Diana Berari, mămica care acuză medicii de la MedPark de malpraxis: „Nu mai cred în nimeni. Mihai Ciocanu mi-a promis de mai multe ori că va face o anchetă. Ei caută să iasă basma curată”
PasPortal Administrator
23 august, 2013, 21:33
Vizualizări: 10010
În timp ce Ministerul Sănătății a dispus crearea unei comisii care să examineze în ce circumstanțe s-a născut copilul care a rămas cu o traumă gravă la spitalul MedPark, Diana Berari, mama micuței crede că atât Ministerul cât și conducerea spitalului se vor spăla pe mâini.
Autor: Irina Papuc
În timp ce Ministerul Sănătății a dispus crearea unei comisii care să examineze în ce circumstanțe s-a născut copilul care a rămas cu o traumă gravă la spitalul MedPark, Diana Berari, mama micuței, crede că atât ministerul, cât și conducerea spitalului se vor spăla pe mâini. Ea nu crede că se va face lumină în acest caz, după ce, spune Diana Berari, Mihai Ciocanu, astăzi viceministru al Sănătății, pe atunci - director medica la MedPark, ar fi mințit presa că se afla în America în noaptea incidentului.
„Este regretabil că un actual viceministru face declarații false. Chiar a doua zi el s-a apropiat de mine, alături de șefa Secției maternitate și mi-a spus că-i pare rău pentru cele întâmplate. El era în țară, nu în America. Atunci el a spus că va pregăti o comisie pentru evaluarea cazului. Și avocatului meu, domnului Nagacevschi, i-a cerut timp să pregătească o comisie. Sunt mai mult decât sigură că lucrurile sunt foarte clare la ei. Vor să se spele pe mâini. Atunci nu înțelegeam nimic ce se întâmplă, doar plângeam”, povestește mama Deliei.
Anterior, Mihai Ciocanu declara pentru portalul deschide.md că se afla în Statele Unite atunci când a născut Diana, dar că a fost anunțat imediat prin telefon despre cele întâmplate. El mai afirma că este sigur că medicii au făcut tot ce au putut pentru a-i salva copilul. Actualul viceministru al Sănătății nu a răspuns la telefon pentru a comenta cele afirmate de Diana Berari.
Diana a născut la Spitalul Internațional MedPark acum un an. Ea povestește că contracțiile au început aproape de miezul nopții. La spital a ajuns la ora 1:20 noaptea, însă niciun medic ginecolog nu era de gardă. La fel, lipsea și medicul care urma să asiste la naștere. „La ora 2:20 s-a rupt punga amniotică, iar medicii, care au venit cu întârziere, au permis copilului să fie scos din uter la ora 3:00. Până atunci îl țineau cu mâna ca să nu poată ieși”, povestește Diana. Ea a aflat mai târziu că la scurgerea lichidului amniotic s-a produs o prolabare de cordon, adică cordonul ombilical a părăsit cavitatea uterină înaintea fătului.
Din nefericire, Delia s-a născut cu o traumă care, cel mai probabil, nu va putea fi înlăturată pe parcursul vieții. Acum Diana așteaptă decizia instanței de judecată. Conducerea spitalului MedPark a refuzat să comenteze cele întâmplate, iar astăzi Ministerul Sănătății a anunțat că va investiga cazul.
Citește la aceeași temă:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
