Dosarul „Sergiu Popa” se îngroașă. Procurorii audiază câteva sute de pacienți pentru ca să afle dacă știau că pe ei sunt testate medicamente. Unii bolnavi habar nu aveau de acest lucru
PasPortal Administrator
27 ianuarie, 2014, 18:32
Vizualizări: 3928
Procurorii anticorupție verifică dacă Sergiu Popa, directorul Spitalului Republican avea abilitățile necesare ca să conducă studii clinice în mai multe domenii, de vreme ce are o singură specialitate. Totodată, aceștia chestionează cei aproximativ 600 de participanți la studii pentru a afla dacă li s-a comunicat că vor participa la testarea unor medicamente și dacă au fost remunerați pentru acest lucru.
Autor: Irina Papuc
Procurorii anticorupție verifică dacă Sergiu Popa, directorul Spitalului Republican avea abilitățile necesare ca să conducă studii clinice în mai multe domenii, de vreme ce are o singură specialitate. Totodată, aceștia chestionează cei aproximativ 600 de participanți la studii pentru a afla dacă li s-a comunicat că vor participa la testarea unor medicamente și dacă au fost remunerați pentru acest lucru. Între timp, unii bolnavi au spus presei că nici n-aveau habar că urmează să devină cobai și că au fost chemați la Spitalul Republican sub pretextul unor „ajutoare medicale”.
Procurorul Eduard Harunjen, care se ocupă de cazul lui Sergiu Popa, directorul Spitalului Republican și compania Arensia, spune că sunt câteva aspecte foarte importante pe care procurorii urmează să le elucideze.
„Acum încercăm să aflăm dacă participanții la studii știau despre faptul că urmează să participe la un studiu clinic. Numărul lor este foarte mare și sunt din diferite raioane, așa că am solicitat ajutorul procurorilor din regiuni”, a declarat Harunjen. Procurorul mai spune că și aspectul remunerării va fi verificat.
„În acte este indicat că fiecare participant ar fi primit o anumită sumă de bani. Aceasta variază foarte mult”, a mai spus Harunjen, fără să dea niciun fel de detalii.
Totodată, Bogdan Zumbreanu, șeful direcției de urmărire penală din cadrul CNA anunță că se mai verifică un alt aspect important și anume dacă Sergiu Popa avea competențe pentru a conduce studii clinice în domenii diferite care nu au nicio legătură între ele, și nici cu specialitatea lui de bază.
„El este de profesie reumatolog. Acum verificăm dacă el putea să participe la aceste studii”, a declarat Zumbreanu.
Sergiu Popa a făcut medicină generală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În 1995 a susținut teza de doctor în medicină internă și este membru al Societății Reumatologilor din România. Asta, în timp ce studiile clinice făcute la Spitalul Clinic Republican se axau pe diferite maladii – cancer, hepatită, boli renale cronice.
Ludmila Vition, o femeie din Edineț a declarat pentru ziarul Adevărul Moldova că mama ei, bolnavă de polichistoză renală, a fost chemată la Spitalul Clinic Republican ca să beneficieze de niște medicamente oferite țării noastre, drept ajutor.
„Mama mea a fost sunată de cineva de la Spitalul Republican. I s-a spus că ţara noastră a primit un ajutor de medicamente pentru oamenii cu boli cronice. Am mers să văd despre ce e vorba. La etajul 4, la Nefrologie, mi s-a spus că ajutorul e gratis, că pacienţilor li se plăteşte drumul dus-întors, daca vin de la ţară şi am fost îndrumată la compania Arensia. Când am ajuns acolo, erau vreo cinci medici care vorbeau în germană. Mi s-a spus că mama trebuie să dea nişte analize de sânge şi apoi i se va spune ce preparat urmează să-i fie administrat. Nimeni n-a zis ceva de testări. I s-a spus doar că i se dă un ajutor medical“, a declarat femeia pentru sursa citată. Acest lucru a fost însă negat de către lucrătorii spitalului.
Potrivit procurilor, Sergiu Popa nu a făcut până acum niciun fel de declarații.
Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 decembrie, 2020, 11:13
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
