Igor Codreanu: „Transplantul în Moldova - impas la început de cale.”

Sursa Foto:

PasPortal Administrator

10 iunie, 2013, 10:48

Vizualizări: 4971

Sistemul de transplant din Moldova este marcat de mai multe lacune. Cea mai stringentă problemă este finanțarea – la moment nicio autoritate nu are un buget stabilit pentru a susține acest domeniu. De unde vine salvarea și dacă lipsa banilor îi va afecta pe cei a căror viață depinde de un organ sănătos discutăm cu directorul Agenției de Transplant, Igor Codreanu.

Autor: Irina Papuc

Domnule Codreanu de unde vin finanțările în sistemul de transplant din Moldova?

La moment sistemul este finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină și prin programe naționale. Pentru anul 2013 au fost alocați circa 6 milioane de lei, dar este prevăzută o creștere graduală.

Care este contribuția Companiei Naționale de Asigurări în Medicină?

Compania achită, în baza programului unic, strict procedura de transplant, iar pentru anul 2012 au fost alocați circa 220 de mii de lei pentru cinci operații pe care le-am realizat cu succes.

Care sunt carențele acestui sistem? Sunt prea puțini bani?

Problema nu este insuficiența banilor, ci modalitatea de rambursare a lor. CNAM achită, după cum spuneam, în baza programului unic, procedura de transplant, iar Ministerul Sănătății alocă bani pentru monosupresive și consumabile. Alte investigații, cum ar fi testarea donatorului și a receptorului, nu sunt acoperite de nicio autoritate. La fel și banca de țesuturi a rămas fără acoperire financiară, pentru că nici Ministerul Sănătății, nici CNAM nu are un buget prevăzut pentru aceasta. Există și alte situații cum ar fi necesitatea de prelevare a organelor de la o persoană în stare de comă spre deces. Spitalul trebuie să suporte cheltuieli semnificative pentru a menține organele acestuia în stare viabilă până vor fi prelevate. Cine va suporta aceste cheltuieli? Încă nu ştim.

Să înțelegem că rămân pe seama spitalelor?

Așa este. Aici e marea noastră durere. Avem însă exemplul României, Croației, Franței. Niciunul din aceste state nu lasă spitalele să se descurce pe cont propriu, ci le rambursează toate cheltuielile din momentul examinării donatorului și recipientului până la recuperarea acestora. Acum insistăm ca acest lucru să se întâmple și la noi. De fapt, legislația noastră prevede că banii trebuie să vină din programele de stat, doar că la moment nu există acoperire financiară în acest scop.

Este sau nu funcțională banca de țesuturi?

Banca de țesuturi are acum o activitate limitată. Urmează în scurt timp că decidem modalitatea de finanțare a acesteia. Una din posibilități este ca spitalul în care va avea loc transplantul să plătească băncii o parte din banii pe care îi va primi din program pentru grefa pe care aceasta o va livra, astfel încât jumătate de sumă să rămână la spital și jumătate la bancă. Putem, de asemenea, urma exemplul României-să fie alocată o sumă, la fel, din programe naţionale în baza unor estimări și din acești bani banca își va continua activitatea.

De câte grefe dispune la moment banca de țesuturi?

Deocamdată există niște grefe osoase. Primele investiții au fost îndreptate spre procurarea tehnologiilor. Până acum a fost suficient, însă problema nu este rezolvată. Banca urmează să va dezvolta sistemic.

Recent, în Moldova a avut loc o conferință internațională despre modele de finanțare din alte state. Moldova a avut posibilitatea să învețe. Care sistem vi s-a părut mai potrivit pentru țara noastră?

Cred că ar fi bine să urmăm exemplul de acum al României, iar cu timpul să ajungem la sistemul existent al Croației. Asta înseamnă că acum sistemul de transplant ar trebui finanțat totuși din bugetul de stat prin programe naționale, așa cum este în România, iar pas cu pas să direcționăm aceste cheltuieli către Compania de Națională de Asigurări în Medicină, deoarece numărul transplanturilor ar putea crește semnificativ în următorii ani și s-ar transforma într-o povară pentru bugetul țării. Croația a făcut la fel și a ajuns acum țara cu cel mai exemplar model de finanţare din sud-estul Europei.

