Doar doi din zece moldoveni fac sport. Medicii spun că lipsa activităților fizice favorizează dezvoltarea bolilor cardiovasculare, și a afecțiunilor aparatului locomotor
PasPortal Administrator
30 ianuarie, 2014, 15:43
Vizualizări: 2012
Deși sportul reprezintă o măsură ieftină de profilaxie împotriva multor afecțiuni, moldovenii preferă să lenevească. Datele biroului Național de Statistică arată că doar doi moldoveni din zece fac exerciții fizice regulat.
Autor: Sorina Bujarov
Deși sportul reprezintă o măsură ieftină de profilaxie împotriva multor afecțiuni, moldovenii preferă să lenevească. Datele biroului Național de Statistică arată că doar doi moldoveni din zece fac exerciții fizice regulat.
Potrivit statisticilor, cele mai sedentare sunt persoanele adulte, cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani, iar cei mai activi sunt adolescenții de la 10 până la 14 ani. Astfel, doar unul din zece moldoveni adulți practică regulat un sport, în timp ce raportul adolescenților este de aproape 37 la sută.
Medicii spun că sedentarismul în combinație cu alimentația nesănătoasă este una din principalele cauze ale bolilor cardiovasculare, ale obezității sau a afecțiunilor aparatului locomotor.
„Sportul întotdeauna a fost indicat ca o măsură de profilaxie împotriva afecțiunilor, chiar și cele mai grave, dar moldovenii nu-l prea practică. Pe lângă toate mai și mănâncă nesănătos. Așa se explică faptul că tot mai mulți vin și se plâng de dureri se spate, de inimă, suferă de obezitate și hipertensiune de la o vârstă fragedă”, afirmă Melania Doruc, medic de familie la Centrul Medicilor de Familie Nr.6.
Prima problemă pe care o crează sedentarismul este obezitatea, iar aceasta la rândul ei crează o mulțime alte probleme de sănătate. Hipertensiunea arterială și cardiopatia ischemică sunt primele pe listă.
„20 la sută dintre pacienții de până la 35 de ani, care vin la noi pentru un control profilactic sunt depistați cu hipertensiune arterială. Și majoritatea sunt obezi, deci sedentarismul și colesterolul i-au îmbolnăvit încă din tinerețe, iar dacă mențin același stil de viață, se pot alege cu boli de inimă”, mai spune doctorul.
Lipsa activităților fizice pot provoca și boli ale aparatului circulator, spune medicul. Astfel, tinerii sau copii se pot alege cu scolioză, iar maturii pot dezvolta osteoartroză.
„Activitățile fizice nu se rezumă doar la sala de fitnes, oamenii trebuie să înțeleagă că chiar dacă stau la birou sau în sala de clasă pot face unele pauze de cinci minute și să meargă, să ridice niște scări, să mai sară în sus. Aceasta i-ar proteja de boli, de durere și de bani cheltuiți pe medicamente și proceduri”, susține medicul de familie, Melania Doruc.
Sportul nu este contraindicat nici chiar dacă deja suferiți de vreo afecțiune. Exercițiile însă nu trebuie făcute la alegere, ci la indicațiile medicului. Spre exemplu, pentru persoanele hipertensive este indicat înotul și plimbările la aer liber, pentru cardiopatia ischemică- mersul cu bicicleta, pentru persoanele care au suferit un infarct miocardic este indicat doar mersul pe jos, iar copii cu scolioză și maturii cu osteortroză au nevoie de exerciții speciale indicate doar de ortopezi.
Articole relaționate:
Dieta şi exerciţiile fizice ar putea diminua riscul de cancer uterin
Pentru sănătate, contează volumul și nu frecvența exercițiilor fizice
12 minute de exerciții fizice pe săptămână sunt suficiente să te mențină în cea mai bună formă
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 decembrie, 2020, 11:13
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
