Dosarul Golden Nica, pe masa judecătorilor
PasPortal Administrator
04 noiembrie, 2013, 12:20
Vizualizări: 1842
Dosarul intoxicațiilor în masă de la restaurantul Golden Nica a fost expediat în judecată. Procurorii sectorului Râșcani au încheiat urmărirea penală, iar potrivit acestora, în bucătăria resturantului nu s-ar fi respectat normele sanitare epidemiologice.
Autor: Irina Miron
Dosarul intoxicațiilor în masă de la restaurantul Golden Nica, în care figurează în calitate de învinuit atât persoana juridică, cât și directorul localului, a fost expediat în judecată. Procurorii sectorului Râșcani au încheiat urmărirea penală, iar potrivit acestora, în bucătăria restaurantului nu s-ar fi respectat normele sanitare epidemiologice. Acuzațiile procurorilor sunt bazate pe prevederile articolului 216 din Codul Penal, iar responsabilii restaurantului sunt bănuiți de comercializarea, păstrarea, oferirea produselor și serviciilor periculoase pentru viața și sănătatea consumatorilor.
Oameni legii au mai menționat, într-o conferință de presă, că responsabilii de la Centrul Național de Sănătate Publică, Agenția pentru Siguranța Alimentelor și cei de la Poliție nu ar fi conlucrat suficient de calitativ și nici nu au intervenit prompt pentru a evita cazurile de intoxicație, care au avut loc la restaurantul Golden Nica, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie.
Până în prezent, pe acest caz au fost audiate aproximativ 150 de persoane. Conform legii, administrația restaurantului riscă între 100 și 160 de mii de lei amendă, privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la trei an sau trebuie să-și lichideze întreprinderea.
Amintim că zeci de oameni din Capitală și mai multe raioane ale țării au ajuns la spital cu intoxicații grave după ce au mâncat la două nunți, organizate la restaurantul Golden Nica din sectorul Poșta Veche al Capitalei. Pentru un bărbat de 39 de ani din Ungheni, intoxicația a fost fatală. După câteva săptămâni de la incident, licența de activitate a restaurantului a fost sistată la solicitarea viceprimarului Capitalei, Nistor Grozavu.
Citește la aceeași temă:
Restaurantului Golden Nica i-a fost retrasă licenţa de activitate
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
