban, rectorul USMF: Sunt puține spitale în Europa în care nu vei întâlni un absolvent de-al nostru

Ion Șalaru, candidat la funcția de director al Agenției Naționale de Sănătate Publică: „Persoana care trebuie să acceadă în această funcție, nu trebuie să fie afiliată politic”

Directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică: Nici eu nu știu ce salariu voi avea. Cea mai mare provocare este salariul mic al specialiștilor din Sănătate Publică. Vom negocia cu Guvernul”

Tag: instruire, știință, USMF N.Testemițanu, rector, Ceban

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.