Unsprezece raioane din Moldova, fără medici neonatologi. Funcțiile sunt ocupate de pediatri sau medici de familie
PasPortal Administrator
26 iulie, 2013, 17:07
Vizualizări: 2715
Deficit de medici neonatologi în Republica Moldova. Deși conform Programului Național de Perinatologie fiecărui raion ar trebui să-i revină cel puțin câte un doctor pentru copiii cu vârsta de până la un an, cel puțin zece instituții se văd nevoite să apeleze la serviciile altor specialiști pentru a suplini lipsa neonatologilor.
Autor: Irina Miron
Deficit de medici neonatologi în Republica Moldova. Deși conform Programului Național de Perinatologie fiecărui raion ar trebui să-i revină cel puțin câte un doctor pentru copiii cu vârsta de până la un an, cel puțin zece instituții se văd nevoite să apeleze la serviciile altor specialiști pentru a suplini lipsa neonatologilor.
De doi ani, la Spitalul Raional Telenești, unde în fiecare lună se nasc între 30 și 40 de copii, nu există un medic neonatolog. Funcția a rămas vacantă după ce doctorul care a consultat mii de bebeluși timp de mai bine de patru decenii, s-a pensionat. În aceste condiții, obligațiile fostului neonatolog au fost preluate de unul dintre medicii de familie ai spitalului. „Este un medic foarte bine pregătit. Cu greu, dar reușește, mai vine să lucreze și sâmbăta ca să facă față situației”, ne-a povestit Alexei Bivol, directorul Spitalului Raional Telenești.
Pentru a lupta cu lipsa medicilor neonatologi, acum doisprezece ani, autoritățile au decis ca serviciul să fie regionalizat. După ce responsabilii au elaborat, un Program Național în acest sens, în zece spitale din țară printre care Cahul, Orhei, Ungheni și Soroca, au fost create servicii regionale de îngrijire a nou-născuților. Conform documentului, în fiecare astfel de secție ar trebui să lucreze cel puțin câte trei medici neonatologi. În jumătate dintre ele lucrează însă câte unul sau în cel mai bun caz, câte doi medici. „Acum este practic imposibil să completăm necesitățile de neonatologi în raioane. Cei care au activat, au ieșit din domeniu pentru că salariul e prea mic, puțin peste două mii de lei. Mulți dintre ei au devenit medici de familie, le e mai convenabil pentru că au salarii de două ori mai mari”, a spus medicul neonatolog Petru Stratulat, director adjunct al Institutului Mamei și Copilului.
Anual în Republica Moldova se nasc aproape 40 de mii de copii.
Articole relaționate:
Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
