Ministrul Sănătății va negocia cu cea mai mare bancă din Europa Centrală și de Est un credit concesional în valoare de peste 7 milioane de euro
PasPortal Administrator
09 iulie, 2013, 22:19
Vizualizări: 2693
Ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, urmează să negocieze cu cea mai mare bancă comercială din Europa Centrală și de Est acordarea unui credit export pentru dezvoltarea serviciilor medicale la Spitalul Republican. O decizie în acest sens a fost luată ieri, într-o ședință de urgență la Guvern, iar astăzi a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Autor: Irina Papuc
După ce ieri, în lipsa presei, miniștrii au adoptat o hotărâre de Guvern cu privire la inițierea negocierilor asupra Acordului de credit export dintre Republica Moldova și UniCredit Bank Austria AG pentru dezvoltarea serviciilor medicale la Spitalul Republican, astăzi documentul este publicat în Monitorul Oficial. Fără să ofere detalii privind suma și condițiile contractului, hotărârea prevede doar că ministrul Sănătății este împuternicit drept negociator, iar creditul concesional urmează să fie acordat pentru finanțarea proiectului „Îmbunătățirea serviciilor medicale în Spitalul Clinic Republican-faza a II-a”.
Din grupul de negociatori fac parte și Ion Gumene, șeful Direcției coordonarea politicilor și planificare strategică de la Cancelaria de Stat, Olga Mereuță, șeful adjunct al Direcției generale datorii publice, din cadrul Ministerului Finanțelor și Andrei Matei, șeful Direcției buget, finanțe și asigurări de la Ministerul Sănătății.
Contactat de SănătateINFO, Andrei Matei a precizat că creditul export, în valoare de 7, 3 milioane de euro, este prevăzut pentru dotarea sălilor de operații a noului bloc chirurgical de la Spitalul Republican cu echipamente pentru chirurgia abdominală, internă, neurologică și oftalomologică. Totodată, resursele financiare vor fi utilizate pentru amenajarea și dotarea sălilor de terapie intensivă și pentru instalațiile de sterilizare a dispozitivelor medicale. Austriecii au însă condițiile lor.
„Un acord de credit de export înseamnă că Guvernul statului care oferă banii o face în schimbul unor condiții și anume pentru a impulsiona exportul de tehnologii medicale produse de această țară. Un anumit procent din toate utilajele pe care le vom procura trebuie să fie de producție austriacă. Banca UniCredit Austria AG este una comercială, însă a fost aleasă de Ministerul Finanțelor din Austria pentru ca să ofere țării noastre acest credit”, a mai precizat șeful Direcției buget, finanțe și asigurări de la Minister.
Costul total al proiectului va constitui 7,3 milioane euro. Împrumutul se acordă de către UniCredit Bank Austria AG-una dintre cele mai mari bănci din Europa, pentru o perioadă de 15 ani, perioada de graţie fiind de șase ani.
Anul trecut Guvernul austriac a mai ofeit țării noastre un alt credit concesional în valoare de 7,5 milioane de euro. Republica Moldova a beneficiat recent de un credit concesional și din partea Guvernului Japoniei pentru reabilitatrea mai multor instituții medicale de nivel terțiar, iar condițiile niponilor au fost ca cel puțin 30 la sută din tot utilajul medical care urmează să fie procurat de autoritățile moldovene prin achiziții publice să fie de producție japoneză.
Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
