„Faptele bune au culoare” – o campanie de ajutorare a oamenilor HIV-pozitivi în toată țara
redactor
04 august, 2014, 19:08
Vizualizări: 1601
„Faptele bune au culoare” - culoarea roșie. Cu acest mesaj a fost lansată la Chișinău o campanie națională de colectare a fondurilor pentru ajutorarea persoanelor HIV-pozitive. Cei care vor să se implice și să dea o mână de ajutor oamenilor afectați de HIV, o pot face cumpărând produse marcate cu simbolul HIV/SIDA, ce reprezintă o fundiță de culoare roșie.
Autor: Sorina David
„Faptele bune au culoare” - culoarea roșie. Cu acest mesaj a fost lansată la Chișinău o campanie națională de colectare a fondurilor pentru ajutorarea persoanelor HIV-pozitive. Cei care vor să se implice și să dea o mână de ajutor oamenilor afectați de HIV, o pot face cumpărând produse marcate cu simbolul HIV/SIDA, ce reprezintă o fundiță de culoare roșie.
Aproximativ 8 la sută din valoarea obiectelor vor fi donați în scopuri caritabile pentru persoanele seropozitive din Moldova. Ideea aparține organizației neguvernamentale „Inițiativa Pozitivă” și va dura un an. Organizatorii își propun să lupte astfel cu epidemia și să ofere cât mai multe informații despre pericolul HIV.
Deși moldovenii sunt considerați oameni darnici, organizatorii campaniei spun că au fost refuzați de mai mulți oameni de afaceri, pe motiv că nu ar vrea să-și asocieze numele cu problema HIV. Și totuși, s-au găsit întreprinzători care înțeleg că epidemia HIV poate fi diminuată doar dacă oamenii se implică.
„În mare parte oamenii au fost receptivi, deoarece cu majoritatea dintre ei am colaborat și pentru alte evenimente. Au fost însă și refuzuri, mulți nu vor să-și asocieze numele companiei cu persoanele HIV-pozitive. Am reușit totuși să identificăm persoane, datorită cărora această campanie poate fi realizată”, a afirmat pentru Sănătate Info Rodica Ivtodi, consultant la Asociația „Inițiativa Pozitivă”.
Printre primii care s-au arătat deschiși să susțină această campanie este Stela Moldovanu, proprietara salonului de artă din Chișinău „Moldeco”, unde a și fost lansat evenimentul. În opinia ei, atât timp cât persoanele au posibilitatea să ajute, trebuie să o facă, deoarece devin un exemplu pentru întreaga societate.
„Știți, dacă avem posibilitatea să informăm și să ajutăm trebuie să o facem. Acest lucru se referă, în special, la persoanele cu un statul social favorabil, cu prestigiu în societate. Luând exemplul nostru, ne pot urma și alte persoane din societate. Astfel, vom fi mai mulți și vom putea să ajutăm mai multe persoane. Despre campanie, cred că ideea este genială, pentru că oamenilor le place să cumpere ceva, ajutându-i pe alții”, a menționat Stela Moldovanu.
La fel de receptiv a fost și proprietarul unui magazin de haine din Chișinău, marca Cătălin Botezatu. Sergiu spune că subiectul HIV/SIDA în Moldova este unul tabu, de aceea este necesar să fie informați cât mai mulți oameni.
„La noi se vorbește foarte puțin despre acest subiect. Se creează impresia că în societatea noastră nici nu există această problemă. Mă bucur că s-a lansat o astfel de campanie la noi în țară, deoarece oamenii pot afla mai multe despre HIV. Aceasta este o maladie care poate afecta pe oricine, de aceea este bine să vorbim despre HIV, pentru ca copii noștri să știe ce înseamnă și cum să se protejeze. Sunt sigur că cumpărătorii noștri vor fi receptivi și vor procura produsele marcate”, a declarat acesta.
Banii adunați din vânzări vor fi transmiși organizației „Inițiativa Pozitivă” odată la trei luni, astfel încât persoanele seropozitive să poată beneficia de ajutor pe parcursul întregului an. Cine anume va fi ajutat, organizatorii spun că încă nu au identificat, dar promit să facă acest lucru în cel mai apropiat timp. Rodica Ivtodi spune că nu va fi greu să găsească beneficiarii, mai ales că cei mai mulți trăiesc în sărăcie, nu pot munci din cauza bolii sau sunt marginalizați.
„Acești bani vor ajunge la persoanele cu HIV din Moldova, care sunt în situații excepționale. Este vorba despre persoanele care au nevoie de o intervenție medicală pe care nu și-o permit, ori au nevoie de un domiciliu, în caz că și-au pierdut casa din diferite motive. Poate fi vorba și de repararea locuinței, în cazul în care persoanele trăiesc în condiții extreme”, a mai menționat Rodica Ivtodi.
Campaniei lansată de „Inițiativa Pozitivă” s-au alăturat aproximativ 16 agenți economici și companii comerciale din toată țara. Printre aceștia se numără proprietari de farmacii, magazine de haine, restaurante, saloane de artă, etc. Organizatorii campaniei speră că procurând produse marcate cu simbolul HIV/SIDA, fiecare va putea ajuta personal la stoparea răspândirii epidemiei în Moldova. Mai mult, cei care vor cumpăra produsele marcate cu simbolul HIV/SIDA, vor primi chiar pliante cu mesaje informative despre maladie.
Datele oficiale arată că în Republica Moldova sunt aproximativ 8.560 de persoane HIV-pozitive. Statistica mai arată că din anul 1990, de când a început epidemia SIDA, în Moldova au murit oficial 1.752 de persoane.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