Unele țări, precum Belgia și Olanda, au legalizat prelevarea de organe după eutanasiere. Pentru aceste țări organele celor eutanasiați sunt prețioase pentru că pot contribui la salvarea mai multor vieți? Are Republica Moldova nevoie de o lege similară cu cea a Belgiei?

Cred că o discuție în acest sens poate fi inițiată, dar numai pentru a informa oamenii despre eutanasiere, însă nu cu scopul de a o legaliza. Societatea noastră nu este pregătită nici pe departe pentru așa ceva. Sistemul de transplant din Moldova nu se poate baza acum pe organe dobândite pe această cale, deși unele rude poate și-ar dori ca cei dragi să nu se mai chinuie. În Olanda și Belgia eutanasierea a devenit o salvare pentru persoanele grav bolnave și ulterior o șansă pentru cei care au nevoie de un organ sănătos de a supraviețui iar eticienii au decis că acest lucru e acceptabil.

Iar la noi nu ar putea fi privită ca o salvare pentru cei care nu trăiesc, ci mor zilnic, trecând prin chinuri groaznice?

Să fim serioși! Societatea noastră, care încă este homofobă, nu este pregătită să accepte așa ceva.

În Moldova transplantul este considerabil mai puțin costisitor decât în alte state, spre exemplu Slovenia, unde transplantul ajunge la 70 de mii de euro, în comparație cu 34.500 la noi. Ne putem aștepta la un asalt al străinilor care să profite de prețurile mici?

Nu cred, deoarece avem un număr limitat de operații pe care le vom efectua numai pentru cetățenii noștri. Ce va fi în viitor însă nu se știe.

Care este situația cu listele de așteptare?

O mare parte sunt elaborate deja. Avem, însă, o problemă cu centrele de dializă. Lucrurile se mișcă foarte greu acolo. Din motive inexplicabile ei întârzie să-i includă pe cei eligibili pentru transplant în liste, astfel că la moment sunt înscrise doar câteva zeci de persoane, asta în timp ce la procedura de hemodializă se află aproximativ 500.

Câte persoane sunt în așteptare pentru transplantul de cornee?

Aproximativ 30 de oameni și la ficat tot cam atâția, dar lista abia urmează să fie elaborată.

Câte transplanturi planificați să realizați pe parcursul anului?

Sperăm să reușim să efectuăm 12 operații de rinichi și măcar trei sau patru-de ficat.

Există stabilit un număr anumit de transplanturi, însă știm că oamenii sunt reticenți atunci când vine vorba despre donarea de organe. Salvarea vine și de această dată de la rudele celor care necesită un transplant?

Anul acesta clinicile autorizate vor continua cu transplanturi de la donator în viață, totodată se fac eforturi considerabile în vederea începerii transplantului de la donator cadaveric până la sfârșitul acestui an.

Oamenii nu sunt reticenți, mai degrabă necesită să fie informați mai bine. În același timp deja avem o experiență bogată de discuții cu rudele în vederea prelevării de țesuturi. Coordonatorii de transplant din spitalele autorizate au efectuat traininguri în vederea discuțiilor cu rudele.

Există totuși o doză de neîncredere. Unde este garanția că organul donat nu va fi transplantat în baza unor sume de bani cerute de la medic?

În procesul de donare și până la transplantare participă între 12 și 14 persoane, astfel este extrem de puțin probabil să avem astfel de cazuri.

Vă mulțumim!

Oxana Rucșineanu: Pentru combaterea tuberculozei avem nevoie de reguli clare de joc și de o repartiție distinctă a rolurilor

Svetlana Ciobanu: Cunosc familii în care trei generații de femei și fete prestează servicii sexuale

Ala Iațco: Legalizarea serviciilor sexuale acum este periculoasă deoarece ar expune direct lucrătoarele sexului

Tag:

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.