Boi Ruiz, fost ministru al Sănătății din Catalonia: „Transplantul în Moldova este precum cel al Spaniei din 1980. Acum, țara d-voastră trece printr-o revoluție în acest domeniu”

Sursa Foto:

redactor

12 aprilie, 2016, 11:29

Vizualizări: 2675

Domeniul transplantului în Moldova e la nivelul celui din Spania de acum 40 de ani. Țara noastră abia începe să dezvolte acest domeniu al medicinei, iar specialiștii recunosc că au multe de făcut și de învățat. Chiar și așa, activitatea de transplant încet-încet se mișcă înainte, iar termeni precum „moarte cerebrală”, „donare”, „organe”, „prelevare” își fac loc în mintea moldovenilor.

Autor: Parascovia Sula

Pentru dezvoltarea domeniului, dar și pentru a acumula experiență, specialiștii în transplantologie din Moldova au mers la instruire în Franța, Spania, în cadrul unui proiect de twinning al Uniunii Europene. Peste 30 de doctori, printre ei reanimatologi, anesteziologi, urologi, nefrologi au fost învățați un întreg proces de coordonare a transplantului de organe. Cel mai mult doctorii au învățat de la colegii din Spania, țara care este lider în UE în domeniul transplantologiei. Noi am profitat de ocazia că la Chișinău s-a aflat fostul ministru al Sănătății din Catalonia, regiunea spaniolă în care transplantul de organe a fost inițiat în anii 80. L-am întrebat pe Boi Ruiz cărui fapt se datorează succesele obținute în domeniul transplantului, dar și ce ar trebui să facă Republica Moldova pentru a salva mai multe vieți.

Domnule ministru, Spania ocupă primul loc în Europa la capitolul operații de transplant de organe. Practic este cea mai dezvoltată în acest domeniu al medicinei și astfel reușește să fericească foarte mulți bolnavi care au nevoie de un organ nou. Cum ați reușit această performanță? Ce strategii ați aplicat?

Sistemul de transplant pe care îl avem acum în Spania, a fost inițiat în Catalonia încă anul 1980. Ulterior acest sistem a fost extins la nivelul întregii țări. În prezent, Moldova este la nivelul Spaniei din 1980. Putem spune că țara dumneavoastră trece printr-o revoluţie sau reformare a sistemului medical, care în acest moment se concentrează pe tratarea bolilor.

La început, înainte de a pune în aplicare unele politici în domeniu, în Catalonia toate spitalele lucrau în mod separat. Nu exista colaborare și nici nu erau coordonate acţiunile între ele. Primul pas care a fost făcut pentru a îmbunătăţi sistemul a fost asigurarea unei planificări comune şi o coordonare a activităților în spitale.

De asemenea, am creat o singură listă de așteptare a pacienților care au nevoie de transplant. De exemplu, dacă acum avem un pacient într-un spital și el are nevoie de trasplant, dar organul respectiv nu este disponibil în acel spital, atunci acest lucru nu mai este o problemă. Coordonatorii de transplant știu în care spital au organul respectiv şi pot asigura toată logistica necesară pentru a-l transporta de la un spital la altul. Primul pas pe care l-am făcut a fost crearea unei liste unice a pacienţilor care aşteaptă un organ şi apoi asigurarea acestor conexiuni între cele trei sau patru echipe de prelevare care există în Catalonia cu specialiștii care se ocupă nemijlocit de trasplantare. Sistemul, creat inițial în Catalonia, a fost adoptat ulterior la nivel național. Agenția de Transplant pentru Catalonia este Organizația Catalană pentru Transplant, iar pentru restul Spaniei - Organizația Națională pentru Transplant.

Acum e la fel?

Da, de exemplu, dacă pacientul este la Barcelona, iar organul de care are nevoie este la Madrid, atunci acest organ este transportat din Madrid la Barcelona. Această echipă de prelevare care extrage organele nu este o echipă afiliată doar unui spital, ci o echipă mobilă care se duce la spitalul unde trebuie să facă prelevarea.

Domnule Ruiz, ce măsuri ați luat ca să creșteți numărul de donatori? În Moldova această etapă, se pare, e cea mai complicată…

În Spania se pune accent în special pe stabilirea unei comunicări eficiente între medic și familie. Doctorul care are un pacient - potențial donator de organe, trebuie să știe cum să lucreze și să vorbească cu familia, astfel încât să obțină acceptul ei de a dona organele. De asemenea, o altă măsură pe care am luat-o a fost așa numitul „testament vital”. Adică, omul spune ce vrea să se întâmple cu organele lui după deces. Mai exact, acesta este un document cu forță juridică, anexat la cartela medicală a pacienților. Documentul se autentifică la notar, iar medicii având acces la el pot preleva organe fără acceptul familiei. În practică, ne mai confruntăm cu unele probleme, deoarece uneori acest testament este făcut cu mulţi ani înainte de deces și avocații pot demonstra în instanță că nu s-a știut care a fost opinia pacientului înainte de deces sau poate familia este împotrivă. Până la urmă accentul de bază rămâne a fi acceptul familiei pentru a putea preleva organele rudelor decedate.

