Ludmila Andronic, expert în comunicare: „Nu oricine este apt să stea în fața presei, așa, de la natură”

Sursa Foto:

redactor

05 august, 2015, 16:55

Vizualizări: 2208

Ministerul Sănătății are ofițer de presă, la Institutul de Urgență este un domn care oferă informații. Acum depinde, dacă este vorba despre viața privată a oamenilor și cazuri mai grave, atunci există și o anumită etică medicală pe care ei trebuie să o respecte și sunt obligați s-o facă.

Autor: Elena Cioina

Dna Andronic, toată lumea spune, inclusiv instituțiile statului și cele publice, că la modul general comunicarea cu publicul este foarte importantă. Se întâmplă deseori însă ca acestea să nu aibă responsabili pentru așa ceva. Și pentru că ne interesează domeniul Sănătății, vă întreb dacă e valabil și pentru el?

Oricum au. Ministerul Sănătății are ofițer de presă, la Institutul de Urgență este un domn care oferă informații. Acum depinde, dacă este vorba despre viața privată a oamenilor și cazuri mai grave, atunci există și o anumită etică medicală pe care ei trebuie să o respecte și sunt obligați s-o facă. Aici aș zice că e nevoie de mai multă discreție la adresa pacienților. Când este vorba însă de reformele în medicină, atunci informarea ar trebui să fie mult mai largă și în primul rând ar fi vorba despre promovarea în rândul oamenilor a informării permanente și curente cu privire la serviciile medicale, beneficiile poliței de asigurare, drepturile pacienților. Iată aici cred că Ministerul Sănătății încă mai este de comunicat.

Când spuneți că mai are de comunicat, ce aveți în vedere, nu este suficient de deschis să comunice?

Eu nu știu dacă asta se numește deschidere. Asta se numește permanență, persuasiune în sensul pozitiv al cuvântului. Pentru a reforma un sistem este nevoie de două forțe. Pe de o parte este vorba despre sistemul în sine, care trebuie să se schimbe și pe de altă parte este vorba de beneficiari, care știu ce drepturi să-și ceară, de ce servicii pot beneficia, ce să tolereze și ce să nu tolereze, care le sunt drepturile și care le sunt obligațiile în calitate de pacienți. Iată la capitolul educarea pacienților, asta e tot o responsabilitate a Ministerului Sănătății, aici eu cred că există încă foarte mult de lucru. Și aici nu e vorba că nu vor să facă. Probabil că ori încă nu le ajunge competența, ori încă nu sunt suficient de conștienți cât de important este rolul pacientului în promovarea reformelor în sănătate. De fapt, ei au trei grupuri țintă – medicii, pacienții și cei care oferă bani sistemului.

Putem spune că e cumva o comunicare unilaterală, adică noi vă spunem ce facem, dar nu vă întrebăm ce vă doare?

Cam așa ar fi sau poate chiar ceva de genul - noi vă spunem ce facem, dar n-am ajuns să vă spunem ce să faceți voi cu ceea ce facem noi.

Pe de altă parte există instituțiile medicale care într-o oarecare măsură au câte un responsabil de presă. Dar și aici este o problemă, pentru că atunci când soliciți o informație de interes public, ei oricum depind foarte mult de director, vice-director, etc. Bineînțeles că se complică situația. Cum ar trebui să fie această comunicare așa încât ea să fie eficientă și în raport cu pacientul, dar și cu presa?

În mod normal omul care este desemnat, pentru că eu nu cred că instituțiile noastre medicale își pot permite luxul să aibă un om dedicat numai acestei activități, eu sunt realistă….

Cele din raioane n-au deloc, în mare parte, iar în unele de acest lucru se ocupă un vicedirector sau chiar directorul…

…deci, acest om are cunoștințe medicale și nu doar, el știe statistică, etc. Și foarte important are abilități de comunicare. Pentru a-l face pe acest om să îndeplinească munca respectivă, el trebuie să beneficie de niște traininguri de comunicare, pentru că nu oricine este apt să stea în fața presei, așa, de la natură. Noi vrem ca oamenii ăștia, de mâine, să fie comunicatori, cerându-le acest lucru. Ori pe ei nimeni nu-i învață în nicio instituție medicală, nici măcar la Universitatea de Medicină care pregătește și manageri în domeniu. Câți dintre ei au trecut niște cursuri specializate despre comunicarea managerială? Sunt sigură că ei n-au trecut.

Este Școala de Management în Sănătate Publică, unde există și cursuri în comunicare…

Dacă acest curs de comunicare există, înseamnă că o anumită bază ar trebui s-o aibă. Dacă însă cel care comunică este un vicedirector care nu se ocupă doar de managment, dar este și medic practician, atunci prioritățile lui sunt clare. El trebuie mai întâi să acorde asistență medicală, abia după asta va oferi declarații pentru presă. Deci noi nu trebuie să ne supărăm pe acești oameni. Eu nu știu dacă în spitalele raionale sunt responsabili de comunicare, pentru că la ei mă refer acum, acești oameni de la care am vrea să aflăm informații nu sunt școlarizați în ale comunicării.

