Unele școli oferă pentru procurarea medicamentelor de primă necesitate doar 2 lei pe an, pentru fiecare copil. Alte instituții însă nu-și permit nici atât
PasPortal Administrator
29 ianuarie, 2014, 16:00
Vizualizări: 2561
Instituțiile școlare din Republica Moldova duc lipsă nu doar de asistenți medicali, dar și de cabinete medicale și de medicamente de strictă necesitate. Unele instituții alocă pe an câte 2 lei pentru un copil, pentru procurarea medicamentelor, iar altele nu prevăd nici un ban.
Autor: Sorina Bujarov
Instituțiile școlare din Republica Moldova duc lipsă nu doar de asistenți medicali, dar și de cabinete medicale și de medicamente de strictă necesitate. Unele instituții alocă pe an câte 2 lei pentru un copil, pentru procurarea medicamentelor, iar altele nu prevăd nici un ban.
Potrivit unui raport al Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova, în 2012, autoritățile locale ofereau câte 61 de bani pentru fiecare copil, pentru procurarea medicamentelor și amenajarea cabinetului medical.
Situația a rămas aproape neschimbată chiar și acum, când instituțiile școlare au trecut la autogestiune.
În gimnaziul din satul Bursuc, raionul Nisporeni, învață aproape 150 de elevi. Instituția nu are nici asistent medical, nici cabinet medical și nu are procurate niciun fel de medicamente.
„De când activează școala, niciodată nu am avut medicamente. Înainte trebuia Primăria să ne cumpere, însă primarul era ocupat cu alte probleme. Nici anul acesta nu am procurat. Eu nu știu ce medicamente trebuie, iar fără un asistent medical, la ce bun?”, se întreabă directorul gimnaziului, Petru Profire.
Atunci când copiii se îmbolnăvesc sau se plâng de dureri, spune directorul, elevii sunt duși la punctul medical, unde sunt consultați de un asistent medical, pentru că în sat nu există nici măcar un medic. Doar o dată pe săptămână îi vizitează unul din satul vecin.
Nina Sterpu, șefa Direcției învățămînt, tineret și sport din raionul Nisporeni spune că din cele 33 de instituții preuniversitare existente în raion, 12 dintre ele nu au cabinete medicale. Aceasta mai spune că în medie, școlile din raion alocă 2.000 de lei pentru amenajarea cabinetelor medicale și procurarea medicamentelor. Totuși, responsabila de la direcție recunoaște că suma este mică.
„Pentru o școală de 350 de elevi nici acești bani nu sunt suficienți, pentru că, pe lângă medicamente, cabinetele trebuie să fie dotate cu termometre, aparat de măsurat tensiunea, cântar și multe altele”, susține aceasta.
Aproape aceeași situație o întâlnim și în raionul Edineț. În gimnaziul din Târnova, unde învață aproape 200 de copii, bugetul prevăzut pentru medicamente este de 400 de lei, adică câte doi lei pentru fiecare copil, pentru întregul an.
„Am elaborat un plan de cheltuieli împreună cu Direcția de Învățământ și am stabilit ca anul acesta să procurăm medicamente de 400 de lei. Procurăm și noi strictul necesar”, afirmă Valentina Cosovan, directorul gimnaziului.
De cealaltă parte, Șefa Direcției Învățământ spune că anul acesta, pentru cele 41 de școli și licee din raion s-au prevăzut 50 de mii de lei, pentru procurarea și amenajarea cabinetelor medicale. Anterior însă, pentru procurarea unor medicamente doar părinții ofereau bani.
„Situația a fost jalnică. Nimeni nu dădea bani pentru așa ceva. Însă de când noi suntem stăpâni pe banii noștri, îi gestionăm cum vrem. Așa că anul acesta am alocat un buget anume pentru amenajarea cabinetelor medicale. Este o sumă mică, însă este doar un început”, afirmă aceasta.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova sunt 1.397 de școli de zi, gimnazii și licee, în care învață 366 de mii de elevi.
Articole relaționate:
Elevii vor fi asigurați cu fructe și lapte, iar mămicile vor putea să-și alăpteze micuții la serviciu. Acestea sunt doar câteva idei ale Ministerului Sănătății pentru următorii ani
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 decembrie, 2020, 11:13
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
