Ionela Petrea, expert în sănătate mintală: „Ca să îngrijim altfel pacienții cu probleme psihice trebuie să schimbăm oamenii care oferă servicii pentru ei”

Sursa Foto:

redactor

26 noiembrie, 2015, 11:04

Vizualizări: 3271

Autor: Elena Cioina

În Republica Moldova subiectul sănătății mintale este unul destul de închis. Se discută mai mult în cercurile de specialiști sau cu anumite ocazii. Bolnavii cu dereglări ori maladii psihice sunt considerați de majoritatea periculoși pentru societate, de aceea ei trebuie să stea izolați. Puțini însă știu că o maladie mintală nu înseamnă neapărat să fii nebun, la propriu. O maladie mintală poate fi și o depresie medie sau ușoară ori o stare de anxietate. Pentru asta nu trebuie să fii detașat de restul lumii într-un spital de la marginea orașului și nici ticsit cu medicamente, care ar putea să-ți facă mai mult rău decât bine. De mai bine de un an în Moldova se desfășoară activ reforma sănătății mintale. Ceea ce vor să facă autoritățile la modul practic este să scoată din spitale pacienții cu probleme mentale și să le ofere îngrijire medicală, psihologică și socială acasă. Practic, se vrea integrarea lor în familie și în societate în general. Doar cazurile excepționale trebuie să rămână în spitale, spune Dr. Ionela Petrea, lider al Proiectului „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova“. La ce etapă suntem în acest moment cu dezvoltarea serviciilor comunitare pentru această categorie de pacienți și cât de repede ne mișcăm cu schimbarea, aflați din interviul ce urmează.

Dna Petrea, sănătatea mintală în Moldova, conform Programului Național, este una dintre priorităţile sistemului de sănătate. Cel puţin așa scrie pe hârtie, cum e în realitate?

Este o prioritate și la modul practic, pentru că e recunoscută ca prioritate de către Ministerul Sănătății și de către stat în general. Este un lucru foarte important pentru o țară din estul Europei, pentru că în alte state estice acest lucru nu se întâmplă. Din alt punct de vedere, este o prioritate, deoarece în momentul de față serviciile care sunt oferite persoanelor cu probleme de sănătate mintală nu sunt acolo unde ar trebui să fie și este necesar ca serviciile să fie îmbunătățite, astfel încât acești pacienți să primească îngrijiri cuprinzătoare, integrate acolo unde ei locuiesc.

Când a devenit prioritară problema sănătății mintale în Moldova, unde sistemul medical nu poate scăpa nici de cele mai elementare deficiențe?

Am putea spune că în 2012. Atunci a fost dezvoltată Strategia Națională de către experții naționali și internaționali. aceștia au realizat un plan de implementare a ei, iar Agenția Elvețiană de Dezvoltare și Cooperare, care are o istorie de cooperare lungă cu Moldova în alte domenii - cel al apei, sanitației, sănătatea reproducerii - a avut acest dialog cu Ministerul Sănătății, care s-a arătat cu adevărat dispus să stabilească sănătatea mintală drept o prioritate. Agenția este dispusă să susțină implementarea unui plan de acțiuni pentru strategia națională în domeniul sănătății mintale.

Ce este reglementat și ce nu este reglementat în Republica Moldova la acest capitol? La modul general noi știm că mulţi dintre pacienţi ar trebui tratați altfel decât în spitale, mai ales că majoritatea ajung la psihiatrie ori într-un internat psihoneurologic.

Republica Moldova, până în momentul inițierii reformei serviciilor de sănătate mintală, oferea și mai oferă încă îngrijiri de sănătate mintală care sunt de modă veche, bazate pe îngrijirea în spital. Este o moștenire, presupun, a sistemului de sănătate sovietic și așa cum știți probabil în fosta URSS recunoașterea problemelor de sănătate mintală era foarte scăzută. Prin anii ‘80 unul dintre miniștrii de atunci spunea că în Uniunea Sovietică nu există dizabilităţi. Și familiile care aveau copii cu probleme de sănătate mintală erau încurajate să-i instituționalizeze. Deci, există o istorie lungă de spitalizare a persoanelor care au probleme de sănătate mintală și care încă se reflectă în realitatea Republicii Moldova. Acest lucru este în proces de schimbare. Punctul principal al reformei vizează schimbarea punctului de greutate a serviciilor de sănătate de la spitale către comunitate.