Dar, doamna Andronic, noi vorbim atâta timp despre comunicare, și e valabil nu doar pentru domeniul sănătății. Noi spunem că este nevoie, dar cumva numai teoretic…

Două momente care împiedică o comunicare coerentă dintre stat și cetățenii săi. Unu – este abilitatea de a comunica, de a înțelege ce anume trebuie să comunici și aici este problema comunicatorilor, este vorba despre experiența lor profesională și doi – este vorba despre capacitatea conducătorilor instituțiilor statului de a înțelege obligativitatea de a comunica. Deci, ei sunt obligați prin lege să comunice. Și dacă cineva care înțelege această obligativitate se întâlnește cu un profesionist în comunicare și există o doză de încredere între acești doi factori, apare o comunicare profesionistă, care crește, se îmbunătățește. Dacă măcar unul dintre aceste elemente șchiopătează, atunci nu avem la ce să ne așteptăm, pentru că trebuie să înțelegem, vine un comunicator, el trebuie să fie un comunicator bun, pro-activ, trebuie să știe ce i se cere ca meserie și să înțeleagă foarte bine specificul domeniului. Dacă nu există acest lucru, atunci el este un comunicator slab. În cazul Sănătății, atunci când vine un comunicator, în primul rând trebuie să cunoască domeniul, termenii, ca să nu aiurească la niște diagnoze, terminologii medicale, la niște statistici medicale. Este un domeniu destul de complicat. Iată de ce comunicatorii pentru spitale trebuie să fie din rândul medicilor, dar iarăși, dacă este medic practician, atunci el va da prioritate practicii, pentru el prioritar va fi pacientul și nu presa.

Doamna Andronic, să-i lăsăm un pic pe doctori la o parte și pregătirea lor în comunicare. Noi avem cel puțin două facultăți care pregătesc și specialiști în comunicare. Iată de aici ies comunicatori pregătiți ori nu?

Doar o parte dintre ei.

Sunt pregătiți și practic ori doar teoretic?

Nu, ei sunt mai degrabă pregătiți teoretic, ceea ce până la urmă nu este rău. Eu ajung la concluzia că atunci când un tânăr comunicator își începe activitatea, el nu poate fi foarte bun, mai ales ca purtător de cuvânt. El are nevoie să intre în pâine. Într-o agenție de comunicare este nevoie de creativitate. Acolo acești specialiști arată foarte bine. Când este vorba de comunicare publică, eu nu vreau să subminez importanța, dar aici este nevoie de o pregătire de câțiva ani ca să înțelegi specificul acestui domeniu. Este foarte complicat.

El se pregătește din experiența pe care o acumulează sau trebuie din nou să treacă niște cursuri?

Se capătă doar din experiență și cât mai multă credibilitate. Și problema aici este că salariile comunicatorilor sunt mici și încolo merg doar începătorii. Ei ca începători însă nu au suficientă bază de cunoaștere a domeniului, iar asta e foarte important să înțelegi unde lucrezi.

În Moldova, comunicatorul cu cine este confundat, ca ce este perceput de regulă?

Dacă vorbim despre cazurile nefericite ale comunicatorilor, atunci este confundat cu o asistentă care uneori comunică cu presa. Alteori rolul comunicatorului se confundă cu agentul publicitar, chiar și de către instituțiile statului. Or, rolul Departamentelor de Comunicare ale instituțiilor statului este de a explica în permanență de ce se întâmplă anumite lucruri sau de ce se iau anumite decizii, care vor fi consecințele, care sunt motivele. Dacă un Departament de Comunicare nu poate face acest lucru, înseamnă că el se transformă într-o mini-agenție de presă dedicată unei singure instituții publice care pur și simplu raportează zilnic ori săptămânal niște activități deja întreprinse și care nu mai sunt relevante.

Deci, înseamnă că departamentele noastre de comunicare sunt de fapt niște agenții care scriu comunicate…

Cam așa. Pe când rolul lor este de explicare, inclusiv trebuie să gândească în baza strategiilor de activitate ce strategii de comunicare să elaboreze.

Doamna Andronic, vă mulțumesc pentru discuție.

Антоница Фонарь, директор CAP: Без туалетов, но с местами для курения – «приоритеты» одной партии

Antonița Fonari, Directoarea CAP: Fără toalete, dar cu spații pentru fumat – „prioritățile” unui partid

OPINIE//Adrian Belîi, președintele Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie din Parlament: „Eu sunt pentru interzicerea vânzării pliculețelor cu nicotină în R.Moldova”

Tag:

Categoria: Opinii

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.