Adolescenții din Moldova fumează mai puțin, dar nu-și spală dinții și nu dau prioritate sexului protejat. Fenomenul de bullying la școală ia amploare

Silvia Rotaru
20 mai, 2020, 12:29
Vizualizări: 2793
Tot mai mulți adolescenți își apreciază starea de sănătatea ca fiind bună, au început să mănânce fructe și să ia masa zilnic cu unul sau ambii părinți, fumează și beau mai puțin, decât acum 4 ani. Totuși, Moldova se află la coada clasamentului când vine vorba despre spălatul pe dinți, a luat amploare fenomenul hărțuirii la școală, iar rata de utilizare a prezervativului de către adolescenții activi sexual este tot mai joasă.
Acestea sunt ultimele
date ale raportului privind sănătatea și bunăstarea adolescenților din
Republica Moldova pentru anii 2014 - 2018.
Raportul privind
sănătatea și bunăstarea adolescenților, publicat ieri, 19 mai, de Biroul
Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa prezintă date
extinse (dintre anii 2014-2018) despre sănătatea fizică, relațiile sociale și
bunăstarea mintală a 227.441 de elevi cu vârstele cuprinse între 11, 13 și 15
ani, din 45 de țări, inclusiv din Republica Moldova.
În Moldova, acesta
este al doilea raport efectuat în anul 2018 de către echipa de cercetare
națională HBSC, care activează în baza Centrului de resurse la nivel național
în servicii de sănătate prietenoase tinerilor NEOVITA, cu suportul financiar al
Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în Moldova.
Primul raport a fost
realizat în anul 2014, iar de atunci se observă anumite tendințe benefice, dar
și îngrijorătoare cu privire la sănătatea și bunăstarea adolescenților, spun
autorii.
Potrivit studiului,
83 la sută dintre adolescenți au apreciat că starea lor de sănătate este bună
și excelentă, comparativ cu 77 la sută în anul 2014. A crescut și consumul de
fructe comparativ cu anul 2014. Astfel, 46 la sută dintre respondenți și-au
mărit doza zilnică de fructe, în comparație cu 33 la sută câți mâncau fructe în
anul 2014.
De asemenea, 8 la sută au răspuns că fumează cel puțin o dată pe săptămână. Cifra este în descreștere nesemnificativă, comparativ cu 2014, dar studiul confirmă că a sporit utilizarea canabisului, în special în rândul adolescenților. De asemenea, se consumă mai puțin alcool, 24% dintre respondenți consumă alcool cel puțin o dată pe săptămână, comparativ cu 32% în anul 2014. Mai puțini adolescenți au avut relații sexuale la vârsta de 15 ani – 13,3% în 2018, comparativ cu anul 2014, când rata era de 18,3%.
De asemenea,
fenomenul hărțuirii școlare sau bullingul este mult mai frecvent întâlnit în
Republica Moldova, decât în majoritatea țărilor din regiune. Astfel, 16% dintre
respondenți au fost hărțuiți la școală cel puțin de două ori în ultimele două
luni ale anului 2018, comparativ cu 11% în anul 2014.
„Studiul este unul
foarte important pentru noi, pentru că ne oferă date valide și comparabile la
nivel internațional despre sănătatea și dezvoltarea adolescenților, și cu
dinamici în timp. Aceste date ne ajută să argumentăm și să monitorizăm
politicile și intervențiile bazate pe evidențe în domeniu”, a menționat Galina
Leșco, șefa Centrului de resurse la nivel național în servicii de sănătate
prietenoase tinerilor NEOVITA, cercetător principal al echipei de cercetare
naționale HBSC Moldova.
Datele arată că
Moldova face parte din grupul celor 5 țări cu prevalență a experienței de
hărțuire școlară din partea celorlalți și în top 3 țări cu prevalență a
experienței de hărțuire a altora, domeniu care îngrijorează tot mai mult
specialiștii.
De asemenea,
adolescenții din Moldova fac parte din grupul celor 5 țări cu cea mai mică proporție
a celor care se spală pe dinți de mai multe ori pe zi. Aproape jumătate din
respondenți spun că se spală de mai multe ori pe zi, iar 10 la sută dintre
respondenți se spală o dată pe săptămână sau și mai rar, în special este vorba
despre băieți, această tendință fiind până la vârsta de 15 ani.