Cât de deschisă este comunitatea medicală și nu doar medicală să facă aceste schimbări? Cât de repede se mișcă lucrurile în Republica Moldova?

La nivel internațional schimbările în domeniul sănătăţii mintale s-au produs de ceva ani. Dacă vorbim de Vestul și Nord-Vestul Europei, aceste schimbări au debutat la începutul anilor ‘60-‘70 și au fost câteva runde de implementare a reformelor. În țările din Centrul și Estul Europei aceste schimbări evident au început după anii ‘90. A implementa o schimbare la nivel național a serviciilor de sănătate mintală nu este un lucru uşor. Pe de o parte, ceea ce s-a întâmplat în țări ca Moldova este că s-au dezvoltat documente legale, politici, mai ales prin anii 2000. Este o distanţă foarte mare însă de la a dezvolta documente și până a le pune în practică, deoarece e nevoie de resurse suplimentare. Spre deosebire de Vestul Europei, unde transferul de la spital sau de la un sistem de sănătate mintală, axat pe servicii medicale spitalicești spre cele comunitare, a dus la anumite economii și posibilitatea de a transfera fondurile din spitale către comunitate. Când vorbim despre o țară care este în curs de dezvoltare și are multe probleme la nivel economic această reformă a serviciilor de sănătate mintală implică, de fapt, investiții.

Și dacă tot vorbim despre bani, acum când Moldova se confruntă cu o criză economică destul de profundă, nu mai vorbim de cea politică, iarăși vă întreb cât de repede se mișcă lucrurile din acest punct de vedere?

Aici intervine situaţia deosebită în care se află Moldova de a avea un donator care este dispus să susţină implementarea reformei de sănătate mintală.

Dar donatorul va susţine o perioadă, după care ne va spune că trebuie să ne descurcăm singuri…

Un donator niciodată nu va plăti salarii, nu va plăti pentru clădiri, nu va plăti costuri pentru menţinerea sau durabilitatea schimbării. Ceea ce un donator poate face este să susţină dezvoltarea acestor servicii, ceea ce înseamnă creşterea capacității persoanelor care lucrează în sistem atât la nivelul serviciilor specializate, cât și la nivel de medicină primară. Donatorul poate susţine schimbările care sunt necesare la nivel de legislativ, dar nu numai la nivelul documentului ce stă într-un birou, undeva pe un raft, ci efectiv schimbări care duc la punerea în practică. Deci, un donator nu rămâne permanent în țară, iar investițiile lui se referă la alte categorii de cheltuieli și pentru care Moldova nu ar avea de unde să le scoată din buzunar.

Dacă ar fi să punctați principalele trei-cinci probleme cu care se confruntă acest domeniu al sănătății mintale, începând cu politicile și încheind cu personalul medical, care ar fi acestea?

La nivel de politici, evident că acestea trebuie făcute mult mai practice. Trebuie să micșorăm distanța dintre un document adoptat de către un organ responsabil și implementarea lui. Acest lucru înseamnă că toate aceste documente pe care le vedem de cele mai multe ori trebuie să aibă incluse în ele mecanisme de implementare, de finanțare, de tragere la răspundere a factorilor responsabili de implementarea lor în procesul de evaluarea a performanțelor. Acum acest lucru este problematic și este foarte important să asigurăm ca toate mecanismele să fie puse în practică. Lucrăm foarte apropiat cu Ministerul Sănătății, dar și cu factorii de răspundere și din alte sectoare cum ar fi cei de la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei sau Compania Națională de Asigurări în Medicină și analizăm foarte bine documentele legislative pentru a vedea cum pot fi cu adevărat puse în practică.

De exemplu, chiar în strategia de acum câțiva ani se spune că trebuie să existe un serviciu comunitar, dar numai pentru că o strategie spune asta nu e suficient. Deci, la nivel legislativ am putea spune că principalul este traducerea documentelor legislative în practică. La nivel de servicii, schimbarea principală se referă evident la transferul punctului de greutate de la spitale către centrele comunitare. Ceea ce ne dorim foarte mult este să fie foarte clar că majoritatea persoanelor care au probleme de sănătate mintală pot de fapt să locuiască acasă. Și asta, putem spune și din experiența internațională, este cu putință. De multe ori există reticență din partea comunității de a accepta persoanele care au probleme de sănătate mintală să locuiască acasă, dar putem să aducem dovezi substanțiale din experiența altor țări că acest lucru poate fi realizat cu mult succes.

