Un om şi-a recăpătat vederea cu ajutorul unui dinte implantat în ochi
redactor
24 septembrie, 2014, 10:44
Vizualizări: 1450
Un bărbat nevăzător în vârstă de 43 de ani a putut vedea pentru prima dată chipurile celor doi băieţi gemeni ai săi, după ce un chirurg i-a redat vederea prin intermediul unei intervenţii inedite, care implică introducerea în ochi a unei lentile de plastic implantate într-un dinte al pacientului.
Redactor: Sorina David
Un bărbat nevăzător în vârstă de 43 de ani a putut vedea pentru prima dată chipurile celor doi băieţi gemeni ai săi, după ce un chirurg i-a redat vederea prin intermediul unei intervenţii inedite, care implică introducerea în ochi a unei lentile de plastic implantate într-un dinte al pacientului.
Ian Tibbetts, din Marea Britanie, a suferit leziuni grave ale ochiului drept în urma unui accident, când fragmente de metal i-au rănit corneea în șase locuri. Rănile s-au vindecat, dar Ian Tibbetts a avut în continuare probleme şi, 1998, şi-a pierdut vederea la ochiul drept. Un an mai târziu, şi-a pierdut aproape integral vederea şi la ochiul stâng, scrie Daily Mail.
Bărbatul este căsătorit şi are doi băieţi gemeni pe care, timp de câţiva ani, nu i-a putut vedea, altfel decât ca pe nişte forme neclare. Însă operaţia realizată anul trecut – după ce toate celelalte tratamente încercate dăduseră greş, i-a redat vederea la ochiul stâng în proporţie de 40%, iar Ian Tibbetts a putut, pentru prima dată, să vadă chipurile copiilor lui. Un alt pacient, Martin Jones, în vârstă de 42 de ani, care devenise nevăzător în urma exploziei unui recipient cu aluminiu topit, şi-a recăpătat vederea după o operaţie de acelaşi tip, în anul 2009.
Procedeul – numit osteo-odonto-cheratoprotezare (OOKP), este deosebit de complex şi implică reconstruirea ochiului folosind o lentilă minusculă de plastic şi unul dintre dinţii pacientului. Dintele este extras (împreună cu o mică porţiune de os şi cu ligamentele aferente) şi modelat într-o anumită formă, iar lentila este inserată într-un orificiu practicat în dinte. Dintele este apoi implantat în mucoasa obrazului pacientului, pentru a se forma din nou reţeau de vase de sânge. Apoi, dintele cu lentila fixată în el este implantat în ochiul pacientului. Atâta timp cât retina este funcţională, lentila oferă o „fereastră” prin care pacientul poate vedea şi, deoarece dintele provine chiar din organismul pacientului, nu este respins de organism.
Această operaţie este potrivită doar în anumite cazuri de orbire, atunci când corneea este deteriorată iremediabil, dar retina a rămas intactă.
În Marea Britanie, operaţia este realizată, în prezent, de un singur chirurg, dr. Christopher Liu de la Sussex Eye Hospital, din Brighton. Medicul afirmă că OOKP nu garantează recăpătarea vederii, dar are realmente un procent mare de reuşită - pacienţii pot vedea imediat după operaţie şi, adesea, calitatea vederii obţinute este foarte bună.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 martie, 2020, 09:13
18 martie, 2016, 10:55
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
