Transplanturile, permise și la privați
PasPortal Administrator
15 iulie, 2013, 15:24
Vizualizări: 3208
Operațiile de transplant ar putea fi efectuate în curând și în instituțiile medicale private. Acum, acest lucru este interzis prin lege, însă autoritățile și-au propus să modifice cadrul legal.
Autor: Irina Papuc
Operațiile de transplant ar putea fi efectuate în curând și în instituțiile medicale private. Acum, acest lucru este interzis prin lege, însă autoritățile și-au propus să modifice cadrul legal.
Activitățile de transplantare, de păstrare a celulelor și țesuturilor umane ar putea fi efectuate și în clinicile private. Ministerul Sănătății a pregătit un proiect de lege în acest sens, care este supus dezbaterilor publice.
Potrivit documentului, activitățile de prelevare și transplant trebuie să fie efectuate și în clinicile private din Moldova, ceea ce ar permite dezvoltarea mai rapidă a relațiilor de parteneriat public-privat. Acum, Legea privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane prevede că astfel de proceduri medicale să fie desfășurate exclusiv în instituții publice, ceea ce nu este corect, este de părere vicedirectorul Agenției de Transplant, Grigore Romanciuc.
„Calitatea serviciilor medicale prestate în clinicile private este în ascensiune. De multe ori condițiile sunt mai bune decât în cele de stat. Ar fi corect să le oferim posibilitatea de a se implica în acest domeniu”, a mai spus vicedirectorul. Totuși, Romanciuc precizează că instituțiile private vor avea dreptul să efectueze transplanturi de țesuturi sau cornee, deocamdată fiind impuse restricții în privința prelevării și transplantării organelor.
„Este prematur să vorbim despre astfel de prevederi. Deși există legi puse la punct, trebuie să ne asigurăm că nu vor exista cazuri de trafic de organe. Vom revedea cadrul legal în acest sens, atunci când va fi timpul potrivit”, a mai precizat Grigore Romanciuc. Sursa precizează că toate cheltuielile pentru transplant vor fi rambursate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Proiectul de lege, pregătit de Ministerul Sănătății, prevede că orice instituție medicală privată va putea efectua activități de prelevare și transplantare numai după ce va primi acreditare de la Ministerul Sănătății. Același document mai prevede că orice persoană care va dona un organ va beneficia de poliță de asigurare pe viață.
Articole relaționate:
Ministerul Sănătăţii nu are bani pentru Banca de ţesuturi umane
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
