Incidența dizabilității la medicii moldoveni este de două ori mai mare decât media pe țară. Specialiștii spun că principalele cauze sunt condițiile de muncă inadecvate și programul supraîncărcat
PasPortal Administrator
27 decembrie, 2013, 15:15
Vizualizări: 2175
În Republica Moldova, incidența dizabilității la medici este de două ori mai mare decât media pe țară, arată datele prezentate de sindicatul „Sănătatea”. Dacă incidenţa generală primară a invalidităţii este de 439 la 100 de mii de bărbaţi și 279 în cazul femeilor, la medici incidența este mult mai ridicată. Astfel, din 12.794 de medici, 163 sunt cu diferite grade de invaliditate.
Autor: Sorina Bujarov
În Republica Moldova, incidența dizabilității la medici este de două ori mai mare decât media pe țară, arată datele prezentate de sindicatul „Sănătatea”. Dacă incidenţa generală primară a invalidităţii este de 439 la 100 de mii de bărbaţi și 279 în cazul femeilor, la medici incidența este mult mai ridicată. Astfel, din 12.794 de medici, 163 sunt cu diferite grade de invaliditate.
Datele arată că, anul trecut, 163 de medici modoveni au fost încadrați în grad de invaliditate. Dintre aceștia, la 16 doctori a fost stabilit gradul sever de invaliditate, la 95 de persoane- gradul accentuat, iar gradul mediu de dizabilitate a fost depistat la 52 de medici.
Victor Benu, președintele sindicatului „Sănătatea” susține că, în mare parte, medicii se îmbolnăvesc din cauza condițiilor de muncă inadecvate și a programului de lucru încărcat.
„Majoritatea se îmbolnăvesc din cauza factorilor nocivi la locul de muncă, lipsa condițiilor care le-ar permite ia masa normal, să se odihnească și programul supraîncărcat. E un subiect foarte dureros. Medicii se dedică toată viața muncii, iar când se îmbolnăvesc din cauza acesteea nimeni nu îi mai ajută, fiind nevoiți să muncească bolnavi”, afirmă președintele sindicatului „Sănătatea.
Acesta mai spune că, în mare parte, medicii încadrați în grad de invaliditate sunt persoane în vârstă.
„În jur de 27 la sută din medici din țară au trecut de mult de vârsta pensionării, dar continuă să muncească. Majoritatea dintre aceștia sunt invalizi. La noi medicii nu își permit să meargă la pensie, pentru că banii pe care-i primesc nu sunt suficienți pentru a se întreține”, a mai adăugat Victor Benu.
Potrivit raportului, deși se observă o micșorare a numărului de noi integrați în grad de dizabilitate, de la 80 în 2011 la 74 în 2012, totodată s-a dublat numărul persoanelor cu grad sever de dizabilitate. Pe lângă cei noi integrați, datele mai arată că, în ultimul an, la 11 medici moldoveni starea de sănătate s-a agravat, astfel încât s-a majorat și gradul de invaliditate, iar la 18 specialiști acest grad a fost micșorat.
Datele mai arată că peste 28,4 la sută dintre medicii cu grad de invaliditate suferă de boli ale aparatului circulator, în timp ce în 2011 aceste afecțiuni constituiau 15%. Cei mai mult dintre aceștia (9,4%) suferă de boala cardiacă ischemică. Afecțiunile aparatului circulator sunt urmate de tumorile maligne, de care suferă 23 la sută dintre doctorii încadrați în gradul de de invaliditate primară, iar 10,8 la sută suferă de afecțiuni cerebrovasculare. Datele arată că în 2011, frecvența acestor afecțiuni în rândul medicilor era de 3,7 la sută.
Potrivit specialiștilor de la sindicatul „Sănătatea”, pentru a evita îmbolnăvirea medicilor este necesar de a elabora și implementa măsuri concrete de securitate și îngrijirea sănătății la locul demuncă.
Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
