Moldovenii își pot schimba medicul de familie și respectiv instituția medicală primară, dacă doresc acest lucru
PasPortal Administrator
10 septembrie, 2013, 10:39
Vizualizări: 2772
Pe parcursul acestei luni și până pe 31 octombrie, toți cetățenii Republicii Moldova își pot alege un alt medic de familie, dacă sunt nemulțumiți de cel pe care-l au. De asemenea, pot schimba și instituția medicului de familie. Anunțul este făcut de compania Națională de Asigurări în Medicină. În el se spune că dreptul la alegerea medicului de familie și a instituției medicale primare este prevăzut în Regulamentul cu privire la înregistrarea populației în instituția medico-sanitară, care prestea
Redactor: Sorina Bujarov
Pe parcursul acestei luni și până pe 31 octombrie, toți cetățenii Republicii Moldova își pot alege un alt medic de familie, dacă sunt nemulțumiți de cel pe care-l au. De asemenea, pot schimba și instituția medicului de familie. Anunțul este făcut de compania Națională de Asigurări în Medicină. În el se spune că dreptul la alegerea medicului de familie și a instituției medicale primare este prevăzut în Regulamentul cu privire la înregistrarea populației în instituția medico-sanitară, care prestează asistență de sănătate primară în cadrul programului de asigurări medicale obligatorii.
Documentul mai indică și modalitatea de înregistrare primară pentru persoanele care nu au fost înregistrate niciodată la o instituție medicală primară. De asemenea, documentul prevede că instituția medicului de familie poate fi schimbată odată pe an. Cererea de înregistrare primară sau de schimbare a instituţiei medicale şi a medicului de familie poate fi depusă la policlinica aleasă. În cazul în care persoana nu indică numele medicului de familie, specialistul va fi desemnat de către instituţia în care a fost depusă solicitarea.
De asemenea, documentul prevede înregistrarea persoanelor la o singură instituţie medicală primară. Se recomandă ca aceasta să fie cât mai aproape de locul de trai. În cazul în care persoana doreşte să meargă la un medic de familie de la policlinica altui sector sau teritoriu, aceasta va asigura deplasarea specialistului la domiciuliul său în caz de necesitate. Doritorii de a-și schimba medicul de familie, vor putea beneficia de serviciile lui începând cu 1 ianuarie 2014.
Din 2010, indiferent dacă o persoană are sau nu poliță de asigurare, ea poate beneficia de serviciile medicului de familie.
Articole relaţionate:
Mai multe investigații medicale în baza poliței. Lista va fi completată cu peste 600 de servicii noi
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
