Un tânăr aflat în comă diabetică a fost lăsat să zacă în stradă mai bine de 1 oră. Dispecerii au hotărât că de el se poate ocupa Poliția
redactor
08 aprilie, 2017, 20:47
Vizualizări: 5598
Un tânăr de doar 24 de ani s-a aflat timp de mai bine de o oră în comă diabetică, lângă un butic din piața Calea Basarabiei din Chișinău. O echipă de Urgență a venit abia peste 1 oră și 20 de minute de la primul apel.
Autor: Silvia Rotaru
Un tânăr de doar 24 de ani s-a aflat timp de mai bine de o oră în comă diabetică, lângă un butic din piața Calea Basarabiei din Chișinău. O echipă de Urgență a venit abia peste 1 oră și 20 de minute de la primul apel. Atunci dispecerii au spus că, de fapt, Poliția ar trebui chemată la fața locului, iar responsabila de comunicare de la Urgență s-a arătat deranjată că oamenii au postat fotografii de la incident.
Cazul a avut loc ieri, după amiază. Urgența a fost solicitată aproximativ la ora 14.00 de către oamenii din preajmă. Atunci, un dispecer le-a recomandat oamenilor să sune la poliție, deși tânărul avea nevoie de ajutor medical în primul rând. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcție de poliție a Municipiului Chișinău, Adrian Jovmir, un ofițer de sector, sosit la fața locului, a încercat să-i acorde primul ajutor medical tânărului „Băiatul a fost pus la umbră și stropit cu apă”, a spus Adrian Jovmir.
Tot poliția a găsit telefonul băiatului și a sunat-o pe mama acestuia, care le-a spus că băiatul ei suferă de diabet zaharat. Între timp lucrătorii de la piața Calea Basarabiei i-au măsurat glicemia și au depistat că acesta avea glicemia mărită. Nu este clar deocamdată dacă administrația pieței a angajat un lucrător medical care să fie disponibil în cazuri de urgență, pe teritoriul comercial.
Urgența a sosit abia peste 1 oră și douăzeci de minute. Diana Blănaru, purtător de cuvânt al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a declarat că toate mașinile erau ocupate „cu alți pacienți în situații la fel de importante”. Responsabila s-a arătat deranjată că lumea nu trebuie să facă poze și zarvă, ci să acorde primul ajutor medical. „Inspectorii de poliție sunt instruiți în acordarea primului ajutor medical, ei pot să facă ceva până vine ambulanța, dar și populația ar trebui să facă ceva. Noi am făcut mai multe cursuri în ultimul timp, adică este destul de regretabil că lumea face doar poze, în loc să acorde ajutor medical”.
Tânărul, care este din Soroca, a fost transportat la Spitalul Clinic Republican și încă se află în comă, în secția de terapie intensivă, fiind sub supravegherea medicilor, potrivit serviciului de presă a Spitalului Clinic Republican.
În cazul comei diabetice primele măsuri urgente care trebuie întreprinse este să i se stabilească nivelul de conștiență al bolnavului, dacă acesta este inconștient, evaluați funcțiile vitale și apelați serviciul de urgență. Coma diabetică este considerată o urgență medicală.
█ Articole relaționate:
Ministrul Sănătății vrea ca PNUD să cumpere și medic
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,39 %