Marea Britanie, o istorie de succes în aplicarea serviciilor electronice de sănătate
redactor
08 octombrie, 2014, 16:40
Vizualizări: 1453
Servicii mai bune şi costuri mai mici în domeniul sănătății pot fi obținute prin trecerea informaţiilor despre pacienţi, ținute pe suport de hârtie, în baze de date care pot fi conectate între ele, astfel încât orice medic să le poată accesa în orice moment şi din orice loc, sunt de părere specialiștii.
Autor: Sorina David
Servicii mai bune şi costuri mai mici în domeniul sănătății pot fi obținute prin trecerea informaţiilor despre pacienţi, ținute pe suport de hârtie, în baze de date care pot fi conectate între ele, astfel încât orice medic să le poată accesa în orice moment şi din orice loc, sunt de părere specialiștii. Până acum au fost obţinute rezultate bune în acest sens în multe țări ale lumii. Altele însă continuă să muncească pentru a atinge acest obiectiv, la fel și Republica Moldova.
Sistemul naţional public de sănătate britanic NHS (National Health System) este un pionier al eServiciilor în sănătate și este, probabil, cel mai dezvoltat sistem naţional de eSănătate. Inițial, Ministerul britanic al Sănătăţii a constituit o agenţie (NHS Connecting for Health), pe care a finanțat-o şi care avea drept sarcină implementarea programului naţional de IT în sănătate. Programul urmărea conectarea tuturor celor aproximativ 18.000 de locaţii din sistemul de sănătate, până în martie 2007. În martie 2006 erau deja conectate 12.000 de locaţii. Odată instalată, noua infrastructură informatică a conectat peste 100.000 de doctori, 380.000 asistenţi/infirmieri şi peste 50.000 de alte cadre medicale, care erau în slujba celor 50 de milioane de pacienţi ce aveau dosar electronic de sănătate.
Sistemul este deja funcţional şi a fost definitivat în întregime în 2008. Principalele componente structurale, funcţionale şi organizatorice ale programului sunt următoarele: eProgramări, ePrescrieri şi eRambursare, reţeaua naţională de sănătate, sistemele de imagistică medicală, sisteme informatice pentru cabinete medicale, incluzând sistemul de transfer de înregistrări între cabinete şi sistemul de analiză şi management al calităţii pentru plata medicilor de cabinet.
Acum sistemul funcționează, având la bază o rețea întreagă de telecomunicaţii naţionale dedicate eSănătăţii. Pentru aceasta a fost nevoie doar de calculatoare, așa încât medicii să aibă acces la ele în spitale, policlinici, cabinete medicale, farmacii, laboratoare, etc. Astfel, cabinetele medicale, spitalele, policlinicile, laboratoarele şi farmaciile pot furniza informații între ele prin intermediul acestui sistem. Informații de care pot face schimb prin intermediul acestui sistem sunt înregistrări electronice de sănătate, imagistică medicală digitală, reţete, trimiteri şi programări electronice, recomandări, mesaje de poştă electronică, videoconferinţe, solicitări de la cetăţeni şi pacienţi, teleconsultaţii, etc.
Așa deci, în rezultat, în Marea Britanie 98% dintre medicii generalişti din cabinetele medicale dispun de calculator, dintre care peste 30 la sută spun că nu mai lucrează demult cu dosarele pe hârtie, ci în sisteme informaționale medicale, arată datele statistice din 2007. Specialiștii spun însă că acum această cifră este mult mai mare.
█ Articole relaționate:
Vizitele pacienților la doctor, clasificate în SIIS în funcție de problema de sănătate
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