La nivel de servicii vrem ca majoritatea persoanelor care în momentul de față primesc îngrijiri în spital să le primească acasă, vrem ca admiterile în spital să fie numai atunci când e strict necesar, mă refer la acele situații în care persoana reprezintă un pericol pentru ea însăși. Aceste situații nu sunt foarte dese ceea ce înseamnă că serviciile spitalicești ar trebui să fie un episod intermediar ocazional în viața unei persoane care are probleme de sănătate mintală.

Ce ați reușit să faceți pe parcursul acestui an de când implementați proiectul? Până la urmă ideea principală e că doriți dezinstituționalizarea acestor oameni și tratarea lor acasă…

Sunt deschise deja două centre comunitare, altele două urmează să fie deschise în cel mai scurt timp. Efortul cel mai mare ține de creșterea capacității persoanelor care lucrează în serviciile de sănătate mintală. Pentru a putea schimba serviciile trebuie să schimbăm oamenii. Trebuie în primul rând să lucrăm cu specialiștii în sănătate mintală pentru a-i instrui în privința unui nou model de îngrijire. În prima jumătate a anului am pregătit specialiști care lucrează în patru raioane pilot - Cahul, Cimișlia, Orhei și Soroca. În a doua jumătate a anului am pregătit un grup de formatori care sunt o combinație de psihiatri, psihologi, asistenți sociali și asistenți medicali și care au fost pregătiți în acest model de îngrijire, iar la rândul lor pregătesc restul personalului din Moldova, fiind supervizați de experți internaționali.

În general, Moldova are o problemă la capitolul asigurare cu personal calificați în domeniu…

Problema cea mare nu este atât cu numărul, ci unde se află acești specialiști. Cert este că majoritatea specialiștilor lucrează în spitale.

Deci pe ei îi instruiți…

Noi îi instruim pe toți, atât pe cei care lucrează în serviciul ambulatoriu, cât și pe cei din spital. M-ați întrebat dacă sunt suficienți specialiști. Întrebarea este unde sunt alocate aceste resurse? Deci, problema este în ineficiența alocării lor. Atâta timp cât serviciile spitalicești oferă servicii multor persoane care, de fapt, n-ar trebui să primească, aceasta este cu adevărat o problemă. Cu siguranță disponibilitatea personalului pentru serviciile ambulatorii va fi mult mai mare în momentul în care se va face acest transfer de la îngrijirile din spital spre cele comunitare.

Ce este cel mai greu în a-i convinge pe acești oameni să lucreze în centrele comunitare?

Ca întotdeauna - banii. Salariile sunt mai mari în spitale decât în centrele comunitare și dacă ne referim la medici, atunci unele spitale folosesc o modalitate foarte ingenioasă de a crește salariile specialiștilor, spunând că funcția pe care o are un medic-psihiatru este una, iar funcția pe care o are pentru a acoperi tura de noapte este alta. Omul își asigură două salarii, spunând că nu există suficienți specialiști care să acopere și funcția asta și cealaltă. Evident acest lucru nu ar fi cu putință în centrele comunitare. Este cazul ca salariile specialiștilor din comunitate, și o să începem cu cei care sunt din echipa multidisciplinară, să fie mult mai bune. Dacă vorbim despre salariul unui medic psihiatru care lucrează într-un centru comunitar față de o asistentă comunitară care lucrează în asistența medicală primară, este o diferență lunară de 400 de lei. Asta înseamnă că motivația unui psihiatru de a lucra în comunitate este foarte mică. El are un salariu similar cu cineva care are mai puține studii. Aceste motivații financiare sunt evident o cauză importantă a reticenței.

