Mobilitate medicală rigidă sau până la istovire. Doctorii care aleg să muncească la mai multe spitale concomitent o fac din lipsă de bani, din contul zilelor libere
PasPortal Administrator
23 septembrie, 2013, 11:26
Vizualizări: 2568
Mobilitatea cadrelor medicale este un termen relativ nou pentru Republica Moldova. Chiar dacă avem un stat mic, care poate fi parcurs cu mașina dintr-un capăt în altul în doar câteva ore, medicii evită să se angajeze în mai multe spitale concomitent și preferă să rămână prinși de instituția în care activează.
Autor: Irina Papuc
Mobilitatea cadrelor medicale este un termen relativ nou pentru Republica Moldova. Chiar dacă avem un stat mic, care poate fi parcurs cu mașina dintr-un capăt în altul în doar câteva ore, medicii evită să se angajeze în mai multe spitale concomitent și preferă să rămână prinși de instituția în care activează.
Există însă și angajați din sănătate mai curajoși care s-au încumetat să schimbe trei zile din cinci Capitala cu un raion nordic, unde sunt așteptați de oamenii din cel puțin cinci sau șase sate. Din păcate, exemplele sunt puține, iar acești curajoși activează în sectorul privat. La stat, doctorii care practică un fel de mobilitate medicală moldovenizată fac un adevărat act de eroism – renunță la ziua lor de odihnă și se deplasează dintr-un raion în altul cu resurse proprii pentru un bănuț în plus.
Elena Gorea este medic de familie la Clinica privată Galaxia. De doi ani face aproape zilnic naveta la Rezina. Acolo este așteptată de zeci și chiar sute de pacienți care au mai mare încredere în ea, în primul rând, din simplu fapt că „vine de la Chișinău”. Are acolo pacienții săi, iar clinica din Rezina a devenit un al doilea birou permanent. S-a obișnuit să facă naveta și chiar îi place acest lucru. Acum doi ani însă vestea nu i-a părut deloc îmbucurătoare.
„Eram sceptică la început că voi reuși, dar am acceptat crezând că e vorba despre ceva temporar. Acum că bucur că merg în teritoriu. Bolnavii sunt programați, știu orele, zilele. Este plăcut când suntem așteptați”, afirmă ea.
Marigula Moșneaga face și ea naveta la Rezina de mai multe ori pe săptămână. Ea este medic reumatolog, iar de serviciile ei au nevoie zeci de oameni de la sate. Este în vârstă, însă se încăpățânează să muncească, iar cele aproape patru ore parcurse pe drum nu o obosesc în niciun fel. Ce-i drept și transportul este comod, spune doctorița – un microbuz în stare foarte bună, dotat cu televizor.
„Acum doi ani credeam că va fi imposibil să-i convingem pe acești medici să se rupă de la birourile lor. În Capitală este mai plăcut să lucrezi, oamenii sunt diferiți, este confortul psihologic că ești aproape de casă. Schimbarea a venit încet, iar ei au acceptat ușor provocarea datorită condițiilor bune pe care le asigurăm – microbuzul este în stare foarte bună, am schimbat traseul, fiindcă pe la Orhei era în stare deplorabilă. Acum mergem pe la Râbnița, e mai comod și drumul mai bun. Sediul clinicii de acolo este dotat, sunt birouri bune, doctorii au posibilitatea să-și prepare ceai sau cafea”, explică directorul medical al clinicii Galaxia, Larisa Catrinici. Ea afirmă că 12 doctori merg zilnic, inclusiv vinerea, la Rezina, iar munca lor a devenit mai plăcută fiindcă știu că acolo sunt așteptați.
Tabloul mobilității cadrelor medicale la stat însă arată sumbru. Puținii doctori care se aventurează să combine două locuri de muncă o fac în defavoarea odihnei lor.
„Deja de trei ani vine o zi în săptămână un medic radiolog din Hâncești. Din câte știu are două zile libere, dintre care una o sacrifică venind aici. Un astfel de specialist a lipsit mai mulți ani în spitalul nostru, iar el s-a oferit să se angajeze. Remunerarea este în funcție de orele și munca depusă”, comunică Mariana Florea, directoarea Spitalului raional din Cimișlia. Ea însă a refuzat să spună pentru ce bani face medicul naveta câte-o zi în săptămână de la Hâncești la Cimișlia.
Din același spital mai merg alți doi medici la spitalul din Basarabeasca, în tura de noapte, de asemenea din contul zilelor libere.
Aceeași situație este și la Orhei. 20 de surori medicale și mai mulți doctori din spitalul raional fac naveta la Chișinău. „Surorile medicale lucrează în șapte schimburi, restul timpului este liber și îl pot folosi cum vor. O parte sunt angajate la Spitalul Clinic Republican, la Institutul Mamei și Copilului, la Urgență. Avem și oftalmologi, stomatologi care cumulează. O fac însă din timpul lor liber”, afirmă și directoarea spitalului din Orhei, Elena Palanciuc.
Ea crede că mobilitatea medicală ar putea deveni un proces mai mobil în sine dacă doctorii ar percepe importanța activităților noi și intense. Dar, există și problemele care îi împiedică să facă acest lucru. „În Republica Moldova nu există un sistem informațional complex care ar permite să fie cuantificată munca doctorilor în funcție de ce au realizat și nu după ore. Aceasta este o mare piedică. Acum totul se bazează pe orele petrecute la serviciu, strict după Codul Muncii”, este de părere doctorul. Astfel, ceea ce faci contează mai puțin, la fel și cât trebuie să faci pe parcursul a opt ore de muncă pe care legea te obligă să le petreci la locul de muncă.
În Republica Moldova activează puțin peste 10.000 de doctori și peste 20 de mii de asistente medicale. Cifra este mult mai mică, decât necesarul. Potrivit estimărilor Ministerului Sănătății ar mai fi nevoie de peste 230 de doctori.
Articole relaționate:
Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
