Monitorizarea alergiilor în Sistemul Informațional Integrat în Sănătate. Acestea pot fi văzute de orice medic pentru a evita cazurile de tratament necorespunzătoare
redactor
16 octombrie, 2014, 15:09
Vizualizări: 1645
În Sistemul Informațional Integrat în Sănătate (SIIS) alergiile sunt monitorizate foarte strict. Posibilitatea de a introduce informații despre ele au atât medicii de familie, cât și cei cu specializare îngustă. Doctorii includ în fișa medicală de ambulatoriu sau de staționar informații generale despre alergiile pacientului, care ulterior, în caz de necesitate, sunt vizibile și pentru alți specialiști ce vor interacționa cu pacientul.
Autor: Sorina David
În Sistemul Informațional Integrat în Sănătate (SIIS) alergiile sunt monitorizate foarte strict. Posibilitatea de a introduce informații despre ele au atât medicii de familie, cât și cei cu specializare îngustă. Doctorii includ în fișa medicală de ambulatoriu sau de staționar informații generale despre alergiile pacientului, care ulterior, în caz de necesitate, sunt vizibile și pentru alți specialiști ce vor interacționa cu pacientul.
În fișa medicală de ambulatoriu din SIIS există un compartiment special creat pentru alergii. Aici medicul include informații, precum sursa alergiei (ceea ce provoacă alergia), reacțiile adverse (prin ce simptome se manifestă alergia), tipul alergiei, data apariției manifestării alergiei și data dispariției manifestării alergice. Asta pentru ca, ulterior, medicii să știe cât durează aproximativ o criză alergică la pacient.
Dacă bolnavul are alergii la mai multe produse, în fișa de ambulatoriu din SIIS este creat un tabel cu toate alergiile de care suferă acesta. La nevoie, medicul trebuie doar să deschidă compartimentul alergii și poate vedea toate informațiile la acest subiect, fără să piardă timp să-l întrebe pe pacient în ce situații este alergic.
Informațiile despre alergii se transferă automat și în dosarul electronic de sănătate al pacientului. Dacă acesta ajunge la spital cu o problemă de sănătate, iar medicii îi creează o fișă de staționar în baza datelor personale, caseta „reacții alergice” se completează automat cu informațiile despre alergii din dosarul electronic al pacientului. În momentul în care doctorul crează fișa de staționar, în baza numelui și codului personal al pacientului, Sistemul Informațional Integrat în Sănătate face legătura automată cu dosarul electronic de sănătate al pacientului, unde sunt și informațiile despre alergii. Datele despre alergii ajung în DES din fișa medicală de ambulatoriu, completată de medicul de familie, care are obligația să depisteze alergiile pacienților.
Totuși, această posibilitate o au și medicii cu specializare îngustă. Ei pot introduce o nouă alergie în fișa medicală a pacientului, iar informațiile despre ea, de asemenea, sunt transferate automat în dosarul electronic de sănătate al pacientului. În momentul în care bolnavul va ajunge la medic, acesta va putea vedea atât alergiile incluse de el, cât și cele adăugate de alți medici. Deci, indiferent cine include informația despre alergii, ea poate fi văzută de orice doctor care interacționează cu pacientul.
█ Articole relaționate:
Înregistrarea și monitorizarea nou-născuților în Sistemul Informațional Integrat în Sănătate
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
