Scrâșnitul din dinți este o boală - bruxismul. Aceasta poate cauza probleme grave de sănătate, începând cu pierderea dinților și până la distrugerea maxilarului
redactor
11 noiembrie, 2014, 10:04
Vizualizări: 1697
Bruxism este termenul medical ce desemnează obiceiul de a scrâşni din dinţi involuntar - un „viciu” care poate afecta grav sănătatea, putând duce la infecţii, migrene şi chiar la pierderea dinţilor.
Redactor: Sorina David
Bruxism este termenul medical ce desemnează obiceiul de a scrâşni din dinţi involuntar - un „viciu” care poate afecta grav sănătatea, putând duce la infecţii, migrene şi chiar la pierderea dinţilor.
Potrivit specialiștilor, problema este mai răspândită decât s-ar crede - în Marea Britanie 25% din populaţie suferă de bruxism, majoritatea persoanelor afectate fiind femei de vârstă mijlocie. Iar, conform opiniei dr. Stephen Pitt, medic stomatolog, problema afectează tot mai mulţi oameni, ca reacţie la stres.
Cei care suferă de bruxism scrâşnesc din dinţi în somn, exercitând asupra dinţilor o presiune de 10 ori mai mare decât atunci când mestecă, de exemplu. Ca urmare, nu numai că dinţii se tocesc, dar ligamentele care fixează dinţii în alveolele dentare încep să se deterioreze, dinţii încep să se mişte, iar uneori nu mai pot fi salvaţi prin tratament stomatologic, ci trebuie extraşi, scrie Daily Mail. Pierderea dinţilor nu are doar un impact foarte negativ asupra aspectului fizic, ci poate avea şi consecinţe foarte nocive asupra sănătăţii.
Lipsa de stabilitate a dinţilor în alveole permite pătrunderea mai uşoară a bacteriilor în gingii, determinând infecţii, uneori chiar abcese dentare. Bruxismul determină nu numai dureri dentare permanente, ci poate cauza şi migrene. De asemenea, deoarece implică o încleştare puternică a maxilarelor, poate provoca probleme ale articulaţiei temporo-mandibulare (locul unde falca inferioară se articulează cu craniul). Apar dureri locale care pot fi confundate cu durerile de urechi (deoarece cele două regiuni ale corpului sunt foarte apropiate una de alta). Uneori, articulaţia este atât de grav compromisă, încât este nevoie de tratament chirurgical.
Un mijloc obişnuit de prevenire a efectelor bruxismului este purtarea unui dispozitiv din silicon care să protejeze dinţii în cursul nopţii. Cel mai adesea, încleştarea maxilarelor şi scrâşnirea din dinţi noaptea, în mod inconştient, se datorează stresului, de aceea, specialiştii recomandă şi consiliere pentru rezolvarea problemelor psihologice.
Un alt tratament care s-a dovedit surprinzător de eficient în multe cazuri este cel cu botox. Această substanţă blochează activitatea nervoasă la nivelul muşchilor, împiedicând contracţiile lor şi încleştarea puternică a maxilarelor.
█ Articole relaționate:
Policlinicile stomatologice din raioane, cu doctori la pensie
Cele mai frecvente greşeli de îngrijire a dinților, comise involuntar
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 martie, 2020, 09:13
18 martie, 2016, 10:55
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
