Neurologul cu bicepși de fier. Povestea medicului moldovean pasionat de skanderbeg
redactor
16 septembrie, 2014, 10:38
Vizualizări: 2485
Medicul Alexandru Grumeza de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie are o pasiune rară pentru Republica Moldova, cu atât mai mult pentru profesia lui, cea de medic, acolo unde delicatețea și dibăcia mâinilor este vitală pentru pacient.
Redactor: Viorica Obreja
Medicul Alexandru Grumeza de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie are o pasiune rară pentru Republica Moldova, cu atât mai mult pentru profesia lui, cea de medic, acolo unde delicatețea și dibăcia mâinilor este vitală pentru pacient.
Sportul pe care îl practică, skanderbeg, este perfect pentru a ne ține nervii în frâu și dezvoltă rapid capacitatea de concentrare. Este practicant și antrenor al unui sport mai puţin obișnuit pentru Republica Moldova. Discipolii lui au obținut medalii și mențiuni la campionatele naționale și europene de skanderbeg. Își dorește ca acest gen de sport să obțină statut oficial și la noi, dar și mai mult, vrea ca toți pacienții lui să fie sănătoși şi puternici. Da, exact, pacienți, pentru că sportivul Alexandru Grumeza este medic neurolog la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie.
Skanderbeg-ul a devenit pasiunea lui Alexandru acum 10 ani când, după mai mule discipline sportive încercate de el, a descoperit această luptă neobișnuită, bazată pe rapiditate, dibăcie, forță fizică și psihologică. “Elementele tehnice în skanderbeg se desfășoară rapid, fulminant și dacă o clipă nu ai fost atent, adversarul ți-a culcat mâna imediat și ai ratat confruntarea”, spune doctorul, care le inspiră și pacienților săi dorința pentru o viață sănătoasă, plină de mișcare.
█ Doctorul moldovean care a profesat în Franța și pe o insulă din Oceanul Indian. „Medicii care pleacă greșesc de două ori: prima dată când pleacă și a doua oară când se întorc“
Campionul României, tatăl spiritual al sportivilor noștri
Sportul respectiv nu are, deocamdată, tradiții în Republica Moldova. Prin anii 90, spune Alexandru cu un calm de invidiat, exista un grup de sportivi adunați de aceeași pasiune, dar de îndată ce antrenorul a plecat în altă țară, au renunțat. Ulterior, doctorul a făcut cunoștință cu echipa de skanderbeg din România și băieții noștri au găsit sprijinul pentru a-și fixa coatele în cel mai direct sens al cuvântului. Au urmat cantonamente comune, schimb de experiență, deplasându-se periodic la București, unde campionul mondial, Ion Oncescu, le explica cele mai ascunse secrete ale sportului. Medic fiind, Alexandru spune că în această luptă sunt implicate mai multe grupuri de mușchi. “Trebuie să ai degetele puternice, antebrațul, brațul, umărul. Nu contează câte kilograme ai și nici cât de înalt ești, aici important e să fii ager și să reușești să îți cunoști adversarul și tehnicile lui într-un timp-record”, afirmă Alexandru, care mai menționează că, cel mai ușor să îți învingi adversarul e atunci când acesta intră în panică. Evident, cunoaște şi un şir de tehnici de destabilizare. Și asta își învață discipolii în fiecare săptămână.
Ești furios? Pune cotul pe masă, la luptă pașnică!
Ajută skanderbeg-ul la degajarea energiei negative și a agresivității? Indiscutabil, mai ales că bărbații au potențial agresiv și e o modalitate pașnică și corectă de a scăpa de ea. În timpul competițiilor, sportivii sunt selectați după categoria de greutate. În skanderbeg este destul de dificil să ajungi la competițiile mondiale, pentru că, deși unora le pare sportul floare la ureche, e nevoie de o pregătire fizică deosebită. La Cupa Națională din 2014 au participat peste 100 de sportivi, unii fiind deținători și de trofee europene. Este vorba de discipolul lui Alexandru, Daniel Procopciuc, un student exemplar, care a venit din Ucraina cu succesul pe umăr. Ucraina, precizează sursa noastră, este a doua forță mondială în lumea skanderbeg-ului. Un alt “student voinic” de-al neurologului și-a adjudecat locul V la europene. Și pentru că în fața sportului toți sunt egali, disciplina este frecventată și de fete. Una din elevele sale, student în anul IV la Stomatologie, este campioană națională.
Adevărata forță a unui bărbat este inteligența
Alexandru este sigur că în curând, sportul lui preferat va deveni o disciplină olimpică. Tocmai din acest motiv el vrea să adune cât mai mulți adepți și a lansat chiar și o campanile de identificare a talentelor în Moldova. Pacienții lui sunt primii care devin captivați de tehnicile skanderbeg.
Inițial, spune el, nu avea parteneri de luptă, singurul cu care se antrena era fratele lui. Mai puternic? Nu, cu o tehnică mai bună, recunoaște antrenorul. Actualmente, circa 120 de persoane practică skanderbeg-ul. Cu siguranță, ei vor fonda și o federație de profil. Atunci, spune doctorul, comentariile de prost-gust vis-à-vis de pasiunea lui, (după medicină, desigur) vor fi mai puține. Trofeele câștigate de el sunt un simbol al rezistenței, insistenței și ambiției și pentru copiii săi. Adevărata forță a unui bărbat, spune medicul neurolog de la INN, este inteligența.
Skanderbeg-ul este unul dintre cele mai vechi sporturi. A fost instituit în SUA în 1960. În septembrie, 1962, în Petalum, statul California, a avut loc primul campionat mondial. Confruntările sunt date între doi adversari, care, pentru a câștiga, trebuie să doboare brațul, cu o mână sprijinindu-se de un suport de metal. Se premiază atât lupta dată cu brațul drept, cât și cu stângul.
Articol de Ileana Rusu, ziarul Evenimentul Zilei
█ Articole relaționate:
Povestea unui stomatolog pediatru plecat la muncă în Italia. „Mi-e dor de un „mulțumesc” de copil”
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
