Sindromul tunelului carpian, boala care îi afectează pe cei care lucrează mult la calculator
redactor
24 octombrie, 2014, 09:39
Vizualizări: 1455
Persoanele trecute de 30 de ani, care lucrează foarte mult timp la calculator, pot dezvolta sindromul tunelului carpian, o afecţiune care se manifestă prin amorţirea degetelor şi chiar prin imposibilitatea de a mai ţine obiecte în mână.
Redactor: Virginia Murariu
Persoanele trecute de 30 de ani, care lucrează foarte mult timp la calculator, pot dezvolta sindromul tunelului carpian, o afecţiune care se manifestă prin amorţirea degetelor şi chiar prin imposibilitatea de a mai ţine obiecte în mână.
Primul semn care ar trebui să vă trimită la medic, pentru un control, este amorţirea unei mâini, timp de câteva luni, constant.
Medicul ortoped Mihai Râşcu susține că primele simptome apar noaptea, în somn, când involuntar începem să flexăm pumnul.
Medicul va stabili diagnosticul în baza unei analize numită electromiografie. El poate prescrie apoi gimnastică medicală şi medicamente antiinflamatoare.
Dar, dacă nu cereţi ajutor la timp, boala se va agrava şi veţi începe să scăpaţi obiectele din mână, potrivit Descopera.ro. În acest stadiu al afecţiunii, nervii sunt afectaţi şi musculatura începe să se atrofieze.
Când pacientul a ajuns deja în această stare, singura soluţie este o intervenţie chirurgicală. În mod normal, recuperarea este rapidă, dar dacă nervul a fost afectat o perioadă îndelungată, este posibil să fie nevoie de câteva luni pentru ca furnicăturile şi slăbiciunea musculară să dispară, mai spune doctorul Mihai Râşcu.
Potrivit statisticilor, o persoană din 20 care lucrează frecvent la calculator poate să sufere de sindromul tunelului carpian.
█ Articole relaționate:
Jocurile pe calculator sporesc atenţia vizuală, dar reduc capacitatea de a controla agresivitatea
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 martie, 2020, 09:13
18 martie, 2016, 10:55
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