Ministerul Sănătății este conștient de aceste aspecte și CNAM, la fel. Trebuie să ne uităm la cifre și să vedem este sau nu echitabil? În această perioadă facem o analiză a tuturor acestor aspecte ca să putem prezenta negru pe alb care este situația. Ceea ce este foarte încurajator este faptul că autoritățile naționale susțin acest proces. Multe țări nu fac acest lucru. În 2014 s-a adoptat o legislație care spune că trebuie să se deschidă centre comunitare, ceea ce a fost o idee foarte bună. În același timp, Republica Moldova avea și servicii ambulatorii. Cele două servicii nu au fost combinate și niciunul dintre ele nu au fost închise, ceea ce înseamnă că mai mult de un an Moldova a plătit două seturi de servicii care teoretic aveau aceeași funcție.

Din ce cauză s-a întâmplat acest lucru?

Uneori mâna stângă nu știe ce face mâna dreaptă. Dar, de exemplu. noi am făcut această analiză a legislației și situației de pe teren și în această vară am prezentat Ministerului Sănătății organigrama care reieșea clar din situația curentă și le-am arătat că au două servicii care fac același lucru și sunt plătite în același timp. Imediat după această discuție au fost inițiate documente legislative care au dus la eliminarea structurii vechi și cumularea ei cu cea nouă.

Cum interacționează toate aceste servicii, mai ales că nu e vorba doar de cele din sănătate? E vorba și de psihologi, asistență socială, etc…

Serviciile comunitare deschise au echipe multidisciplinare. Conform finanțării, pentru perioada următoare fiecare centru comunitar va avea o echipă multidisciplinară, formată din psihiatru, psiholog, asistent medical și un asistent social. Problema cea mare este dacă psihologii, asistenții sociali sunt pregătiți suficient pentru a prelua cu adevărat sarcinile și de a furniza servicii de calitate.

Mulți dintre pacienți se află în spitalele de psihiatrie, dar mulți sunt și în internatele psihoneurologice… Cum sunt respectate drepturile lor?

În momentul de față noi nu ne axăm asupra pacienților care sunt în internatele psihoneurologice, dar discutăm foarte mult cum am putea să deschidem porțile și să facem o anumită legătură între ceea ce se întâmplă în internate unde se află persoanele cu deficiențele cele mai grave și integrarea lor în societate.

Revenind la întrebarea Dvs vreau să vă spun că situația acestor servicii este variată. Noi nu avem o funcție de inspecție, nu am intrat în aceste spitale cu această intenție. Sunt agenții care au mandat special pentru acest lucru. Serviciile din spitale variază. De exemplu la Bălți situația a fost foarte problematică. Acolo se întâmpla cel mai des ca psihiatrii să cumuleze mai multe norme. Sunt mulți pacienți care nu trebuie să se afle în spitale, dar ei stau acolo în virtutea inerției de ani și ani. Acum instituția este într-un proces de reorganizare. Un număr de secții, care nu-și găsesc rostul într-un spital de psihiatrie au fost închise, altele sunt în curs de închidere. Lucrăm foarte apropiat cu conducerea spitalului pentru a vedea în ce măsură pacienții internați acolo ar trebui transferați în comunitate.

Este ușor acest transfer spre comunitate a unor oameni cu care totuși e dificil să lucrezi, să trăiești, să-i îngrijești?

Nu este ușor. Nu e greu să dezvolți servicii de sănătate. Sigur sunt niște bariere. Trebuie să pregătești personalul, să fie dispuși oamenii să muncească într-o anumită modalitate, să aibă pregătirea de bază și așa mai departe. Aș vrea să nu scăpăm însă din vedere faptul că oamenii aceștia, când ies din spitale, trebuie să aibă unde să locuiască, ce să mănânce și cu ce să se încălzească. Deci, componenta socială a dezinstituționalizării, de fapt, e crucială.

Și noi suntem pregătiți să le oferim aceste condiții sociale?

Deocamdată nu suntem suficient de pregătiți și acesta e cel mai mare pericol pentru implementarea reformei. Deci problema cea mare nu este în sistemul medical. Problema principală este ce să faci cu oamenii care-i dezinstituționalizezi? Pentru că asta înseamnă să ai infrastructură de servicii de asistență socială și mai ales bani pentru a le oferi locuințe protejate. Este nevoie de o rețea foarte activă și la nivel social.

Să înțelegem că acești oameni riscă să rămână în stradă, dacă nu e pusă la punct și componenta socială?