Cum îi convingeți pe oameni să-și dea acordul pentru donare? Ce argumente le aduceți, așa încât ei să nu refuze?

În prezent populaţia Spaniei, în mod special din Catalonia, este foarte generoasă, adică nu există probleme sociale sau de religie. Lucrul care contribuie cel mai mult la această percepție pozitivă este un sistem foarte bine pus la punct și foarte transparent. Omul știe cine este autoritatea publică care se ocupă de asta, poate să monitorizeze traseul organului, unde a ajuns, cum este procesat, cui i-l donează şi ce se întâmplă cu el mai departe. Adică persoanele au posibilitatea să facă un „follow up”. Asta foarte mult contribuie la o percepţie pozitivă a persoanelor.

Cine sunt donatorii în Spania?

În Spania, prevalează organele de la persoanele decedate. Sigur și de la donatori vii, dar mai puțin. Acolo este un sistem foarte bine încadrat într-un cadru legislativ. Toate aspectele sunt puse la punct, începând cu momentul în care persoana a intrat în moarte cerebrală şi până în momentul transplantului sau cât timp trebuie să treacă.

Cât timp i-a luat Spaniei ca să dezvolte domeniul transplantului?

Transplantul însuși nu contează atât de mult. Este important ce se întâmplă după transplant, dacă a fost compatibilitate bună, cum supravieţuieşte şi care este calitatea vieţii persoanei care a beneficiat de acest transplant. La capitolul performanţă în acest domeniu suntem buni şi asta este o parte importantă. Procesul de donare a organelor este similar cu cel de transfuzie a sângelui. În Spania a fost nevoie de aproximativ doi ani ca populația să perceapă transplantul de organe ca pe cel de transfuzie a sângelui, de ce se face transplant de organe, cine este beneficiarul, etc. La capitolul donare de organe nu prea am avut dificultăți. Un aspect foarte important, dacă nu chiar cel mai important din întreaga politică publică ce ține de transplant este de a menține legătura cu pacientul, de a-l păstra în vizor și la evidență și în perioada post-transplant.

Și cum ați ajuns la sufletul oamenilor, de le-ați căpătat încrederea într-un termen atât de scurt?

Aici sistemul de promovare și comunicare este foarte important. În Spania se pune accent nemijlocit pe pacient, omul simplu care a beneficiat de un organ şi căruia, putem spune, i s-a oferit o viață nouă. Mai concret, în acest sens, în Spania s-au creat asociaţii ale persoanelor care au beneficiat de transplant de organe. Acestea lucrează atât cu societatea civilă, cât și cu Guvernul. Astfel, oamenii care au primit un organ și care, de altfel, sunt persoane simple, nu politicieni sau specialiști etc., explică altor persoane cum au beneficiat ei de o nouă șansă la viață. Așa se ajunge la sufletul lor.

Aceste asociații sunt susținute de Guvern?

Da, ulterior, ele pot să se transforme şi în ONG-uri. În Spania premierul are doi consilieri pe problema transplantului – unul specializat nemijlocit pe probleme de transplant, iar celălalt e responsabil de politicile în domeniu.

Ce rol joacă psihologii în tot acest proces? Cât de mult trebuie să se implice ei în convingerea rudelor de a-și da acordul de prelevare?

De fapt, cel mai mult sunt implicate persoanele din asociaţii care au beneficiat de transplant. Ei sunt, de obicei, cei care sunt chemați și rugați să meargă la spital pentru a discuta cu rudele şi familiile persoanelor din care face parte un potenţial donator. Astfel, aceste persoane, fiind beneficiari de organe, explică familiei cum a primit o nouă șansă la viață. Aceasta facilitează decizia pe care o iau rudele. În Spania, se consideră că e mai important ca familia să vorbească cu beneficiarii decât un medic să explice ceva. Sper că acest sistem va fi o continuitate și pentru Republica Moldova.

Cum vedeți transplantul în Republica Moldova? Cât de departe suntem noi de cum ar trebui să fie bine?

Sunteți într-o poziție bună de a avea succes pe viitor. În acest domeniu un lucru foarte important este prezența unor chirurgi buni, iar Moldova deja dispune de cadre medicale care pot efectua un transplant. Respectiv, pentru viitor dacă totul continuă aşa cum a fost pe parcursul proiectului, ați putea deveni un model regional pentru România sau pentru alte state. Este însă foarte important ca pe viitor să fie implicați cât mai mulți oameni, pacienţi și medici în acest proces. Puteți forma asociații, precum avem noi.

