O schimbare necesară: de ce injecțiile intramusculare nu mai sunt prima opțiune pentru multe tratamente
Vitalie Dogaru
18 aprilie, 2023, 09:02
Vizualizări: 3698
Intramuscular sau intravenos, administrare orală sau locală. Sunt doar câteva din provocările la care sunt supuși pacienții când trebuie să aleagă un tratament. Medicii afirmă că în spitalele din țara este utilizat exagerat administrarea intramusculară și perfuziile: „Dacă nu-i pui zilnic perfuzii și injecții, consideră că s-a tratat degeaba”. În lumea în care credem că lucrurile stau cu totul altfel, intervențiile în organismul uman sunt limitate pentru a nu periclita ecosistemul acestuia.
Vasile S. tocmai a terminat zilele
acestea să-și administreze un medicament intramuscular. După aproape două
săptămâni de injecții acasă, el spune că experiența a fost una dureroasă.
„Nu am acceptat
internarea la spital și am ales tratamentul la domiciliu. Știu și pot să îmi
administrez singur medicamente intramuscular și soția poate face acest lucru. Injecțiile
nu sunt dintre procedurile cele mai plăcute, dar au fost eficiente. Singurul disconfort
a fost durerea”, spune pacientul care își mai amintește de experiență
de fiecare data când trebuie să se așeze pe un scaun și mai ales când vrea să
pună picior peste picior.
Mai puțină
durere, mai multă eficiență
Medicii susțin observațiile lui
Victor S. și menționează că administrarea intramusculară, mai ales când aceasta
nu este făcută fără respectarea tehnicilor corecte și în condiții extra
spitalicești poate provoca mai multe suferințe și complicații suplimentare. În
urma injecțiilor în mușchi se poate inflama țesutul pot apărea nodozități, hematoame
sau lezarea unui nerv. Toate acestea îi fac pe unii medici sau pacienți să
ia în calcul ce metodă de administrare a unui medicament vor alege.
„Injecțiile
intramusculare au pierdut din pondere în administrarea curentă a formelor
medicamentoase și această tendință s-a început de la copii. Pentru ei o
injecție intramusculară prin tehnica ei de administrare dureroasă provoacă o
suferință suplimentară pacientului și o traumă psihologică. Acest lucru se
poate spune și despre adulți. Avem pacienți care au o fobie deosebită pentru
injecții și atunci ținem cont de preferințele lor, dar și de posibilitățile de
administrare a unui medicament. Dar aceasta nu înseamnă că injecțiile intramusculare
vor fi excluse complet. Sunt forme medicamentoase pentru care nu există alternative,
menționează medicul Virginia ȘALARU, conferențiară la Catedra de medicină
de familie a USMF „N. Testemițanu”.
Medicul pediatru Oxana TURCU nu a
recomandat niciodată în ultimii zece ani injecții intramusculare la copii. Ea spune
că dacă dozele sunt administrate la kilogram de masă corporală și nu la vârstă,
atunci administrarea per os poate asigura o absorbție suficientă și are mai
puține reacții adverse.
„Majoritatea copiilor pot primi tratamente pe guriță deoarece nu au probleme de absorbție. Dacă pacientul vomită și nu poate să primească medicamente per os, lui i se aplică un cateter intravenos în condiții de staționar pentru un tratament fără stres. Am observat că unii medici de la ambulanțe mai folosesc administrarea intramusculară la copii atunci când aceștia au febră sau alte probleme. Cred că și asistenții de la ambulanțe ar trebui să facă injecții intravenos pentru a reduce din stresul bolnavului și a urgenta efectul medicamentului”, este de părere Oxana TURCU.
Pediatru: Siropul de tuse umple plămânii copiilor cu spută dacă nu este administrat corect
Pentru a reduce din durerea provocată de o injecție intramusculară s-a redus volumul medicamentului injectat la mai puțin de cinci mililitri. Potrivit medicilor, cantitățile mai mari de substanță injectabilă sunt mai dureroase, cu multe complicații și mai puțin eficiente.
