Medici din Chișinău vor merge în mai multe sate izolate pentru a consulta gratuit oamenii
PasPortal Administrator
06 septembrie, 2013, 14:22
Vizualizări: 2243
Peste o sută de persoane din șase localități din nordul și sudul Moldovei, care nu au acces la servicii medicale, vor fi investigați gratuit de către o echipă de specialiști de la Chișinău.
Autor: Irina Papuc
Peste o sută de persoane din șase localități din nordul și sudul Moldovei, care nu au acces la servicii medicale, vor fi investigați gratuit de către o echipă de specialiști de la Chișinău. Oamenii nu au nici măcar un centru de sănătate în localitățile lor, iar medicul de familie vine să-i vizite o dată în săptămână.
În satele Carabetovca, Pașcani, Vasilcău, Trinca medicul de familie vine în localitate o dată pe săptămână. Astfel, cei care au o urgență de sănătate fie cheamă salvarea, fie așteaptă să treacă de la sine. Oamenii de aici vor putea face gratuit mai multe investigații medicale în cel mult o lună, iar starea lor de sănătate va fi verificată de un grup de medici din Capitală. Aceștia se vor deplasa în satele izolate în cadrul unui proiect privind asistența medicală a persoanelor în etate.
Proiectul prevede ca toți oamenii mai în vârstă de 50 de ani să fie consultați de mai mulți medici specialiști, precum cardiologi, endocrinologi, otolaringologi, neurologi și oftalmologi. Coordonatorii proiectului afirmă că vârsta a fost selectată cu un scop anumit.
„Vârsta cuprinsă între 57 și 62 de ani este considerată una critică, când persoana devine vulnerabilă la mai multe maladii. De aceea, noi ne-am propus să consultăm și să educăm, totodată, persoanele aproape de această vârstă ca să anticipăm anumite probleme de sănătate. Oamenii vor ști cu ce boală se confruntă și ce reguli trebuie să respecte pentru ca să nu-și acutizeze starea”, afirmă Dina Cibotaru, coordonatoarea proiectului „Suportul comunitar în prevenirea și controlul bolilor netransimisibile la vârsta înaintată”, implementat de organizația HeplAge International în Moldova.
Proiectul de va desfășura în luna octombrie în satele Carabetovca, din raionul Basarabeasca, Pașcani, raionul Cahul, satul Lăpușna, raionul Hâncești, satul Trinca, raionul Edineț și satele Baxani, Vasilcău și Slobozia-Cremene din Soroca. Dina Cibotaru afirmă că localitățile au fost alese după criteriul accesibilității la servicii de asistență medicală, satele implicate în proiect fiind aproape izolate de centrele raionale. Totodată, prezența medicilor de familie aici este o raritate.
În teritoriu se vor deplasa un grup de medici de la Spitalul Republican, de la Institutul de Cardiologie și de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Deplasările acestora vor fi achitate din banii proiectului. Valoarea acestuia este de 5.000 de euro și a fost finanțat de către Ambasada Finlandei În România.
Articole relaționate:
Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
