Portugalia, un exemplu dat lumii în decriminalizarea consumului de droguri. Îndemnul președintelui care a făcut posibilă această reformă: „Nu faceți nicio greșeală”
Irina Papuc
03 iunie, 2019, 09:42
Vizualizări: 5641
Portugalia. Puțin peste 10 milioane de locuitori. 23.000 dolari PIB pe cap de locuitor. A decriminalizat consumul de droguri pentru uz personal în 2001. A reușit performanța de a reduce sub 20 cazurile de infectare cu HIV relaționate cu consumul de droguri. A deschis prima unitate mobilă de injectare supravegheată și este pe cale să deschidă altele două.
A majorat
contribuția pentru Fondul Global, fiind în continuare un exemplu de succes
pentru sute de state care vin în mica țară „de la capătul Europei” să descopere
cum poate fi transformată o problemă de sănătate publică într-un exemplu de
succes ce continuă de mai bine de 20 de ani.
João Goulão este
Coordonator național al programului portughez pentru droguri și alcool și
director general al Directoratului General de Intervenție în Comportamentul
Adicțiilor și Dependențelor, o entitate din cadrul Ministerului Sănătății din
Portugalia și este responsabil cu coordonarea politicilor în acest domeniu. Este
medic de profesie și, de asemenea, a făcut parte din Comitetul portughez care,
în 1999, a pregătit raportul pe care a fost fondată prima Strategie portugheză
privind decriminalizarea consumului de droguri.
Într-un scurt interviu, avut loc în Portugalia în cadrul Conferinței Internaționale de Reducere a Riscurilor 2019, João Goulão mi-a spus că problema consumului de droguri era atât de gravă în Portugalia anilor de după revoluția din 1974, întrucât cu greu găseai o familie portugheză unde măcar un membru să nu fi fost afectat de dependența de droguri.
João Goulão, centru. Foto: Harm Reduction International
Domnule Goulão, au trecut aproape 20 de ani de la intrarea în
vigoare a Strategiei care a prevăzut decriminalizarea consumului de droguri
pentru propriul consum în Portugalia. Care s-au dovedit a fi provocările cel
mai greu de realizat în acești ani?
Portugalia
s-a confruntat cu o explozie a consumului de droguri după revoluția din anul 1974.
Nu a fost o problemă care să afecteze anumite grupuri, adică cetățenii
marginalizați, ci pe toți. Era aproape imposibil să găsești o familie
portugheză care să nu fi avut măcar un membru consumator de droguri. Totul a
început cu canabisul, care era foarte accesibil, apoi s-a trecut la nivele
ridicate de heroină. Atunci problema consumului de droguri a devenit și o
preocupare reală pentru politicieni. A fost creat un grup de lucru, printre
care m-am numărat și eu, și am propus o strategie care să aibă o cu totul altă
abordare: să se axeze pe suport și tratament. Această abordare a venit din
conștientizarea faptului că avem mai degrabă o problemă de sănătate publică,
decât de criminalitate.
Atunci,
prin anii 1978 și 1979, dacă ați fi întrebat oameni pe stradă care este cea mai
mare preocupare a lor, toți v-ar fi răspuns că este problema consumului de
droguri. Era un consens național în această privință. Guvernul pur și simplu
trebuia să facă ceva. Strategia a avut susținerea politică, a fost votată și în
anul 2001 a intrat în vigoare. A presupus costuri mari, este adevărat, dar cu
mult mai ieftin decât să investești în închisori. Prima evaluare, după primii
ani de aplicare a strategiei, ne-au confirmat că au început să scadă mult
cazurile de infectare cu HIV, decesele de supradoze au scăzut, criminalitatea a
scăzut, iar oamenii au început să aprecieze aceste reușite. Însă, odată cu
această normalizare a situației, problema consumului de droguri a început să se
ducă tot mai la coadă, în lista de priorități a politicienilor.
În Lisabona și-a
început activitatea recent o cameră mobilă de injectare supravegheată. Cum
funcționează?
Așa este, o
cameră mobilă, mai exact o furgonetă a început să funcționeze de săptămâna
trecută (aprilie 2019). Circulă pe un traseu prestabilit, în locuri
prestabilite. Consumatorii pot utiliza seringi sigure, sunt consultați de
asistente medicale care le propun testarea la prezența maladiilor infecțioase
și îi orientează către programe de reducere a riscurilor. Există supraveghere
și intervenție de urgență a personalului, dacă este nevoie, de exemplu în caz
de supradoze.