În pofida impresiei că medicamentele administrate oral sunt mai ușor de folosit, medicii spun că pastilele au nevoie de mai mult timp pentru a acționa și nu sunt eficiente atunci când un pacient vomită, nu poate înghiți sau are diaree. Nu există nicio siguranță că medicamentul administrat oral a fost absorbit și nu a fost eliminat. Pe lângă toate acestea substanța activă din pastile poate suferi unele modificări în organism.
„Medicamentele pe
cale orală pot fi supuse la diverse bio transformări, începând cu absorbția
care necesită acțiunea unor enzime, după care trec prin prima bariera hepatică
unde iar sunt supuse unor schimbări. Printre alți factor care influențează
efectul medicamentelor administrate oral mai pot fi unele patologii ale stomacului
precum gastrita sau ulcerul care pot influența absorbția și toxicitatea
preparatului. Administrarea orală a medicamentelor este mai comodă, dar pentru
un efect mai rapid se va alege mereu forma intramusculară sau intravenoasă. Mai
ales în cazul analgezicilor, spasmoliticelor și unor antibiotice”,
explică formele de administrare a medicamentelor Corina SCUTARI, șefa catedrei
Farmacologie și farmacia clinică.
Forma de
administrare a medicamentului depinde de mai mulți factori
Medicii insistă pe eficacitatea tuturor formelor de administrare a medicamentelor, dar menționează că alegerea lor depinde și de viteza de reacție la acestea. Spre exemplu, în urgențe sunt folosite mai mult formele intravenoase pentru că acțiunea lor este mai rapidă. În sălile de proceduri se va da preferință atât medicamentelor prin injectare intravenoasă, cât și celor intramusculare, dar primele sunt mai puțin dureroase. În tratamentul la domiciliu din motive de siguranță a pacientului sunt folosite pastilele, cremele, supozitoarele și alte forme mai ușor de administrat.
Tratamentul migrenei administrat cu un spray nazal. Medicament în curs de aprobare
Totodată la alegerea
formei de administrare a medicamentelor se ține cont și de starea pacientului. Pentru copii
vor fi prescrise suspensiile, siropurile, pastilele și apoi injecțiile. Persoanele
cu probleme gastrointestinale și ale ficatului vor avea mai multe medicamente
în formă injectabilă, iar cele care necesită o intervenție urgentă vor primi
medicamente intravenoase.
„Spre exemplu în
urgențe avem nevoie de o reacție rapidă și vom utiliza intravenoasele, dar în
staționar se ține cont de fricile pacientului pentru a minimaliza suferința.
Din cauza aceasta este bine ca să fie limitate toate tipurile de injecții
intramusculare. Mai ales pentru pacienții cu boli cronice care necesită
tratamente îndelungate și au un grad de suferință suplimentar care creează
probleme și în rezultatele terapeutice”, punctează medicul Virginia ȘALARU,
conferențiară universitară la Catedra de medicină de familie a USMF ”N. Testemițanu”.
Medicii susțin că majoritatea
medicamentelor, indiferent de forma de administrare, au efecte adverse. Toxicitatea
depinde de acțiunea medicamentului pe care o are asupra unor organe sau sistem
de organe. Medicamentele administrate oral trec bariera hepatică și ficatul
face prima etapă de dezintoxicare și acest lucru este pozitiv prin faptul că el
purifică, dar totodată și reduce din acțiunea lui. În cazul administrării
intramusculare sau intravenoasă medicamentul pătrunde direct în sânge și acționează
direct asupra problemei. Poate mai puțin toxice sunt medicamentele care se
administrează local unde absorbția este mai mică și acționează țintit, dar și
acolo pot apărea anumite alergii.
Tag: intramuscular, medicamente, durere
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
04 octombrie, 2013, 11:00
04 octombrie, 2019, 16:30
04 octombrie, 2018, 15:10
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,55 %