Ce recomandări aveți pentru ca sistemul de transplant din Moldova să aibă rezultate și mai bune?

Sunt trei aspecte pe care aș vrea să le menționez: unul - lumea trebuie să înţelegă că organul nu este pentru doctor, ci pentru o altă persoană, o ființă umană, mai exact, pentru salvarea unui pacient. Al doilea lucru foarte important este transparența în sistem şi un nivel de performanţă cât mai înalt. Este nevoie să monitorizați cum decurge viaţa persoanei după ce a beneficiat de transplant. De asemenea, trebuie oferită o garanție a accesibilității persoanei la aceste servicii. Al treilea aspect este că trebuie să aveți indicatori preciși pe care să-i prezentați oamenilor. De exemplu, care este rata de supraviețuire, câți ani trăiește în medie un pacient după transplant, etc.

Intenționați să sprijiniți în continuare transplantul în Moldova?

Republica Moldova a demonstrat că are, să zicem, dorinţă politică în domeniul respectiv. Decizia de a susține nu aparține ţărilor membre care implementează proiectul. Proiectele twining sunt proiecte ale Comisii Europene care fac concursuri, iar ţările aplică şi cine câştigă acela pune în aplicare proiectul în ţara respectivă, adică nu este nemijlocit alegerea Spaniei.

Cu siguranţă ați avut și transplanturi nereușite. Cum ați făcut faţă ca ele să nu afecteze campania de promovare?

La noi donarea și transplanturile sunt deja un mod de viaţă. Cu toate că există riscul de insucces, donarea este pur şi simplu încorporată în cultura și mentalitatea oamenilor și ei nu-și schimbă ușor percepția.

Până la urmă totul se rezumă la comunicare. Este important ce se întâmplă atât în spital, cât și în afara lui. În cadrul instituției medicale se pune accent pe colaborarea şi comunicarea dintre medic şi soră medicală pentru că ei sunt zi de zi alături de pacienţi. Comunicarea are loc în permanență, iar pacientul ştie și poate să aibă certitudinea că operaţia este cu succes. Iar, în momentul când el părăseşte spitalul povesteşte despre experienţa sa altor persoane. În Spania nu se limitează totul la faptul că „O! Iată, este un organ, noi vom putea face un transplant”, ci se asigură o comunicare și evidență strictă și după transplant. Ar fi foarte bine ca Republica Moldova să preia acest exemplu, să studieze bine și să cunoască modelul spaniol de transplant, pentru că la nivel de autopromovare a ţării ar fi foarte bine. De exemplu, dacă cineva ar întreba : „Dar ce model de transplantare folosiţi?” Şi o dată ce spui că modelul spaniol, lumea se gândeşte imediat, „Wou! Dar ei sunt numărul unu pe piaţă la nivel global!”. Asta tot ar fi o metodă de a avea o campanie şi o promovare bună.

Cine sprijină dezvoltarea transplantului în Spania?

Motivația a stat la bază. Este foarte importantă motivarea medicilor, pentru că ulterior acest lucru poate să ducă şi la motivarea guvernului nemijlocit. Apoi, politicile care urmează să fie elaborate vor fi toate în conformitate cu sistemul care există, pentru a-l susţine şi dezvolta mai departe.

În încheiere, spuneți-mi ce pași urmează să mai facă Spania în domeniul transplantului ?

Pentru secolul XXI prioritatea noastră în sănătate deja nu este să dezvoltăm mai mult serviciile de transplant, dar să ne concentrăm pe prevenirea lor. Prevenirea este un element cheie pentru bolile cronice, cum ar fi spre exemplu diabetul. Dacă această maladie nu este prevenită și tratată în mod adecvat, atunci în consecință va fi nevoie de transplant. Dacă maladiile nu sunt prevenite, atunci se cer foarte multe intervenții ale medicinii de urgență, care pot fi evitate. Ideea este că trebuie să prevenim cât mai mult și să nu ajungem în situațiile în care trebuie să tratăm sau să efectuăm un transplant.

În concluzie, în Moldova este foarte important să ridicați nivelul de conştientizare al cetăţenilor, pentru că medicul e important, dar nu cel mai important. Doctorul este necesar pentru procesul de transplant, dar atât timp cât populaţia nu va înțelege că un organ reprezintă viaţă pentru altcineva sau prelungirea vieţii pentru altcineva lucrurile nu vor merge bine. Vă doresc pasiune și perseverență continuă.

Domnule Ruiz, vă mulțumesc pentru interviu.

Angela ANISEI: Protocoalele de îngrijiri perinatale asigură experiența pozitivă prin servicii medicale de calitate, respect și comunicare empatică

Cristina VOLOȘIN: Medicul de familie este actorul și partenerul principal al femeii până la și după maternitate

Corina ILIADI-TULBURE: Rezultatul bun în naștere înseamnă sănătate și experiență pozitivă

Tag:

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.