Dacă se apucă de fumat, moldovenii nu se lasă de acest viciu cel puțin 20 de ani
PasPortal Administrator
23 octombrie, 2013, 13:22
Vizualizări: 2559
Împătimiții de țigări din Moldova fumează, în medie, de cel puțin 19 ani. Cel mai mare stagiu îl au bărbații, care nu pot scăpa de acest viciu cel puțin două decenii. Femeile, la rândul lor, își irosesc cel puțin 14 ani din viață fumând țigară după țigară, arată datele Biroului Național de Statistică.
Autor: Irina Miron
Împătimiții de țigări din Moldova fumează, în medie, de cel puțin 19 ani. Cel mai mare stagiu îl au bărbații, care nu pot scăpa de acest viciu cel puțin două decenii. Femeile, la rândul lor, își irosesc cel puțin 14 ani din viață fumând țigară după țigară, arată datele Biroului Național de Statistică. Doctorii pneumologi spun că plămânii, vasele sangvine și inima sunt în mare pericol după atâta vreme de fumat.
Valentin Triboi are 54 de ani și este din raionul Călărași. A început să fumeze din primul an de facultate. De atunci a reușit să renunțe la acest viciu o singură dată. A găsit, însă, putere să facă acest lucru din cauza unor probleme de sănătate. Acum doi a revenit la obiceiul care i-a afectat inima. „Fumam pe atunci și câte patru pachete de țigări pe zi. Am început să fumez din nou pentru că mă simțeam stresat, simțeam cum nicotina mă ajută să mă calmez. Acum fumez mult mai puțin, dar din nou am mari probleme cu inima și vreau să las din nou fumatul”, spune Valentin.
Medicii susțin că oamenii care fumează la fel de mult ca și Valentin sunt predispuși la boli grave. „După atâția ani de fumat sunt afectate căile respiratorii ale fumătorului. E clar că există factori de risc pentru apariția patologiei ischemice sau cancerului pulmonar”, explică Aliona David, medic pneumolog la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”. Medicul mai menționează că pericolele sunt iminente mai ales în cazurile în care se fumează de la o vârstă precoce și sunt mai grave la persoanele care fumează de mai mult timp.
Potrivit statisticilor, în Moldova 11% dintre persoanele care suferă de o boală cronică sunt fumătoare. Mai grav este că peste 18% dintre cei care suferă de boli ale aparatului respirator fumează în fiecare zi și doar 3% fac acest lucru ocazional. Totodată, 19% dintre moldovenii care suferă de afecțiuni ale sistemului digestiv sunt și ei fumători convinși.
Deși statisticile arată că în Moldova se fumează mult, fiecare al cincilea moldovean a reușit, totuși, să-și ia adio de la viciul care i-a furat sănătatea, iar 13% dintre fumători s-au lăsat convinși de rude și prieteni că fumatul nu le poate face decât rău. În același timp, prețul unui pachet de țigări i-a convins doar pe 5% dintre fumători că sănătatea e mai scumpă, iar 50% din cei care au renunțat la fumat au făcut-o conștient, fiind siguri că astfel vor evita orice problemă gravă de sănătate.
Articole relaționate:
Legea antitutun, între ce avem și ce am putea obține după adoptarea ei
Experiența primului fum de țigară. Fiecare al doilea moldovean începe să fumeze până la 19 ani
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
