Topul celor 10 specialități medicale în care se produc cele mai multe greșeli. Ginecologia și chirurgia, în fruntea clasamentului
PasPortal Administrator
03 septembrie, 2013, 15:35
Vizualizări: 6190
Ginecologia, chirurgia și medicina de familie sunt specialitățile medicale din Moldova care sunt cel mai des vizate pentru greșeli medicale. Doctorii care practică aceste specialități recunosc acest lucru și spun că asta se întâmplă, deoarece munca lor este extrem de migăloasă și poate genera complicații imprevizibile.
Autor: Irina Miron
Ginecologia, chirurgia și medicina de familie sunt specialitățile medicale din Moldova care sunt cel mai des vizate pentru greșeli medicale. Doctorii care practică aceste specialități recunosc acest lucru și spun că asta se întâmplă, deoarece munca lor este extrem de migăloasă și poate genera complicații imprevizibile.
Potrivit unui studiu recent, în 28% dintre expertizele medico-legale privind calitatea serviciilor de asistență medicală sunt vizați medicii ginecologi sau obstetricieni. Cel mai recent caz în care medicii obstetricieni au fost acuzați că nu și-au făcut bine munca s-a produs acum aproximativ o lună în raionul Anenii Noi după ce o femeie și-a născut bebelușul mort. Cazul este investigat de Procuratura raională. „În situația gravidelor pot surveni stări de urgență, care chiar nu pot fi prognozate, complicații ce apar în timpul travaliului”, explică Ștefan Gațcan, medic obstetrician, directorul Institutului Mamei și Copilului.
Statisticile mai demonstrează că aproape 26% dintre chirurgii din Moldova au fost acuzați pentru producerea erorilor medicale. Astfel, în ultimii patru ani, în fiecare al patrulea caz de tratamente incorecte aplicate pacienților a fost vizat un medic chirurg. „E un domeniu sensibil în care se întâmplă lucruri neprevăzute. Organismul omului poate reacționa diferit în timpul intervențiilor chirurgicale, este normal. Iar în unele cazuri se pot produce și erori provocate de starea utilajului medical”, a explicat Sergiu Ungureanu, vice-director medical la Spitalul Clinic Republican.
Conform statisticilor, medicii de familie sunt suspectați pentru diverse greșeli medicale în aproape 11% din cazuri, iar numele medicilor interniști figurează în 10% din cazuri. Totodată, pediatrii și anesteziologii sunt vizați în 9% din cazuri de tratamente incorecte față de pacienți, iar neonatologii, în 7%. Și asistentele medicale sunt acuzate de erori medicale. Astfel, în 6,4% din numărul total de expertize medico-legale este vizată anume această categorie de angajați în domeniul ocrotirii sănătății.
Deși sunt la dispoziția bolnavilor 24 de ore din 24, specialiștii din domeniul medicinii de urgență se pomenesc și ei, de multe ori, pe post de învinuiți de producerea erorilor medicale. Asemenea cazuri constituie 5,7% din numărul total de erori medicale.
De malpraxis sunt suspectați și medicii ortopezi, precum și traumatologii. Potrivit studiului, aceștia constituie 2,6% din numărul total de cazuri de tratamente rele față de pacienți.
În prezent, Republica Moldova nu are o legislație specifică în domeniul malpraxisului medical. Acest domeniu este reglementat conform prevederilor Codului Penal. Ministerul Sănătății a elaborat în 2012 un proiect de lege în acest sens, însă documentul nu a fost deocamdată prezentat legislatorilor.
Articole relaționate:
Topul celor 10 specialități medicale în care s-au înregistrat cele mai multe procese de judecată
Mărturiile uluitoare ale unor doctori trecuți prin procese de judecată pentru malpraxis
Cele mai frecvente cazuri de malpraxis: cancerul nediagnosticat la timp și atacurile de cord
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