Sunt multe modele de reforme de sănătate mintală. De exemplu, Italia a închis în anii ‘60 toate spitalele de psihiatrie și toată lumea a rămas pe stradă. Noi așa ceva nu vom face. În Olanda, de exemplu s-a făcut gradat și același lucru îi încurajăm să facă și pe colegii moldoveni. Nu poți să scoți din spital o persoană fără a-i asigura condiții unde să locuiască în comunitate, ceea ce înseamnă că o parte importantă din munca pe care trebuie s-o depunem este să interacționăm cu familia, să o susținem să-și re-accepte membrii familiei acasă, să găsim soluții inovative cu partenerii locali, pentru că este o responsabilitate care trebuie împărțită cu ei. Dacă nu avem această susținere a autorităților locale a serviciilor de asistență socială va fi foarte greu să asigurăm cu adevărat acest transfer a pacienților în comunitate într-un mod armonios.

Percepția, cea a celor din afara domeniului, este că în Moldova despre problema sănătății mintale se vorbește mai mult în cercuri restrânse, între comunitatea medicală și specialiștii care se ocupă de acest domeniu. Este o senzație corectă sau una falsă?

Probabil că în momentul de față este o senzație corectă, dar asta e ceea ce se va schimba cel mai mult. Pentru a asigura îngrijiri la nivel de comunitate persoanelor cu boli psihice severe înseamnă că persoanele cu tulburări ușoare trebuie să primească îngrijiri de la asistența medicală primară, ceea ce înseamnă că este o integrare mult mai aproape de comunitate. Deci, o persoană care are o depresie ușoară, suferă de anxietate sau de o depresie medie, ar trebui să se adreseze nu medicului specialist, ci medicului de familie și asistentei. Dacă luăm exemplul unui sat unde este asistentă medicală comunitară, care are unul din rolurile principale de a monitoriza situația din satul respectiv și a persoanelor care au probleme de sănătate. Ea trebuie să aducă la cunoștința doctorului atunci când se ivesc probleme. Principala sursă de servicii trebuie să fie cea de asistență primară.

În Moldova, ce boli psihice prevalează?

În Moldova nu există studii epidemiologice la nivel național. Ceea ce se face de obicei la nivel internațional este că se fac extrapolări pe populația din Moldova. Cele mai multe informații pe care le găsiți în statisticile naționale se referă la persoanele înregistrate care beneficiază de servicii, ceea ce nu înseamnă același lucru cu persoanele care au probleme de sănătate mintală. Probabil știți că multe persoane care au aceste probleme aleg să nu se adreseze după servicii.

Poate că nici nu știu că au o problemă de sănătate mintală…

Poate nu neapărat înțeleg că au o problemă de sănătate mintală, dar este clar că sunt conștienți de simptomele pe care le au și pot să le adreseze în mod individual. Și dacă nu au curajul să se adreseze specialiștilor din cauza stigmei și discriminării, atunci se chinuie, iar de multe ori acest lucru duce la o agravare a situației.

Medicii de familie de exemplu au destul de multe pe capul lor, credeți că vor reuși să facă față și acestei categorii de pacienți, având în vedere că vor trebui să-i monitorizeze, să-i descopere, etc?

Dacă e să ne uităm de la distanță, atunci înseamnă că ar trebui să fie o diferență între felul cum tratăm o persoană cu probleme de sănătate mintală și cea cu diabet, boli cardiovasculare, etc. Care e diferența? În profesiograma medicului de familie este clar scris că printre bolile care trebuie să le monitorizeze sunt și cele de sănătate mintală. N-ar trebui să fie o diferență în această privință. În ceea ce privește realismul acestei integrări în medicina de familie a problemelor de sănătate mintală aș putea să vă spun că există o experiență de durată și bună la nivel internațional. Doar pentru că în acest moment problema nu este integrată în serviciul de asistență medicală primară, nu înseamnă că nu poate fi integrată. Toți medicii de familie din toate țările sunt la fel de încărcați cu foarte multe probleme. Ceea de ce au nevoie acum medicii de familie este să fie susținuți pentru a-și dezvolta competențele și capacitățile profesionale. Asta facem noi în cadrul acestui proiect.