Portugalia a fost
pioneră în decriminalizarea consumului de droguri, dar deschiderea unor camere
de injectare asistată a fost o luptă grea. Din ce motiv?
Pentru că
încă există foarte multe controverse. Oamenii spun: bine, este foarte
important, înțeleg, dar numai nu în ograda mea. Ca să poată exista o cameră
într-un imobil avem nevoie un consens între municipalitate și Guvern. Până acum
am găsit acest consens în Lisabona și urmează să fie deschisă și o unitate
fixă.
Care sunt costurile
pentru această unitate mobilă?
Această
unitate a costat 150 mii de euro și pe parcursul primului an va fi finanțată de
municipalitate. După ce va avea loc o evaluare a activității acesteia, va trece
în gestiunea SICAD.
Republica Moldova a
adoptat până acum o formă de decriminalizare care însă rămâne pe hârtie din
cauza cantităților extrem de scăzute pe care o persoană poate să le aibă asupra
sa pentru propriul consum. Astfel, cade automat sub incidența infracțiunilor
penale. Ce ați recomanda autorităților noastre să schimbe?
Și
Portugalia trebuie să revadă cantitățile pentru propriul consum, deoarece cele
prevăzute în strategie sunt depășite de timp și nu mai corespund realității de
astăzi. Cel mai important este să existe cantități realiste, foarte bine
analizate, dar și limite foarte clare. Astfel ca să nu fie lăsat arestul la
discreția polițistului: să aresteze persoana pentru că pare traficant de
droguri sau să-l lase să plece? Și dacă nu veți avea limite clar definite prin
lege, decriminalizarea pur și simplu nu va funcționa.
Programele de reducere a riscurilor în cifre
Ultimele
date disponibile, din anul 2017, arată că în Portugalia au fost implementate 41
de proiecte ce aveau la bază activități de reducere a riscurilor. Acestea au
inclus: schimb de seringi, terapie de substituție cu opioide, distribuție de
prezervative, deschiderea camerelor de injectare asistată, programe de
outreach, asigurarea cu Naloxonă și terapii ca soluție alternativă
încarcerării. Astfel, pe parcursul anului 2017 au fost distribuite peste 1
milion 400 de mii de seringi, ceea ce a dus la scăderea de patru ori a ratei de
infectare cu HIV prin intermediul administrării drogurilor injectabile. În 2017
au fost înregistrate 18 cazuri de acest fel. De asemenea, decesele de supradoză
au scăzut de la aproape 100 în anul 2008 la sub 40.
Portugalia și-a triplat contribuția către
Fondul Global
În cadrul
celei de-a 26-a ediție a Conferinței Internaționale de Reducere a Riscurilor,
ce a avut loc în orașul Porto, Portugalia, autoritățile portugheze au anunțat
că triplează, pentru a șasea Reaprovizionare a Fondului Global, contribuția sa.
Astfel, Portugalia va contribui cu un angajament de 750 de mii de euro.
„Ministerul portughez al Sănătății și Ministerul Afacerilor Externe au plăcerea de a anunța această contribuție importantă la o cauză care nu este numai a noastră, dar suntem solidari cu acest angajament, deoarece suntem conștienți de faptul că solidaritatea și împărtășirea eforturilor sunt instrumente-cheie pentru a asigura mai multă și mai bună sănătate pentru toți, fără să lăsăm pe nimeni în urmă”, a spus Raquel Duarte, secretar de stat al Ministerului Sănătății din Portugalia.
Raquel Duarte, secretar de stat al Ministerului Sănătății din Portugalia. Foto: Harm Reduction International
În țările
din întreaga lume în care Fondul Global investește au fost salvate mai mult de
27 de milioane de vieți, iar numărul persoanelor care au murit de SIDA,
tuberculoză și malarie a fost redus cu o treime. Fondul Global asigură acest impact,
datorită unei game variate de parteneri, inclusiv parteneri bilaterali, agenții
multilaterale și tehnice, companii din sectorul privat, fundații etc. Fondul
Global urmărește să ridice cel puțin 14 miliarde USD pentru cel de-al șaselea
ciclu de strângere de fonduri pentru reaprovizionare. Fondurile vor ajuta la
salvarea a 16 milioane de vieți, vor reduce la jumătate rata mortalității
cauzate de HIV, tuberculoză și malarie și vor construi sisteme de sănătate mai
puternice până în 2023. Franța va găzdui la 10 octombrie 2019 la Lyon cea de-a
șasea reuniune a Fondului Global de Reaprovizionare.
