Noi responsabilități pentru Consiliile Raionale. Vor trebui să stabilească sporurile la salarii și premiile directorilor de spitale și centrelor de sănătate
redactor
26 iunie, 2014, 09:40
Vizualizări: 2146
De la 1 iulie curent, salariul, sporurile la salariu, coeficietul de multiplicare, volumul premiilor, dar și ajutoarele materiale oferite directorilor de spitale și adjuncților lor vor fi stabilite de către fondatorii instituției, adică de către Consiliile Raionale. Noile modificări au fost incluse în Regulamentul privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice finanțate de către Compania Națională de Asigurări Medicale.
Autor: Sorina David
De la 1 iulie curent, salariul, sporurile la salariu, coeficietul de multiplicare, volumul premiilor, dar și ajutoarele materiale oferite directorilor de spitale și adjuncților lor vor fi stabilite de către fondatorii instituției, adică de către Consiliile Raionale. Noile modificări au fost incluse în Regulamentul privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice finanțate de către Compania Națională de Asigurări Medicale. Documentul a fost aprobat ieri de Guvern.
Astfel, noul Regulament prevede ca salariul de funcţie, modul şi condiţiile de salarizare ale conducătorilor instituţiilor medicale să fie stabilit de către fondatorii instituțiilor, conform legislaţiei în vigoare.
Consiliilor Raionale le mai revine o responsabilitate. Noile modificări prevăd ca managerii instituţiilor medico-sanitare şi adjuncţii lor pot lucra și în calitate de doctor, în instituția pe care o conduc, doar cu permisiunea Consiliului Raionului. Aceștia vor avea voie să profeseze doar câteva ore pe zi și vor fi remunerați cu cel mult 25 la sută din salariul integral, prevăzut pentru specialitatea și categoria ce o dețin.
█ Managementul absurdului. Reduc din salariile doctorilor ca să le majoreze din 1 iulie
Tot Consiliile Raionale vor decide și mărimea sporului salarial al conducătorilor instituțiilor medicale pe care le au în gestiune. Acestea vor trebui să țină cont însă de îndeplinirea indicilor economici și financiari și de calităţile profesionale ale directorilor și vicedirectorilor spitalelor și centrelor de sănătate. Consiliile locale au dreptul să stabilească sporurile la salarii pentru complexitatea şi intensitatea muncii, care nu trebuie să depășească 50% din salariul de funcţie. Mai mult, premiile și ajutorul material oferit managerilor instituțiilor medicale, la fel, va fi acordat de către fondator. Acesta va trebui să stabilească coeficientul de multiplicare, sporul la salariul de funcţie, premiile și ajutorul material al managerilor instituțiilor medicale pe care le au în gestiune.
Experții în sănătate cred că noile modificări sunt binevenite, deoarece fondatorul cunoaște mai bine cum se lucrează în instituțiile medicale pe care le au în gestiune și dacă managerii acestora merită sau nu premii sau adaos la salariu.
„Sunt niște modificări bune. Până acum salariul, premiul și ajutorul material al conducătorilor instituțiilor medico-sanitare erau stabilite de către Ministerul Sănătății, însă cei de la minister nu pot ști mai bine decât administrațiile publice locale dacă directorul unui spital merită sau nu un premiu, pentru că nu știu cum se lucrează de fapt în acel spital”, afirmă Ghenadie Țurcanu, expert în sănătate.
Noile reglementări vor intra în vigoare de la 1 iulie, când cadrele medicale, precum și directorii instituțiilor medicale vor primi salarii majorate cu 21 la sută.
█ Articole relaționate:
De la 1 iulie, managerii instituțiilor medicale ar putea avea salarii mai mari cu 20%
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
24 decembrie, 2015, 10:00
24 decembrie, 2015, 13:37
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
