Agenția Medicamentului de la Chișinău, în așteptarea deciziei finale a Comisiei Europene pentru a retrage din farmacii preparatele ce conțin ketoconazol
PasPortal Administrator
19 noiembrie, 2013, 17:53
Vizualizări: 3087
Pastilele ce conțin ketoconazol, considerate periculoase pentru sănătate și care se găsesc și în farmaciile din Moldova, nu vor fi retrase, deocamdată, de pe piață. Cel puțin până când Comisia Europeană va lua o decizie finală în acest sens. Cu toate acestea, pacienții care se tratează cu acest preparat sunt sfătuiți să aleagă împreună cu medicul tratamente alternative, iar doctorii la rândul lor, să nu le mai prescrie de-acum încolo.
Autor: Sorina Bujarov
Pastilele ce conțin ketoconazol, considerate periculoase pentru sănătate și care se găsesc și în farmaciile din Moldova, nu vor fi retrase, deocamdată, de pe piață. Cel puțin până când Comisia Europeană va lua o decizie finală în acest sens. Cu toate acestea, pacienții care se tratează cu acest preparat sunt sfătuiți să aleagă împreună cu medicul tratamente alternative, iar doctorii la rândul lor, să nu le mai prescrie de-acum încolo. Declarația îi aparține directorului adjunct al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale Ludmila Bumacov.
„Încă nu am văzut decizia finală a Comisiei Europene. Am văzut doar în iulie recomandările Agenției Europene a Medicamentului cu privire la pastilele ce conțin ketoconazol, însă decizia finală a Comisiei Europene nu am văzut-o. Ne-am gândit atunci că vom dispune și noi retragerea acestor comprimate când aceasta se va hotărî la nivel european, însă nu am văzut niciun document oficial”, a declarat pentru Sănătate Info, Ludmila Bumacov.
La sfârșitul lunii octombrie, Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman din cadrul Agenției Europene a Medicamentului a recomandat suspendarea autorizaţiilor de punere pe piaţă a preparatelor ce conţin ketoconazol cu administrare orală. Acestea sunt folosite pentru tratarea infecțiilor fungice, adică a micozelor și diferitor ciuperci. Responsabilii europeni au recomandat retragerea medicamentului, după ce au constatat mai multe cazuri de toxicitate hepatică la pacienții care se tratează cu ketoconazol.
Anterior, specialiștii americani au atenționat că aceste medicamente pot avea urmări grave pentru ficat. Se poate ajunge până la nevoia unui transplant sau chiar la deces. La recomandarea specialiștilor, mai multe țări au interzis comercializarea acestor preparate. În Franța, pastilele Nizoral au fost retrase încă din 2011.
În România, pastilele ce conțin ketoconazol vor fi retrase de pe piața farmaceutică în cel mai scurt timp.
În Republica Moldova sunt înregistrate 7 tipuri de comprimate ce conțin ketoconazol, dintre care doar 2 se mai comercializează în farmacii. Acestea au fost înregistrate la Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) în 2010, însă în ultimi doi ani nu au mai fost importate.
Potrivit Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, decizia privind suspendarea autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor care conţin ketoconazol va fi luată abia după ce responsabilii instituției vor studia documentul oficial al Comisiei Europene.
Articole relaționate:
Un medicament pentru cardiaci, retras de urgență din farmacii
Avertisment pentru gravide: fierul administrat intravenos poate afecta fătul și duce la deces
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
