Guvernul le-a majorat salariile. De la 1 ianuarie cadrele medicale de la Agenția de Transplant și specialiştii de la Agenția Medicamentului vor ridica salarii cu 50 și respectiv 80 la sută mai mari
PasPortal Administrator
16 decembrie, 2013, 17:43
Vizualizări: 2143
Cadrele medicale de la Agenția de Transplant, precum și specialiştii de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale vor avea salarii majorate începând cu 1 ianuarie 2014. Decizia a fost luată de Guvern, la finele săptămânii trecute.
Autor: Elena Cioina
Cadrele medicale de la Agenția de Transplant, precum și specialiştii de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale vor avea salarii majorate începând cu 1 ianuarie 2014. Decizia a fost luată de Guvern, la finele săptămânii trecute.
Astfel, salariile de funcție ale cadrelor medicale de la Agenția de Transplant vor crește cu până la 50 la sută și vor fi oferite pentru condiții de activitate specific și intensitatea muncii. Nu vor beneficia de sporuri salariale muncitorii de la Agenție. Astfel, salariul mediul în cadrul Agenției de Transplant ar urma să fie de 4.450 de lei, în comparație cu 2.600 cât este în prezent.
Și angajații Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale vor primi de la 1 ianuarie salarii majorate. Aici sporurile salariilor de funcție vor fi de 80 la sută. Angajații vor fi remunerați pentru înaltă competență profesională, intensitatea muncii și caracterul specific de activitate, iar în medie angajații de la această instituție urmează să ridice peste 6.686 de mii de lei faţă de 4504 lei.
Acum două luni, Guvernul a aprobat o altă hotărâre de Guvern prin care s-a decis ca activitatea medicilor rezidenți să fie remunerată. Conform documentului „salarizarea medicilor-rezidenţi, antrenaţi în acordarea asistenţei medicale se efectuează în mărime egală cu salariul de funcţie cu aplicarea coeficientului de multiplicitate 1,75, calculat în funcţie de sarcina curativă îndeplinită.” Altfel spus, în medie medicii rezidenți ar trebui să primească lunar un salariu de 1.444 de lei plus aproximativ 900 de lei pentru nopțile de gardă.
Andrei Matei, seful Direcției buget finanțe și asigurări de la Ministerul Sănătăți a declarat pentru Sănătate Info că în primele 9 luni ale acestui an angajații din instituțiile medico-sanitare publice, contractate de CNAN au obţinut sporuri salariale de aproximativ 7%, ceea ce înseamnă în medie aproximativ 250 de lei.
„Până la finele anului sporurile acestor angajați ar urma să crească cu încă aproximativ 2%. Totodată, în acest an cei din serviciile de sanatate publică, finanțate din bugetul de stat, centrul de tranasfuzie a sângelui, centrele de reabilitare și recuperare pentru copii au obţinut un spor de aproximativ 11%, ceea ce înseamnă în medie aproximativ 300 de lei.
Potrivit statisticilor, în 2012 numărul medicilor și a personalului medical cu studii medii depășea 40 de mii.
Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
