Două foste iubite ale tânărului, care ar fi infectat 38 de persoane, depistate cu HIV. Rudele fetelor îi acuză pe medici
redactor
23 octombrie, 2014, 14:37
Vizualizări: 1642
Scandalul răspândirii HIV revoltă întreg orașul Segarcea din România. Două tinere au primit confirmarea că sunt purtătoare ale virusului, după ce au întreținut relații sexuale neprotejate cu Daniel, un tânăr care avea virusul ce provoacă SIDA și care a murit recent.
Redactor: Virginia Murariu
Scandalul răspândirii HIV revoltă întreg orașul Segarcea din România. Două tinere au primit confirmarea că sunt purtătoare ale virusului, după ce au întreținut relații sexuale neprotejate cu Daniel, un tânăr care avea virusul ce provoacă SIDA și care a murit recent.
Rudele fetelor îi condamnă pe medicii care nu le-au alertat de cum au aflat că băiatul are HIV. De cealaltă parte, cadrele medicale susțin că legea confidențialității nu poate fi încălcată.
Una dintre fostele iubite ale lui Daniel a aflat de curând că are HIV. Tânăra s-a simțit foarte rău de la începutul verii, însă medicii nu reușeau să îi pună un diagnostic. Până acum câteva zile, când familia ei a făcut legătura cu Daniel. Primele teste au ieșit pozitive și fata a intrat imediat sub tratament.
“În ultima perioadă a fost bolnavă de sinuzită, am înțeles. Acum și-a mai revenit, mănâncă”, a declarat pentru ProTV o rudă a fetei. Și tatăl unui băiat din Segarcea nu mai are liniște de o săptămână, de când iubita fiului său a aflat că are un prim test pozitiv.“În ziua morții s-a depistat de un prieten de-al lui care a văzut certificatul de deces. Și atunci ne-am alarmat și am început să trimitem copiii toți la controale. Și până să vină rezultatul, vă dați seama cam în ce stare am fost”, povestește bărbatul.
Prietena fiului său a avut și ea o relație cu Daniel, cu câteva luni înainte ca băiatul să moară. Se pare că fata nu știa că tânărul avea HIV.
Polițiștii care s-au sesizat în acest caz au început primele audieri, mai ales că zeci de persoane sunt suspecte că ar putea avea HIV. Anchetatorii vor să afle de ce tinerele care au întreținut relații sexuale neprotejate cu el nu au fost anunțate că Daniel are HIV. La un moment dat, medicul lui de familie a vrut să le spună apropiaților, însă mama lui Daniel l-a amenințat că îl dă în judecată în baza legii confidențialității pacientului.
“Dacă, de exemplu, Parchetul, Procuratura s-ar fi sesizat în perioada în care pacientul trăia, putea să meargă și să ceară medicului date despre acest pacient. În rest, medicul are obligația să păstreze confidențialitatea, în totalitate. Chiar și după decesul acestuia”, susține avocatul Alexandru Cătălin Pusa.
Totodată, procurorii ar fi putut începe o anchetă dacă aveau și o plângere din partea unei tinere care să îl acuze că el în mod intenționat nu se protejează. Medicii spun că legea confidențialității este sfântă pentru ei.
“Sunt situații în care, pe riscul tău, îmbolnăvești pe alții și după aia suporți consecințele. Să luăm exemplu un pacient cu HIV. El, teoretic, nu transmite boala, dacă tu, ca partener, respecți niște reguli. Necunoscându-l, trebuie să faci sex protejat”, susține Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș”, din Timișoara.
Polițiștii spun că dacă în urma anchetei pe care o fac rezultă că au fost persoane care știau că Daniel are HIV și nu au spus, acestea pot fi trase la răspundere pentru complicitate și tăinuire la infracțiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit.
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 martie, 2020, 09:13
18 martie, 2016, 10:55
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
