„Viitorul nostru e fără fum!” Reportaj realizat de elevii din Gimnaziul Petrunea, raionul Glodeni, în cadrul proiectului „Viitorul fără fumat. NEXT STEP”.
Cristina Ghermanschi
19 noiembrie, 2025, 13:20
Vizualizări: 105
În cadrul proiectului „Viitorul fără fumat. NEXT STEP”, implementat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (PAS) și finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), profesorii care au participat la sesiunile de instruire privind comunicarea despre pericolele produselor cu nicotină au trecut acum de la teorie la practică.
După ce au învățat cum să le explice copiilor și părinților riscurile reale ale țigaretelor electronice și cum să promoveze un stil de viață sănătos, profesorii au trecut la acțiune. Ei au desfășurat o serie de activități prin care au transmis informațiile esențiale direct către elevi, iar una dintre cele mai creative a fost realizarea unor reportaje video împreună cu aceștia.
Astfel, în zece școli din țară, elevii au devenit reporteri pentru o zi, analizând informațiile acumulate și transformându-le în mesaje clare și accesibile pentru generația lor. În materialele create, adolescenții vorbesc deschis despre ceea ce au aflat despre țigaretele electronice, demontează miturile care circulă printre tineri și explică pe înțelesul tuturor consecințele reale ale consumului de nicotină asupra sănătății – de la dependență, până la impactul asupra creierului și dezvoltării emoționale.
Mai mult, elevii povestesc de ce aleg să spună „nu” fumatului și ce strategii își creează pentru a duce o viață activă, echilibrată și responsabilă, într-un mediu în care tentațiile există, dar pot fi înfruntate prin informare corectă și solidaritate între colegi.
Reportajul prezentat astăzi este realizat de elevii Gimnaziului Petrunea din raionul Glodeni, care au demonstrat implicare, creativitate și maturitate în abordarea unui subiect complex.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
20 noiembrie, 2018, 16:31
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,90 %
