Victor Tomacinschii, doctorand: „Cu banii din bursa de excelență voi plăti taxele pentru publicarea articolelor în reviste internaționale de specialitate”
Silvia Rotaru
17 ianuarie, 2022, 15:51
Vizualizări: 8777
Oncologia este un domeniu pe cât de complicat, pe atât de interesant și captivant. Cercetătorii din întreaga lume caută zi de zi noi metode de depistare și tratament pentru diferite forme de cancer, iar satisfacția acestora rezultă din cazurile tratate cu succes. Victor Tomacinschii este un tânăr cercetător din Moldova care își împarte activitatea de savant, cu cea de asistent universitar, dar și cu cea de medic hematolog în cadrul Institutului Oncologic.
Tot Victor
Tomacinschi este unul dintre cei 15 studenți-doctoranzi, care anul acesta s-a
învrednicit de Bursa de excelență în valoare de 2.500 de lei pe lună din partea
Guvernului.
„Hematologia este un domeniu, pe care am început să îl cunosc încă din anul 4 de universitate, când m-am angajat ca asistent medical în cadrul secției de Hematologie al Institutului Oncologic. Treptat, paralel cu gărzile, mai citeam și material teoretic despre patologia pacienților pe care îi aveam sub supraveghere. Așa a apărut atracția pentru hematologie, probabil. Iar în momentul în care am decis în ce domeniu să-mi fac rezidențiatul, alegerea nu s-a lăsat mult așteptată”, a povestit Victor într-un interviu pentru Sănătate INFO.
Doctorandul spune că
banii din bursă îi va utiliza tot pentru cercetare, pentru că doar astfel ar
putea să atingă culmile pe care și le dorește.
„Ca primă idee mă
gândesc la achitarea taxelor pentru publicarea articolelor în reviste
internaționale de specialitate, înalt cotate, care au un impact foarte mare,
unde taxa de procesare variază, dar este la nivelul sutelor de euro. Uneori,
necesită un efort de finanțare suplimentar, plus eventualele necesități legate
de cercetare”.
Întrebat cât de
important este ca studiul pe care îl face să fie publicat și în
revistele internaționale, Victor spune că în aceasta și constă succesul unei
cercetări, să arăți lumii ceea ce faci.
„Este vital necesar să
publici materialele cercetate pentru a putea ajunge la etapa de susținere a
tezei. Dacă nu publici și nu aduci publicului rezultatele cercetării tale, atunci ceea ce faci nu are nicio relevanță. O
faci doar pentru tine”.
Victor se ocupă de
cercetarea și studierea caracteristicilor clinice și imunohistochimice ale
limfoamelor non-Hodgkin, cu afectarea ganglionilor limfatici. Zilnic consultă
câte 6-8 pacienți, iar unele cazuri mai complicate sunt discutate în consiliu
cu mai mulți medici.
Spune că în Moldova
cercetarea se face în limita posibilităților statului.
„Cercetarea se face în Moldova în limita posibilităților pe care le poate susține statul. Capacități umane avem, dar cea ce ține de tehnică, sigur că șchiopătăm, însă încercăm, cel puțin să facem față situației. Ceea ce ține de lucrarea mea, vizează niște aspecte ce pot fi realizate aici, inclusiv, prin spectrul de investigații, spectrul de tratamente care se efectuează pe limfoamele non-Hodgkin. Problemele cu care ne confruntăm țin mai mult de cercetarea în investigarea particularităților genetice, citogenetice, în diferite patologii”, explică Victor Tomacinschii.
Tânărul recunoaște că
domeniul cercetării este subfinanțat în Moldova. Cu toate acestea, spune el,
există destui entuziaști care se avântă să facă cercetare.
„Și în oncologie și
în cercetare, în general, este nevoie de finanțare, mai ales, dacă vrei să faci
cercetare de performanță. O finanțare mai bună a domeniului, va crește și
calitatea activității tinerilor, și celorlalți cercetători, și vom progresa pe
anumite aspecte ale oncologiei. Avem finanțarea statului, dar, în același timp,
toți cercetătorii încearcă să co-opteze anumite proiecte ca să poată să-și
extindă spectrul de investigații sau spectrul de lucru”.
Victor spune că munca
în domeniul oncologie, ca și în oricare alt domeniu unde predomină
interacțiunea cu oamenii, mai ales bolnavi, te epuizează profesional, însă cazurile
tratate îi aduc satisfacție și asta îl face să continue cu mai multă implicare
munca.
„Este o muncă grea,
iar la un anumit moment simți un anumit grad de ardere profesională. Asta nu
înseamnă că nu primesc plăcere de la ceea ce fac, și plăcerea vine din cazurile
clinice ale pacienților care obțin reușită în tratament. Împreună ne bucurăm de
eficacitatea tratamentului, pentru că este nu doar meritul meu, dar și al
pacientului, iar asta îți dă puteri să continui, să mergi mai departe”, a
explicat tânărul.
Bursa de Excelență a
Guvernului și Bursa pe domenii științifice se acordă anual, pentru un an
calendaristic, studenților-doctoranzi înmatriculați la studii la forma de
învățământ cu frecvență la zi, cât și cu frecvență redusă, finanțați din
bugetul de stat și în bază de contract.
La concursul din
acest an au fost depuse 36 de dosare, din cadrul a șase instituții care
organizează studii superioare de doctorat. În urma evaluării dosarelor de către
comisiile de experți, au fost selectați 19 studenți-doctoranzi bursieri, dintre
care 15 vor beneficia de Bursa de Excelență a Guvernului, iar 4 vor obține
Bursa pe domenii științifice pentru anul 2022.
Participanții la
concurs au prezentat studii din diferite domenii ale științei și tehnicii. Au
fost înalt apreciate lucrările care pun accent pe subiecte prioritare pentru
viața economică și socio-culturală a țării.
Tag: victor tomacinschii, doctorand, institutul oncologic, hematologie, bursa de excelenta, guvern
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
07 septembrie, 2017, 13:34
07 septembrie, 2015, 15:10
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,84 %