Ioana Cociașu, rezident neurolog: „Noi nu știm legislația, drepturile rezidenților, drepturile pacienților. Nu știm toate astea, pentru că nu ni le spune nimeni”

Sursa Foto:

redactor

31 iulie, 2015, 18:07

Vizualizări: 2816

Ioana Cociașu este rezident neurolog într-un mare spital de stat din București, dar își construiește cariera ca și cum ar lucra în zona corporate: pragmatic, pe termen lung și cu muncă. Nu face parte dintre medicii tineri care se plâng dând mereu vina pe Sistem. Își calculează fiecare mișcare ținând cont de realitatea din jur.

Redactor: Elena Cioina

Ioana Cociașu este rezident neurolog într-un mare spital de stat din București, dar își construiește cariera ca și cum ar lucra în zona corporate: pragmatic, pe termen lung și cu muncă. Nu face parte dintre medicii tineri care se plâng dând mereu vina pe Sistem. Își calculează fiecare mișcare ținând cont de realitatea din jur.

Iar acea realitate îi spune că cei mai buni medici rezidenți dintr-o generație nu au garantat un post într-un spital românesc de stat. Așa ca Ioana Cociașu vrea să plece din România. Exista însă o minune care, daca ar deveni realitate, ar ține-o aici. Citiți în continuarea un interviu realizat de jurnaliștii de la Televiziunea Medicală din România.

Cat de supărată ești pe mai-marii sistemului medical?

Nu sunt supărată, sunt dezamăgită. Mă frustrează când aud întrebarea “De ce ai dat la Medicina? Nu știai că nu se câștigă bani din asta?”. Și mă frustrează că persoanele din conducere au uitat ce înseamnă să fii la baza lanțului trofic, cea mai slabă verigă. Ajung într-o poziție de conducere și încep să ia decizii care se răsfrâng inclusiv asupra noastră fără să ne ia în considerare.

De ce ai dat la Medicină?

Pentru că eu cu asta am crescut în casă. Eu nu am crescut în casă cu miros de cozonaci, ci auzind despre ascită și despre hepatită, părinții mei fiind medici. Mi-am dat seama de mică că este ceea ce vreau să fac. Părinții au fost împotrivă ca eu să merg la medicină. Mama s-a rugat de mine cu cerul și pământul să nu fac asta spunând că vor o viață mai bună pentru mine. O viață mai ferită, mai comoda, mai stabila financiar.

Ca rezident nu ești stabil financiar?

Partea financiară e o mare problemă pentru majoritatea rezidenților. La 26-27 de ani e frustrant că trebuie să mai cerem bani părinților. Nu putem face foarte multe lucruri pe care alți oameni din generația mea, pregătiți în facultăți mai scurte, le fac cu lejeritate.

Ce salariu ai?

Cu tot cu sporul meu de 15% și cu bursa ajunge aproape de 2000 de lei.

Unii ar spune că e un salariu bun pentru un rezident de 26 de ani…

Un medic are nevoie de costum de spital, 60 de lei, de halat, de stetoscop, și ai nevoie de un stetoscop bun de 200 de lei, ciocan, eu fiind neurolog, 40 de lei, tensiometrul între 75 și 300 de lei. Și nu vorbesc de pulsoximetru sau alte sf-uri. Gărzile rezidenților mai mici de anul 3 nu sunt plătite. În medicină, fără studiu intens nu se poate și pentru asta ai nevoie de cărți care sunt îngrozitor de scumpe. Poate cel mai rușinos este că, în România, congresele pentru rezidenți se plătesc. Cam 100 de euro plus cazare…Și varianta și mai dezamăgitoare e că școlile, atelierele care se fac la noi în România ajung să coste și 1000 de lei.

Contra-argument: și în Statele Unite studenții și rezidenții plătesc și se finanțează prin împrumuturi bancare. Educația costă

Așa este, dar nu poți compara educația din SUA cu cea din România. E ca și cum ai compara o Dacie cu un Audi. Nu e vorba de calitate, ci de resurse. E normal să plătești resursele pe care le utilizezi: dacă ai un laborator dotat în care poți învăța tot felul de manevre: da, plătești. Dar în România nu ai o astfel de posibilitate. În plus, și la noi a început să se plătească facultatea.

Acum nu-ți pare rău că ai făcut Medicină?

Nu-mi pare rău deloc. Meseria mea este cea mai mare mândrie a vieții mele. Pentru că să faci bine, să te trezești în fiecare dimineață ca să faci bine este un lucru minunat. În limitele pe care le avem, constrânși, hăituiți, obosiți, alergați, la sfârșitul zilei, cel puțin o dată pe zi, există un pacient sau un aparținător care vine, te strânge de mână și-ți spune “mulțumesc”.

