Medici la țară - se încălzesc de la soba cu lemne şi oferă consultaţii medicale în prezenţa mai multor bolnavi
PasPortal Administrator
02 iulie, 2013, 10:09
Vizualizări: 3103
Se încălzesc pe timp de iarnă de la soba cu lemne şi oferă consultaţii mai multor bolnavi deodată. Sunt condiţiile în care lucrează de ani de zile sute de doctori de la sate. La gaze naturale nici nu visează, iar pentru a-i împăca pe bolnavii care așteaptă câteodată ore în şir îşi mai doresc măcar încă o sobă.
Autor: Irina Miron
Se încălzesc pe timp de iarnă de la soba cu lemne şi oferă consultaţii mai multor bolnavi deodată. Sunt condiţiile în care lucrează de ani de zile sute de doctori de la sate. La gaze naturale nici nu visează, iar pentru a-i împăca pe bolnavii care așteaptă câteodată ore în şir îşi mai doresc măcar încă o sobă. În condiţiile în care echipamentul medical modern reprezintă adesea un lux atât pentru medicii de familie, cât și pentru pacienți, recunosc faptul că în provincie se prestează servicii medicale mai puţin calitative.
Subiectul a fost discutat vineri, la prima ediţie a emisiunii Magazin Medical, realizată de Sănătate TV și Radio Chişinău.
Cele trei cabinete medicale de la Centrul de Sănătate din satul Hiliuţi, raionul Râşcani se încălzesc iarna cu lemne. De gaze naturale nici pomină. „Focul îl face infirmiera, dar coridorul în care aşteaptă pacienţii nu se încălzeşte”, mărturiseşte Raisa Gherasim, medic de familie din localitate.
Ca să nu-şi lase pacienţii să îngheţe, medicul recunoaşte că oferă consultaţii medicale în prezenţa mai multor bolnavi. „Mi-i milă de ei cum stau în coridor şi îngheaţă”, spune ea.
Deşi sunt nevoiţi să muncească în condiţii greu de suportat, medicii de aici nu au pretenţii mari. „Noi nu cerem mult domnului ministru, să ne mai facă o sobă, atât”, insistă Raisa Gherasim.
Și, dacă frigul e problemă pe timp de iarnă, atunci lipsa echipamentelor medicale îi macină pe parcursul întregului an. „Avem doar un electrocardiograf, nu avem o sală de proceduri măcar, suntem foarte slab dotaţi”, recunoaște doctorul de la Hiliuţi.
Nici în raioanele din centrul Republicii Moldov situația nu e mai bună. Directorul Centrului Medicilor de Familie din raionul Călăraşi, Nicolae Lupu, spune că, din cauza lipsei de utilaj medical, majoritatea medicilor refuză să accepte autogestiunea. „Este clar că dacă nu există condiţii, echipament, utilaj, transport, ce fel de servicii poate îndeplini medicul?”.
Pe lângă asta, Centrele de Sănătate şi Centrele Medicilor de Familie se confruntă şi cu lipsa tinerilor specialişti. „De 20 de ani, în raion nu a venit niciun medic tânăr. Ca să lucrezi într-o localitate rurală, trebuie să ai caracter puternic, e ca şi cum ai face un act de eroism”, a concluzionat directorul Centrului Medicilor de Familie din Călăraşi, Nicolae Lupu.
Potrivit statisticilor, în întreaga ţară este nevoie de cel puţin 230 de medici de familie.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
