Pentru prima dată în istorie, un expert al OMS s-a infectat cu Ebola
redactor
25 august, 2014, 14:49
Vizualizări: 1469
Un expert al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care lupta împotriva epidemiei Ebola în Sierra Leone, a contractat virusul. Ieri, OMS a emis un comunicat de presă prin care precizează că este pentru prima dată când un membru al echipelor OMS aflate pe teren este infectat cu acest virus.
Redactor: Sorina David
Un expert al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care lupta împotriva epidemiei Ebola în Sierra Leone, a contractat virusul. Ieri, OMS a emis un comunicat de presă prin care precizează că este pentru prima dată în istorie când un membru al echipelor OMS aflate pe teren este infectat cu acest virus.
Nu s-a precizat cine este expertul și din ce țară provine, s-a specificat însă că este vorba despre un expert în epidemiologie, informează Agerpres. În comunicat mai este scris că „expertul primește cel mai bun tratament posibil”. Pentru o îngrijire mai bună însă, acesta ar urma să fie transferat la alt centru de îngrijiri.
Potrivit OMS, de la declanșarea epidemiei de Ebola, organizația a trimis aproximativ 400 de persoane în regiunile afectate ale Africii de Vest - Guineea, Liberia, Nigeria și Sierra Leone.
Potrivit ultimelor date, în ultimele șase luni peste 225 de persoane care lucrează în sectorul sănătății au contractat virusul Ebola și aproape 130 și-au pierdut viața din această cauză.
Amintim că epidemia de Ebola a provocat până acum moartea a 1.350 de persoane. În total, de la declanşarea epidemiei, OMS a identificat 2.473 de cazuri, dintre care 1.350 mortale. Virusul Ebola se transmite de la om la om prin contactul direct cu fluidele corpului infestat, atunci când acestea ajung în sângele, în ochii sau în cavităţile celeilalte persoane. Nu există un leac pentru Ebola, însă, în medie, 50% dintre persoanele care contractează virusul se salvează.
INFESTAREA ANIMAL-OM. Transmiterea se face greu de la animal la om. Epidemiile pornesc, de obicei, de la un caz-index (pacient zero), care contractează virusul de la animal în condiţii extraordinare. Cel mai adesea, transmiterea animal-om se produce după ce omul tranşează şi/sau mănâncă animalul infestat. Cel mai des, epidemiile au pornit de la maimuţe - cimpanzei, gorile, dar şi de la o specie de antilopă. Cu toate acestea, animalul care a dezvoltat virusul pentru prima dată - gazda naturală - este o specie de liliac din familia Pteropodidae. Până acum, cercetătorii au identificat o legătură de netăgăduit între focarele Ebola şi apropierea de pădurile tropicale. Deşi nu există un antidot pentru virus, detectarea din timp şi aplicarea unui tratament intensiv pot salva viaţa celui infestat.
SIMPTOME. Principalul simptom este febra - de unde vine şi numele complet al bolii (Febră Hemoragică Ebola). Pacienţii acuză şi o slăbiciune a corpului, dureri musculare şi ale încheieturilor, migrene, dureri în gât. Următoarea etapă aduce tulburări gastrointestinale - stări de vomă, diaree. Pe piele apar iritaţii şi bube, se instalează blocajul renal şi insuficienţa hepatică. Doar în unele cazuri, hemoragia internă este dublată şi de hemoragie externă. Analizele arată şi o scădere semnificativă a numărului leucocitelor din sânge. Oamenii pot transmite virusul cât timp acesta rămâne în sângele şi în fluidele lor corporale. Virusul se transmite inclusiv prin transpiraţie. În testele de laborator, virusul a dispărut din corpul unui bărbat la 61 de zile după infestare. Perioada de incubare - adică timpul care trece de la infestare până la manifestarea primelor simptome - este cuprinsă între 2 şi 21 de zile.
█ Articole relaționate:
Alertă falsă! Medicii români infirmă posibilitatea unei infecții cu Ebola pe teritoriul țării
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 martie, 2020, 09:13
18 martie, 2016, 10:55
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
