În Moldova, peste 20% dintre copiii de până la 7 ani cresc cu defecte ale vorbirii. Specialiști care să-i ajute sunt prea puțini sau au pregătire superficială
PasPortal Administrator
23 ianuarie, 2014, 14:55
Vizualizări: 1987
În Republica Moldova, în 2012, examenele profilactice printre copii au scos la iveală faptul că peste 13 la sută dintre micuții preșcolari suferă de întârzieri de dezvoltare. Datele sunt prezentate de Biroul Național de Statistică, iar potrivit raportului, aceeași problemă a fost depistată la aproape 15 la sută dintre adolescenții de până la 17 ani.
Autor: Sorina Bujarov
În Republica Moldova, în 2012, examenele profilactice printre copii au scos la iveală faptul că peste 13 la sută dintre micuții preșcolari suferă de întârzieri de dezvoltare. Datele sunt prezentate de Biroul Național de Statistică, iar potrivit raportului, aceeași problemă a fost depistată la aproape 15 la sută dintre adolescenții de până la 17 ani.
Astfel, examenele medicale efectuate printre copiii de până la 7 ani au arătat că aproape 20 la sută dintre aceștia aveau defectul vorbirii. Specialiștii spun că aceste probleme pot fi tratate eficient dacă se intervine la timp.
„În unele țări, logopezii lucrează și cu copii de până la un an, dacă se observă că acesta are unele probleme de dezvoltare. Părinții trebuie să știe că de îndată ce observă astfel de probleme trebuie să apeleze la specialist, deoarece cu cât mai devreme începe terapia, cu atât mai eficient și mai repede se rezolvă și problema”, spune logopedul Ala Berezovschii.
Specialistul a mai adăugat că dacă la un an de zile bebelușul nu spune nici măcar „mama” sau când la doi anișori acesta nu poate să pronunțe cel puțin câteva cuvinte, părinții ar trebui imediat să se adreseze la specialist, pentru că acestea sunt primele semne ale deficiențelor de dezvoltare, care includ în majoritatea cazurilor și defectul vorbirii. Uneori, tulburările de vorbire pot fi și un semn al deficiențelor de dezvoltare generală, spune specialistul.
Vorbirea poate fi corectată la orice vârstă, însă dacă nu se intervine timpuriu, aceste defecte nu pot fi înlăturate definitiv. „Nu e târziu niciodată să apelezi la un specialist, pentru că problemele de vorbire se tratează și la 15 ani, însă mai greu și nu se corectează sută la sută”, a mai explicat Ala Berezovschii.
În Republica Moldova, doar Universitatea de Stat „Ion Creangă” pregătește logopezi. Și aici, abia de anul acesta și doar la masterat poate fi însușită această specialitate.
„Abia de anul acesta am inclus specialitatea la masterat. O să avem 26 de absolvenți. Oricum, și cei care absolvesc psihopedagogia specială sau terapia persoanelor cu cerințe speciale pot lucra ca logopezi, însă ei nu sunt așa de bine pregătiți în acest domeniu”, spune Carolina Perjan, decan al Facultății de psihologie și psihopedagogie specială a Universității de Stat „Ion Creangă”.
Și părinții confiră că în Moldova logopezii sunt greu de găsit.
„La un an și jumătate, fetița mea nu vorbea decât câteva cuvinte. Atunci, rudele au insistat ca să merg cu copilul la un logoped. Am mers la policlinica de sector, însă acolo așa specialist nu era. Nici medicii de acolo nu mi-au spus unde aș putea găsi unul. Singură am căutat și am găsit un logoped la o altă policlină”, mărturisește Catea, mămica unei fetițe de trei anișori.
Aceasta mai spune că specialistul pe care-l găsise nu i s-a părut competent, deoarece, ulterior, mai mulți specialiști i-au explicat că copilul de fapt avea nevoie de un neuropatolog, iar logopedul nu a informat-o despre acest lucru. Pentru consultația cu logopedul, mămica spune că a plătit 20-30 lei.
În Moldova există peste 15.000 de copii cu vârsta de până la trei ani cu diverse tulburări de dezvoltare.
Ca să treacă mai ușor peste problemele lor de sănătate, specialiștii au elaborat un regulament cadru pentru organizarea și funcționarea serviciilor de intervenție timpurie, care urmează să fie aprobat de Guvern. În linii generale, acesta prevede crearea echipelor multidisciplinare care vor avea grijă ca micuții să beneficieze la timp de servici de intervenție timpurie. Aceste servicii sunt, deocamdată, o noutate pentru Republica Moldova, iar pentru aplicarea în practică a documentului, autoritățile ar avea nevoie de aproximativ 78 de milioane de lei.
Articole relaționate:
Din 2014 serviciile de intervenţie timpurie ar putea ajunge şi în spitalele raionale
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 decembrie, 2020, 11:13
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