Ce te-a surprins plăcut ca rezident în spitalele românești?

Că multe dintre tratamentele moderne există și în România și ele sunt accesibile gratuit pacientului prin programele naționale.

Și atunci de ce pacienții se plâng că nu au acces la tratamente inovative?

Pacienții nu au de unde să știe criteriile de includere în aceste programe. Includerea în aceste programe se face pe criterii medicale foarte bine definite. Dacă nu le îndeplinești nu te exclude nimeni din răutate, ci din motive de raport între costuri și beneficiul pacientului.

Ce te-a surprins neplăcut ca rezident în România?

“Lucrez într-un spital proaspăt renovat și nu am avut parte de evenimente neplăcute. În studenție însă am văzut alte lucruri…

Ce lipsește din pregătirea rezidenților sau a studenților mediciniști din România?

Lipsesc foarte multe lucruri. Când intri în spital ești complet nepregătit, dar să spunem că asta e o trecere normală de la studenție la rezidențiat. Dar ne lipsesc niște informații care țin de viața adevărată. Noi nu știm legislația, nu știm drepturile rezidenților, nu știm drepturile pacienților. Tot ce ține de prețul medicamentelor. Nu știm toate astea pentru că nu ni le spune nimeni. Iar acasă timpul îl alocam studiilor din specialitatea noastră, nu avem timp suplimentar pentru legislație. În facultate facem statistică, alte lucruri… Și cum poți practica o meserie fără să știi legile care o guvernează? N-ai cum. Pot pune pariu că din 10 rezidenți din orice spital nimeni nu știe cine sunt președintele CNAS sau al Agenției Naționale a Medicamentului. Deși asta ar trebui să fie printre primele lucruri care ne interesează: cine reglementează de pildă prețul medicamentelor? Care ulterior tot asupra noastră se va răsfrânge și asupra pacienților.

Cum apreciezi relația rezident-maestru în România?

Medicina este o meserie care se bazează aproape în exclusivitate pe mentorat. Eu am avut noroc de mentori care își doresc să ne vadă crescând și evoluând.

Ești un caz norocos sau aceasta este norma și în alte părți?

Sunt un caz norocos. Nu e peste tot așa.

Unde vei fi peste 3 ani?

Medic specialist si în cursul studiilor doctorale la un centru universitar mare din Suedia sau Anglia

De ce vrei să pleci?

Nu cred că am șanse să găsesc post într-un spital universitar din București și nu vreau să fac muncă de dispecerat în provincie pentru că acolo e o combinație între specialitatea ta și medicina de familie. Asta se întâmplă din lipsa resurselor și ești obligat, spre binele pacientului, să-l trimiți mai departe în București. Nu ai un CT, nu ai un RMN, nu ai mijloace financiare pentru a efectua analizele necesare, nu ai medicamente. E frustrant să trimiți pacientul la cineva care nu e neapărat mai bun ca tine, dar are mai multe resurse.

Dacă ești cel mai bun neurolog din generația ta nu ar trebui, în mod normal, să primești post la cel mai bun spital din țară?

În mod normal, da.

Și nu se întâmplă?

Nu cred. Aproximativ șapte din primii 10 rezidenți care iau cele mai mari note la examenul de specialitate nu au post în spital. Și aici e o loterie: dacă ai noroc să lucrezi cu cineva care chiar te apreciază, chiar îți e mentor…

Și atunci, dacă voi toți cei buni plecați, cine va mai rămâne în România să ne trateze?

E o întrebare foarte bună…. Asta e marea dezamăgire. Și dacă am rămâne vom fi obligați să lucrăm în privat, unde pacientul obișnuit nu are acces gratuit. Ca rezident în România îți dorești foarte mult să faci performanță, să publici, ceea ce în România e foarte greu căci suntem destul de departe de locul în care s-a ajuns în cercetare în momentul de față. Și iți dorești să duci un trai decent.

Dacă ai putea face o minune până mâine dimineață, care ar fi aceea?

Mi-aș dori un spital universitar în România care să aibă toate resursele de bun-simț existente într-un spital britanic. Și posturile în spitalul respectiv să se câștige printr-un concurs despre care să aflăm cu toții din timp și pe care să concurăm. Căci competiția e buna.

Îți mulțumesc pentru acest interviu.

Angela ANISEI: Protocoalele de îngrijiri perinatale asigură experiența pozitivă prin servicii medicale de calitate, respect și comunicare empatică

Cristina VOLOȘIN: Medicul de familie este actorul și partenerul principal al femeii până la și după maternitate

Corina ILIADI-TULBURE: Rezultatul bun în naștere înseamnă sănătate și experiență pozitivă

Tag:

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.