Svetlana Cebotari, ministrul sănătății: „Cod portocaliu de rujeolă în Moldova. Până la 1 septembrie ne propunem să vaccinăm toți copiii”
Elena Cioina/Silvia Rotaru
20 august, 2018, 11:04
Vizualizări: 7939
Autoritățile din sănătate au declarat cod portocaliu de rujeolă pe întreg teritoriul Moldovei. Decizia a fost luată în această dimineață în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.
Până acum, în țară sunt confirmate și suspecte 142 de cazuri de rujeolă. 56 de cazuri sunt deja confirmate și 86 - suspecte. Cele mai multe sunt înregistrate în Sudul Moldovei printre copiii care fac parte din confesiunile religioase. Situația s-a agravat după ce la o tabără din Morenii Noi, Ungheni s-au adunat mai mulți copii dintr-o confesiune religioasă, iar unul dintre participanți era deja bolnav de rujeolă.
Declarație Svetlana Cebotari după ședința Comisiei: „Declarăm Cod portocaliu de rujeolă și intensificăm măsurile de prevenire a răspândirii maladiei. La nivel local, de comun cu autoritățile, copiii care sunt suspecți că ar avea rujeolă vor fi izolați și spitalizați. Ne propunem să identificăm și să vedem statutul vaccinal al tuturor copiilor și să-i vaccinăm până la 1 septembrie. Vaccinele sunt disponibile în toate instituțiile medico-sanitare. Sunt calitative și sigure.
Obligativitatea este prevăzută în cadrul legislativ și urmează
să-l respectăm. Asistăm la un focar de rujeolă în țară, care se răspândește
rapid. Mai ales la Ceadâr Lunga, Taraclia, Vulcănești.
În august situația epidemiologică s-a agravat pe seama copiilor
care s-au aflat la tabăra din Morenii-Noi. Astăzi în cadrul comisiei au fost
discutate toate aspectele ce țin de motivele care au stat la baza acestui focar
și măsurile care trebuie să le întreprindem pentru a preveni răspândirea.
Un nivel scăzut al vaccinării se atestă la Bălți, Tiraspol, Cahul, Taraclia, Ceadâr Lunga, Ialoveni. Toți copii pot suferi diverse complicații, pneumonie, probleme respiratorii și chiar decese.
Sursa: Agenția Națională pentru Sănătate Publică
Modul de transmitere este calea aerogenă. Boala este una dintre cele mai contagioase. O persoană ar putea infecta alte 18, care nu au fost vaccinate. Rujeola are o perioadă de incubație de 21 de zile.
Toți pașii care trebuie întreprinși țin de intervenție pe
mai multe aspecte. Am declarat cod portocaliu de rujeolă, ceea ce ne obligă să facem un set de măsuri
de fortificare acestei probleme împreună cu Ministerul Educației.
Vom monitoriza toți copii pe parcursul a 21 de zile,
inclusiv 14 zile a copiilor care au fost vaccinați pentru a preveni răspândirea
rujeolei.
Ne-am propus împreună cu autoritățile publice locale să
ne întâlnim și cu confesiunile religioase ca să le argumentăm de ce trebuie
vaccinați copiii. La fel ne vom întâlni cu toți actorii responsabili ca să sporim vigilența
în monitorizarea stării de sănătate a copiilor.
Instituțiile medicale din Ceadâr Lunga, Comrat și Cahul sunt
pregătite să facă față fluxului de internări. Numărul de paturi au fost
reprofilate. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică sunt
permanent în aceste localități și monitorizează pentru a interveni la timp în
cazul unor noi suspecții la rujeolă.
La fel, se va aplica cadrul normativ instituțiilor care nu au ținut cont de toate rigorile și au admis copii bolnavi de rujeolă în colectivități.”
Tag: rujeolă, imunizare, pericol
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 septembrie, 2018, 11:52
18 septembrie, 2020, 17:37
18 septembrie, 2019, 17:09
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,61 %