Totodată, tinerii de
15 ani din Moldova se află în grupul celor 3 țări cu cea mai mică rată de
utilizare constantă a prezervativului în rândul adolescenților activi sexual
(unul dintre cele mai scăzute Scoruri de afluență a familiei / Family Affluence
Score (FAS) - 39 din 100 posibil). Mai puțini adolescenți se implică în relații sexuale,
doar 18 la sută dintre adolescenții de 15 ani au avut relații sexuale, iar 17
la sută de cei cu vârsta de 17 ani.
Potrivit raportului,
Moldova este pe ultimul loc privind nivelul de subponderabilitate și obezitate
printre adolescenți, cu toate acestea, printre băieții de 11 ani a sporit
starea de supraponderabilitate, pe când fetele se confruntă cu
subponderabilitatea. Moldova este printre țările cu cea mai mică activitate
fizică, sub media la nivel regional.
Adolescenții tot mai
mult se confruntă cu tulburările de somn. Numai jumătate din adolescenții
intervievați au zis că merg la somn până la ora 22.30. Tot mai mulți
adolescenți își petrece timpul pe internet, unde își fac prieteni mai mulți
decât în realitate, spune studiul. Dependența de rețelele de socializare devine
tot mai mare, odată cu înaintarea în vârstă - 4 din 10 adolescenți nu au
prieteni, iar 3 din 10 nu au relații bune cu colegii.
Pentru adolescenții din
Moldova, familia rămâne factorul principal de protecție, și comunicare.
Adolescenții spun că le este mai ușor să vorbească despre problemele lor cu
mama, decât cu tata. Tot studiul ne
arată că Moldova are cea mai mică influență de bunăstare socială și cel mai
mare de nivel de șomaj. 78 la sută dintre respondenți au spus că doar un
părinte lucrează.
Datele din raport
indică faptul că băieții se consideră mai sănătoși, decât fetele, iar fiecare
al optulea adolescent suferă de o afecțiune medicală.
Raportul indică că
bunăstarea mintală generală se reduce odată cu creșterea copiilor, în special
fetele fiind expuse riscului de înregistrare a unor rezultate slabe privind
bunăstarea mintală, comparativ cu băieții. În toate cele 45 de țări incluse în
raport, unul din patru adolescenți declară că se simte nervos, iritabil sau are
dificultăți de adormire cel puțin o dată pe săptămână.
În circa o treime din
țări, raportul denotă o creștere a numărului adolescenților care se simt
presați de lucrul școlar și o reducere a numărului tinerilor care declară că le
place școala, comparativ cu anul 2014. În majoritatea țărilor, experiența
școlară se înrăutățește odată cu vârsta, satisfacția școlară și percepția
adolescenților cu privire la sprijinului din partea colegilor reducându-se
odată cu creșterea presiunii lucrului școlar.
Potrivit
specialiștilor OMS, următorul studiu, care va prezenta constatările din
2021/2022, va reflecta impactul pandemiei asupra vieții tinerilor.
Studiul HBSC a
analizat experiențele tinerilor timp de peste 35 de ani și constituie un
instrument esențial pentru identificarea progresului în baza unui număr mare de
indicatori de sănătate și sociali, precum și pentru scoaterea în evidență a
domeniilor de îngrijorare care ar putea necesita acțiuni strategice concertate
și intervenții practice.
Datele HBSC sunt
utilizate la nivel național, regional și internațional pentru a obține noi
perspective asupra sănătății și bunăstării adolescenților, pentru a înțelege factorii
sociali determinanți ai sănătății și pentru a informa politicile și practicile
întru îmbunătățirea vieții tinerilor din toată regiunea europeană și din
Canada.
Tag: adolescenti, bullying, sex
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
30 martie, 2017, 14:49
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova/ Jasmin, escortă d ...
05 octombrie, 2022, 15:22
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Câte doze de vaccin anti COVID v-ați făcut?
Una5,79 %