România se pregătește de o a treia doză de vaccin. Pentru cine este recomandată

Silvia Rotaru
07 septembrie, 2021, 18:48
Vizualizări: 1862
Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a declarat, marți, 7 septembrie, că anumite categorii de persoane imunodeprimate precum și persoanele care fac terapii imunosupresoare vor avea indicație să facă a treia doză de vaccin în prima schemă de vaccinare anti-Covid-19. De asemenea, o doză de rapel ar putea fi efectuată la cel puțin 6 luni de la schema inițială pentru persoanele vulnerabile, vârstnice și cele cu afecțiuni cronice.
Medicul susține că
aceste persoane vor putea fi imunizate de la începutul lunii octombrie, dacă
autoritățile europene aprobă recomandările.
„Un aspect care e
discutat la nivelul Agenției Europene a Medicamentului. Vorbim de doza trei,
respectiv de o doză adițională de vaccin împotriva Covid-19.
Pe de o parte vorbim
de o doză suplimentară de vaccin la anumite categorii de persoane
imunodeprimate, cum sunt persoanele post-transplant sau persoanele care sunt în
evidență cu afecțiuni oncologice în tratament activ, persoanele cu alte
condiții de imunodepresie, fie primară, fie dobândită, cum este infecția HIV
netratată sau în stadii avansate. De asemenea, persoanele care fac terapii
imunosupresoare, fie corticoterapie, fie terapie biologică, vor avea indicație
de a efectua trei doze de vaccin în cadrul primei scheme de vaccinare, în loc
de două doze, care se recomandă la acest moment.
Această autorizație a
fost deja acordată de Agenția Americană pentru Medicamente și Alimente. Agenția
Europeană a Medicamentului evaluează această indicație, atât pentru vaccinul
BioNTech/ Pfizer, cât și pentru cel Moderna.
De la momentul
autorizării, persoanele care se încadrează în aceste grupe de risc, de
imunodepresie, vor primi 3 doze de vaccin, în loc de două doze la schema
inițială.
De asemenea, se
discută de doza de rapel sau booster care se efectuează la cel puțin 6 luni de
la schema inițială de vaccinare. Aceasta, la fel, se propune pentru categoriile
de persoane vulnerabile, vârstnice, persoanele care se află în evidență cu
afecțiuni cronice.
Ulterior se vor putea
vaccina și celelalte categorii de persoane care au primit schema inițială de
vaccinare. Sunt discuții și evaluări ale datelor științifice, atât la nivelul
Agenției Europene a Medicamentului. După ce vom avea aceste recomandări, vom
putea organiza și în România cele două tipuri de abordări.
Pentru începutul
lunii octombrie ne propunem să demarăm și în România această etapă, cu condiția
să avem până la acel moment toate etapele premergătoare legate de recomandările
internaționale ale grupului de experți de la Agenția Europeană a
Medicamentului, precum și de la Centrul European de Control al Bolilor”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.
Tag: imunizare, covid-19, romania
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova/ Jasmin, escortă d ...
05 octombrie, 2022, 15:22
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Câte doze de vaccin anti COVID v-ați făcut?
Una5,93 %