Reparații cu ilegalități la spitalele municipale
redactor
12 septembrie, 2014, 12:04
Vizualizări: 1643
Spitalele municipale s-au apucat de reparații, fără să țină cont de anumite prevederi legale. Astfel, banii bugetari au fost cheltuiți nejustificat, reparațiile au fost de proastă calitate, în volum mai mic, iar lucrările au fost finisate mult mai târziu, decât a fost prevăzut în caietul de sarcini.
Autor: Irina Papuc
Spitalele municipale s-au apucat de reparații, fără să țină cont de anumite prevederi legale. Astfel, banii bugetari au fost cheltuiți nejustificat, reparațiile au fost de proastă calitate, în volum mai mic, iar lucrările au fost finisate mult mai târziu, decât a fost prevăzut în caietul de sarcini.
Potrivit unui raport al Curții de Conturi anul trecut Direcția Municipală de Sănătate a planificat un buget de 11 milioane pentru reparația în 12 instituții medicale municipale. În majoritatea din cele 15 licitații publice organizate, auditorii au identificat nereguli.
Astfel, în cazul unor licitații organizate la Spitalul Municipal pentru Copii nr. 1 și la
Spitalul Sfânta Treime au fost deschise oferte fără să fie prezenți toți membrii grupului de lucru pentru achiziții, iar în alt caz – lipsește procesul-verbal și semnăturile membrilor, deși era vorba despre o licitație în valoare de 5 milioane de lei. Auditorii denotă că acest lucru generează lipsă de transparență.
Tot la Spitalul „Sfânta Treime” a fost admis la o licitație în valoare de 3 milioane de lei un agent economic care deja avea datorii la bugetul de stat. În cazul aceleași instituții compania de construcții și reparații care a câștigat licitația a realizat un volum mai mic de lucrări, decât s-a angajat inițial s-o facă, iar diminuarea volumului de lucrări a fost făcută neregulamentar, se mai precizează în raportul Curții de Conturi.
Raportul mai arată că același spital a suportat cheltuieli nejustificate, după ce a fost modificat devizul de cheltuieli, iar prețurile pentru lucrări au fost majorate. Alte 900 de mii au fost cheltuite pentru lucrări suplimentare, deși conducerea spitalului nu a putut argumenta necesitatea acestor lucrări și a motivat că de acest lucru se ocupă Direcția de sănătate.
În urma unor regulamente și contracte semnate încălcând normele de legislație au fost făcute mai puține lucrări de reparații și la Spitalul Municipal Nr. 1 pentru copii. Raportorii au precizat că după o vizită la spital s-a constatat că nu s-au efectuat lucrări în valoare de peste 14 mii de lei. Ulterior, spitalul ar fi făcut rost de o scrisoare de garanție prin care agentul economic cu pricina se obliga să efectueze lucrările nerealizate.
Auditorii mai precizează că pe lângă licitațiile soldate cu termenii prelungiți și banii bugetari cheltuiți necorespunzător, Direcția Sănătate a Municipiul Chișinău a mai admis o greșeală. Este vorba despre transmiterea calității de autoritate contractantă către spitale, ceea ce a generat mai multe neconformități și ilegalități.
█ Articole relaționate:
Doi agenți economici și-au manifestat interesul de a investi în serviciul de hemodializă
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