Jorge Sampaio, fostul președinte al Portugaliei:
„Nu vă permiteți greșeli”
Tot în cadrul aceluiași eveniment, a ținut un discurs emoționant Jorge Sampaio, președinte al Portugaliei între anii 1996-2006 și membru al Comisiei globale privind politica în domeniul drogurilor (GCDP). Jorge Sampaio a fost un promotor al reformei de decriminalizare a consumului de droguri în țara sa și acum a transmis un mesaj important pentru cei care vor decide politica antidrog în următoarele decenii.
Jorge Sampaio, președinte al Portugaliei între anii 1996-2006. Foto: Harm Reduction International
„În aceste
vremuri destul de întunecate, dominate de eșecuri și regrese în multe domenii,
este bine să spunem o poveste de succes! Această poveste este despre reforma
noastră pionieră a politicii antidrog implementată de peste 20 de ani, pe baza
unei viziuni noi. Au fost introduse două schimbări majore care au exprimat o
schimbare culturală reală în privința modului în care țara noastră percepea
problema. În primul rând, atenția a fost îndreptată către utilizatorii de
droguri, pentru a le oferi ocazia de a fi îngrijiți într-o manieră holistică și
cuprinzătoare, cu implicarea lucrătorilor medicali și sociali. În al doilea
rând, întreaga chestiune a infracțiunilor de consum de droguri a fost în
general eliminată din cadrul legislației penale și al sistemului de justiție
penală. Consumatorii de droguri nu mai sunt închiși sau tratați ca infractori. Această
nouă abordare îndrăzneață, umanistă și pragmatică a condus la următoarele
rezultate: a scăzut numărul consumatorilor de droguri, numărul de consumatori
de droguri care au intrat în tratament voluntar a crescut, numărul de cazuri
recent raportate de HIV și SIDA în rândul consumatorilor de droguri dependenții
a scăzut substanțial în fiecare an din 2001. Ratele de mortalitate legate de
droguri au scăzut și ele”.
„Doamnelor
și domnilor, nu faceți nici o greșeală. Succesele nu sunt nemuritoare. Ceea ce
era inovator în trecut și schimbările produse în bine trebuie păstrate sub monitorizare
permanentă, evaluare și revizuire. Politicile publice trebuie să se adapteze
noilor tendințe și să facă față provocărilor emergente și pe termen lung. Nu
este timp să așteptăm laude. Toate țările, toate orașele, toate comunitățile
pot contribui mai mult pentru a realiza pe deplin accesul și acoperirea de servicii
pentru toți. Numai eforturile comune și acțiunile de colaborare la toate
nivelurile - internațional, regional,
național și local - care reunesc tot felul de actori - guvernele centrale și
locale, organizații ale societății civile, grupurile de pacienți - pot aduce
schimbări. Să nu renunțăm, deoarece există încă un drum lung de parcurs pentru
a ajunge la o reglementare legală a tuturor drogurilor în funcție de
potențialele lor daune. În acest context, reducerea riscurilor s-ar realiza mai
ușor și ar oferi politici publice care să aibă baze solide”, a continuat fostul
președinte al Portugaliei. Jorge
Sampaio a atenționat
asupra viitorului Raport Comisiei globale privind politica în domeniul
drogurilor (GCDP), care va fi lansat pe 25 iunie la Lisabona.
„Pentru prima dată acest Raport va aborda clasificarea internațională a medicamentelor, arătând că acestea au o corelație redusă sau deloc cu prejudiciile lor evaluate științific. Cu toate acestea, după cum știm cu toții, a jucat un rol important în modelarea percepțiilor actuale și potențialele pericole”.
Tag: portugalia decriminalizare droguri harm reduction international 2019
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 octombrie, 2018, 15:48
12 octombrie, 2016, 15:28
12 octombrie, 2016, 15:17
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %