Tot mai mulți moldoveni își schimbă medicul de familie în ultimele zile ale lui octombrie
PasPortal Administrator
30 octombrie, 2013, 17:25
Vizualizări: 1913
Numărul moldovenilor care au depus cerere de schimbare a medicului de familie sau a instituției medicale primare este în creștere, în ultimele zile ale lunii octombrie.
Autor: Sorina Bujarov
Numărul moldovenilor care au depus cerere de schimbare a medicului de familie sau a instituției medicale primare este în creștere, în ultimele zile ale lunii octombrie. Deși au avut posibilitatea să se transfere la un al Centru al Medicilor de Familie sau la alt doctor încă de la începutul lunii septembrie, cei mai mulți moldoveni au depus cererea de transfer cu câteva zile înainte de încheierea termenului. Astfel, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, cele mai multe cereri au fost înregistrate pe 24 și 25 octombrie, numărul acestora ajungând la 2.000 pe zi.
De la începutul lunii septembrie și până pe 29 octombrie, peste 47.300 de moldoveni s-au transferat la o altă instituție medico-sanitare primară sau pur și simplu și-au schimbat medicul. În comunicatul CNAM nu se spune, însă, câți moldoveni și-au schimbat medicul de familie anul trecut.
Amintim că posibilitatea a trece de la o instituție medicală primară la alta sau schimbarea medicului de familie sunt prevăzute în Regulamentul cu privire la înregistrarea populației în instituția medico-sanitară, care prestează asistență de sănătate primară, în cadrul programului de asigurări medicale obligatorii. Documentul prevede ca atât instituția cât și medicul de familie pot fi schimbate doar o dată pe an, iar cererea poate fi depusă doar la o singură policlinică. Doritorii de a-și schimba medicul de familie, vor putea beneficia de serviciile lui începând cu 1 ianuarie 2014.
Mâine este ultima zi în care moldovenii mai pot depune cerere de schimbare a instituţiei medicale primare sau a medicului de familie. Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală sunt înregistrate 210 de instituţii medicale primare.
Articole relaționate:
Au mai rămas trei zile în care moldovenii își pot schimba medicul de familie
Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
