Ce mănâncă moldovenii la micul dejun. Nutriționiștii spun că masa de dimineață trebuie să conțină produse naturale
redactor
27 iunie, 2014, 16:35
Vizualizări: 2599
La micul dejun, cei mai mulți dintre moldoveni mănâncă tartine sau dulciuri, arată un studiu efectuat de către Magenta Consulting. Nutriționiștii spun însă că masa de dimineață trebuie să fie consistentă și să conțină produse naturale.
Autor: Virginia Dumitraș
La micul dejun, cei mai mulți dintre moldoveni mănâncă tartine sau dulciuri, arată un studiu efectuat de către Magenta Consulting. Nutriționiștii spun însă că masa de dimineață trebuie să fie consistentă și să conțină produse naturale.
Potrivit studiului, la micul dejun, pe mesele moldovenilor sunt puse în primul rând – tartinele, pentru care au optat peste 22 la sută dintre respondenți. Acestea sunt preferate de către bărbați. Pe locul doi, la masa de dimineață sunt dulciurile preferate atât de bărbați, cât și de femei. Este vorba de biscuiți, bomboane sau gem, preferate de peste 20% dintre intervievați.
Tot femeile, mai preferă terciurile și cerealele consumate de dimineață, care sunt pe locul trei în opțiunile moldovenilor. Aproape 11% preferă să mănânce dimineața orice este în frigider. Peste 4 la sută nu ia micul dejun, iar 3 la sută se mulțumesc cu apă plată.
„Ziua trebuie să înceapă cu terciuri“
Specialiștii spun că o astfel de alimentație este incorectă, iar micul dejun trebuie să fie consistent, fără dulciuri. „Dejunul trebuie să fie mai consistent. Trebuie să fie un terci, un iaurt, o omletă, niște brânzoaice. Mulți preferă salată de fructe, dar nu este bine să mâncăm dulce. Dacă bem un ceai cu niște dulciuri, glucidele se asimilează foarte repede și mai apoi ne epuizăm foarte repede. Trebuie să mâncăm ceva mai consistent“, susține nutriționistul Lucreția Catană.
Putem mânca și tartine, dar trebuie să avem grijă ce pâine alegem. „Ar trebui să evităm pâinea albă. Este pâine de secară, din tărâțe. Totuși tartinele sunt pentru persoanele care sunt în grabă, care nu reușesc să ia micul dejun“, susține specialista.
Care sunt consecințele unei alimentații incorecte? „Ne poate deregla metabolismul. Alimentația trebuie să includă glucide, proteine, grăsimi vegetale, dar și animale cu o anumită limită“, adaugă Lucreția Catană.
Touși, nutriționista susține că micul dejun este important, dar poate fi luat în funcție de regimul fiecărei persoane. „Micul dejun trebuie respectat, dar esențial pentru copii, adolescenți și persoanele cu probleme de sănătate“, conchide, Lucreția Catană.
Datele studiului au fost colectate și analizate de către Magenta Consulting, prin intermediul sondajelor efectuate la telefon, pe un eșantion de 1.123 de persoane cu vârstă între 16-60 de ani, din toată țara. Datele au fost colectate în perioada 31 martie - 23 aprilie.
█ Articole relaționate:
Cele mai nesănătoase produse alimentare interzise de nutriționiști
Obezitatea pune stăpânire pe copiii moldoveni. Boala îi afectează din primii ani de viață
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
24 decembrie, 2015, 10:00
24 decembrie, 2015, 13:37
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
