Ministerul Sănătății vrea să dubleze numărul donatorilor de sânge în următorii cinci ani. Care sunt explicațiile autorităților
![Ministerul Sănătății vrea să dubleze numărul donatorilor de sânge în următorii cinci ani. Care sunt explicațiile autorităților](/images/news/img11656t1.jpg)
Vitalie Dogaru
06 iulie, 2023, 09:52
Vizualizări: 1180
Guvernul a aprobat Programul național de securitate transfuzională și autoasigurare a țării cu produse sanguine pentru anii 2023-2027. Documentul stabilește drept obiectiv consolidarea integrală a politicii naționale în domeniu la cerințele cadrului normativ al Uniunii Europene către anul 2027. Totodată autoritățile vor dubleze numărul donatorilor în următorii cinci ani.
Analiza situației efectuată de
Ministerul Sănătății arată că în Republica Moldova se înregistrează o
creștere continua a cererii de sânge și componente sanguine. Autorii
Programului național de securitate transfuzională și autoasigurare a țării cu
produse sanguine pentru anii 2023-2027 explică aceasta prin procedurile
medicale și chirurgicale din ce în ce mai sofisticate, îngrijirea traumei și
gestionarea hemopatiilor, precum și creșterea îmbătrânirii populației care
necesită mai multă îngrijire medicală.
Programul
prevede promovarea voluntariatului în donarea de sânge prin implicarea și
fidelizarea partenerilor. Printre aceștia se numărul
autoritățile publice locale, prestatorii de servicii de asistența medicală
primară, tinerii din cadrul instituții de învățământ, angajații structurilor de
asigurare a ordinii publice, structurilor de apărare, angajații din justiție și
alte categorii de instituții și asociații. Un rol aparte revine liderilor
comunitari, care prin exemplul personal de participare la donarea de sânge pot
atrage mai mulți voluntari la donare din rândul populației.
Dublarea numărului
de donatori, în cinci ani
Printre obiectivele Ministerului
Sănătății pentru următorii cinci ani se regăsește și asigurarea donărilor
voluntare de sânge și componente sanguine cu un număr total de donări voluntare
nu mai mic de 98%. La nivel local, autoritățile publice ar trebui să asigure
un număr de donări voluntare de sânge și componente de 2 la sută din numărul
populației prezente în localitate, conform datelor Biroului Național de
Statistică. În cifre asta ar însemna 20 de donatori la o mie de locuitori.
Creșterea anuală cu cinci la sută
a numărului donatorilor voluntari permanenți este pusă pe seama semnării unor
acorduri între Ministerul Sănătății și Centrul Național de Transfuzie a
Sângelui cu diferite instituții publice. Astfel de activități de fidelizare
ar urma să fie organizate cu participarea diferitor structuri de stat, private
și neguvernamentale. Printre acestea se regăsesc tinerii din cadrul instituțiilor
de învățământ, angajații ministerelor și structurilor de forță, agenți
economici și organizații ale societății civile.
Calculele autorităților arată că în următorii cinci ani în cadrul unor activități cu partenerii numărul de donări de sânge și componente sanguine voluntare ar trebui să se dubleze. De la aproximativ 6000 câte sunt programate pentru anul acesta, la aproape 10000 de donări în anul 2027.
Cel mai mult ar
urma să crească numărul de donări de sânge/componente sanguine voluntare din
rândul angajaților și tinerilor din cadrul instituțiilor de învățământ
superior și profesional tehnic. Autoritățile prevăd o creștere mai mare de zece
la sută anual, astfel ca în anul 2027 să fie înregistrate 5247 de donări
voluntare față de 3000 câte sunt preconizate anul acesta. O majorare semnificativă
a numărului de donatori este prognozată și din rândul angajaților, militarilor
și funcționarilor structurilor subordonate Ministerului Apărării, ai
structurilor Ministerului Justiției și cele ale Ministerului Afacerilor Interne.
Activități pentru
încurajarea donării voluntare de sânge
Ministerul Sănătății vrea să
dezvolte donările voluntare de sânge și componente sanguine, inclusiv
permanente, prin organizarea unor campanii de informare a populației privind
donarea voluntară, dezvoltarea voluntariatului în donarea de sânge și
fidelizarea autorităților publice și angajați ai ministerelor de forță și ai
altor instituții publice și private. Totodată se va pune accentul pe creșterea
numărului de donatori prin organizarea campaniilor sistematice de donări voluntare
de sânge în diferite instituții publice și neguvernamentale. În acest scop autoritățile
promit să identifice resurse financiare pentru dezvoltarea pachetului de
garanții sociale destinate donatorilor voluntari de sânge și componente
sanguine, neremunerați și permanenți.
Costul estimativ al dezvoltării
dezvoltarea și menținerea continuă a donărilor voluntare de sânge și componente
sanguine este de puțin peste 77 milioane de lei. Această sumă reprezintă zece
la sută din bugetul Programului adoptat de Guvern pentru asigurarea cu sânge a
țării pentru următorii cinci ani. Bugetul prevede aproximativ câte 15
milioane de lei anual pentru dezvoltarea și menținerea continuă a donărilor
voluntare de sânge și componente sanguine.
Cât sânge
recoltează Republica Moldova și cât consumă într-un an
Instituțiile serviciului de
transfuzie a sângelui (Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, 16 secții de
transfuzie a sângelui și 58 de cabinete de transfuzie a sângelui la nivel de
țară) recoltează anual aproximativ 30 000 kg de sânge și 24 000 kg de plasmă.
În perioada 2021 donările voluntare de sânge și componente sanguine au atins
98,3 la sută, față de 80,9 la sută câte au fost înregistrate în anul 2017. Rezervele
de produse sanguine trebuie reînnoite în mod constant din cauză că sângele și
componentele sanguine au o perioadă de valabilitate limitată.
Anual peste 23000 de pacienți beneficiază de transfuzii, iar numărul acestora cât și numărul de transfuzii ar putea fi unul cu mult mai mare în cazul când sectorul de producere ar avea capacități pentru acoperirea necesităților reale de produse sanguine din spitale.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 iulie, 2015, 17:11
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Studiile confirmă: COVID-ul îmbătrânește creierul cu 20 de a ...
20 februarie, 2024, 11:05
Istoria unei lucrătoare a sexului, care a devenit apoi proxe ...
05 martie, 2024, 14:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi17,20 %