Acum dezvoltăm un set de ghiduri clinice care au o componentă specifică pentru medicina de familie și diferențiem clar care sunt sarcinile medicului de familie și asistentelor medicale față de serviciile specializate. În următorii trei ani vom pregăti 1.000 de specialiști din medicina primară în această nouă modalitate de îngrijire a pacienților cu probleme de sănătate mintală. Vom începe cu cele patru raioane pilot și evident cu alte locații din țară. Suplimentar, medicii de familie și asistenții medicali au în formarea lor de bază foarte puține ore în ceea ce privește psihiatria și psihopatologia, ceea ce înseamnă că în acest moment le va fi dificil să preia sarcini serioase. De aceea, lucrăm cu Centrul de Educare Continuă atât la nivelul asistentelor medicale, cât și cu medicii pentru a îmbunătăți aceste cursuri și a asigura că în momentul în care li se cere să preia aceste sarcini vor înțelege bine ghidurile clinice, că au o modalitate de abordare a pacienților diferită și conform normelor de îngrijire pe care urmează să le promovăm.

Percepția majorităţii populației este că oamenii care suferă de tot felul de probleme mintale trebuie să stea izolați în spitalele de psihiatrie, pentru că prezintă pericol pentru restul. Este o percepție greșită, cu siguranţă. De ce, totuşi, majoritatea crede anume așa?

Este o problemă a majorității țărilor lumii. Diferența este că în țările care și-au dezvoltat servicii bune de sănătate mintală, o anumită parte a stigmei se reduce datorită tratamentului foarte respectuos și egal al persoanelor respective. În al doilea rând este vorba despre eforturile susținute de a face intervenții împotriva stigmatizării la toate nivelele. Noi suntem acum în proces de finalizare a unei strategii anti-stigmă pe care intenționăm să o implementăm împreună cu autoritățile naționale și locale în următorii ani. E unul dintre principalele motive – lipsa de intervenții care să ajute populația să înțeleagă cât mai bine care este situația persoanelor cu boli psihice.

Faptul că până acum am mers destul de lent în dezvoltarea serviciilor comunitare pentru aceste persoane înseamnă cumva că responsabilii noștri au fost comozi și au preferat să-i țină pe acești oameni izolați, pentru că așa scapă ei de alte probleme?

E ușor să arunci cu piatra și este foarte greu să fii responsabil de aceste schimbări. Nu am lucrat în Moldova în ultimii 15 ani ca să vă spun care sunt motivele ce au dus, de exemplu, la transferul pacienților din fostele spitale. De exemplu știu un caz când un spital de psihiatrie, care se afla într-o mănăstire, care a fost cedată din nou Bisericii, a repartizat cei mai mulți dintre pacienți în internatele psihoneurologice. Nu știu ce anume a dus la această distribuire. Este o întrebare la care ar trebui să răspundă autoritățile sau persoanele care au fost implicate în proces.

Programul Național de sănătate mintală prevede că până în 2016 trebuie să avem o reţea de servicii comunitare de sănătate mintală care să aibă o acoperire de 50% din populaţie. Reușim sau nu?

Probabil că da, dar important este ce calitate vor avea. Este important să ne focalizăm pe calitate. Până la sfârșitul proiectului, care are o durată de patru ani, ar trebui ca în cele patru raioane pilot să funcționeze aceste servicii integrate. Asta înseamnă că medicina primară trebuie să ofere cu adevărat servicii medicale de calitate acestei categorii de pacienți, celor cu boli ușoare și medii. Centrele comunitare trebuie să fie principalul furnizor de servicii de sănătate mintală pentru persoanele care au boli psihice severe. Spitalele trebuie să ofere servicii medicale bolnavilor acuți, de urgență și numai când e strict necesar să interneze pacienții.

Doamna Petrea, vă mulțumim pentru acest interviu.

Angela ANISEI: Protocoalele de îngrijiri perinatale asigură experiența pozitivă prin servicii medicale de calitate, respect și comunicare empatică

Cristina VOLOȘIN: Medicul de familie este actorul și partenerul principal al femeii până la și după maternitate

Corina ILIADI-TULBURE: Rezultatul bun în naștere înseamnă sănătate și experiență pozitivă

Tag:

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.