La coadă, la ușa doctorului. Moldovenii nu se învăță să se programeze la medic. Experții spun că aceștia concentrează înscrierile în prima jumătate a zilei
PasPortal Administrator
27 septembrie, 2013, 13:38
Vizualizări: 5421
Aproape jumătate dintre pacienţii care merg pentru consult la medic nu se programează din timp. În consecință, tot ei creează cozi enorme și sunt nevoiți să stea sub ușa doctorului, uneori, și câteva ore în șir.
Autor: Sorina Bujarov
Aproape jumătate dintre pacienţii care merg pentru consult la medic nu se programează din timp. În consecință, tot ei creează cozi enorme și sunt nevoiți să stea sub ușa doctorului, uneori, și câteva ore în șir. Justificările aparțin administrațiilor Centrelor medicilor de familie, care se plâng că nu știu cum să lupte cu fenomenul.
„Un medic de familie consultă în fiecare zi peste 30 de pacienţi, dintre care aproape jumătate vin fără să se înscrie din timp. Vin aşa din capul lor şi stau în rând la uşa medicului. Se iau la ceartă, uneori chiar se şi bat. Sigur că din cauza aceasta se formează rând, pentru că în timp ce sunt consultaţi cei programaţi, ceilalţi care vin fără să se înscrie aşteaptă”, spune şefa Centrului medicilor de Familie Buiucani, Melania Doruc.
Medicii mai spun că majoritatea pacienților care vin fără programare sunt, de obicei, pacienţii care aşteaptă până în ultimul moment, când starea sănătății nu le mai permite să stea acasă. Și chiar dacă regulamentul prevede ca mai întâi pacienţii programaţi să fie consultaţi, doctorii sunt nevoiți să facă excepţii în detrimentul celor cu programare.
„Desigur că pacienţii care se simt rău îi examinăm în primul rând, chiar şi înaintea celor programaţi. Deja când facem programarea, la 3 pacienţi înregistraţi, lăsăm un loc liber pentru orice eventualitate. Deseori se întâmplă ca ochiurile pe care le lăsăm să nu fie de ajuns, de aceea se şi formează rând”, mai explică Melania Doruc.
De cealaltă parte, pacienţii susțin că nu se programează, pentru că oricum ar fi nevoiţi să aştepte. „Nu m-am programat pentru că oricum aş sta în rând. Am mai mult de o oră de când aştept să intru, dar dacă m-aş fi înscris deodată cum am venit, aş fi aşteptat cel puţin două ore pentru că înaintea mea sunt o mulţime. Am păţit-o odată. Eu mai bine vin şi aştept la uşă”, spune Fiodor, care aștepta la coadă la policlinica nr.1.
Pe lângă faptul că pacienţii nu-şi fac programare, în policlinicile spitalelor sau la Centrele Medicilor de Familie cozile se formează şi din cauza timpului insuficient acordat fiecărui consult. Asta chiar dacă Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la normativele de personal medical prevede că timpul recomandat pentru o vizită a unui pacient la medicul de familie este de 20 minute.
„Noi facem programările la un interval de 15 minute. Deseori însă se întâmplă ca acest timp să nu fie suficint pentru ca medicul să examineze pacientul. Uneori e nevoie chiar de 30 de minute, de aceea se şi face rând la uşa medicului”, susţine şefa Centrului Medicilor de Familie Ciocana, Ala Bejan.
Spre deosebire de cele publice, în instituţiile medicale private programarea se face în funcţie de gravitatea stării de sănătate a pacientului. „Pentru profilaxie pacientului i se acordă 15 minute, în cazul unei boli - 20 de minute, iar copii sunt consultaţi 30 de minute”, afirmă directorul medical al unei policlinici private din Capitală, Larisa Catrinici. Cu toate acestea, şi aici se formează rând la uşa medicului de familie. „În această perioadă, când virozele sunt destul de frecvente, unii pacienţi sunt nevoiţi să aştepte în jur de 30 de minute. Coada se formează pentru că la noi lumea nu e învăţată să se programeze din timp la medic. Din cei 25-30 de pacienţi pe care-i are un medic de familie pe zi, 10 vin fără să anunţe din timp.”
Doctorii spun că încearcă mereu să-i înveţe pe pacienţi să-și facă programare, însă aceștia se lasă greu convinși.
„Înţelegem că sunt şi situaţii imprevizibile, dar chiar şi atunci când te-ai trezit dimineaţa cu dureri în gât şi vrei să mergi la medic, telefonează înainte, că tot e spre binele tău. De fiecare dată explicăm pacienţilor că trebuie să se programeze, dar situaţia nu se schimbă. Cel mai greu e cu oamenii mai în vârstă. Cât nu le-ai explica, în zadar. Şi apoi când vin aici deja încep a striga şi a face probleme pentru că nu trec fără rând”, mai spune şefa Centrului Medicilor de Familie Buiucani, Melania Doruc.
De cealaltă parte, experţii consideră că aglomerația din policlinici se formează din cauza managementului defectuos al instituțiilor medicale. „Ştim cu toţii că pacienţii ar trebui să fie programaţi la o oră anumită ca acesta să poată veni şi deodată intra la specialist. În realitate, însă, mulţi medici lucrează şi fără această programare. Ei cheamă pacienţii de dimineaţă, pentru ca până la ora 12, spre exemplu, să se elibereze. De aceea este mereu rând la uşa doctorului”, afirmă Andrei Moşneaga, expert la Centrul PAS.
De problema rândurilor care se formează la uşa medicilor este vinovat întreg sistemul, consideră alți experţi. „Mereu o să stea oamenii buluc la uşa medicului de familie, pentru că orice pacient care poate are nevoie de urolog trebuie să treacă prin cabinetul medicului de familie pentru a obţine acea îndrumare. Problema este generată şi de faptul că medicul îndeplineşte şi muncă de secretariat, adică el este nevoit să piardă timp pentru a completa fişele, ceea ce ar putea liber să facă asistenta sau chiar secretara. El ar trebui doar să scrie îndrumările medicale sau datele clinice, aşa ar economisi foarte mult timp”, explică expertul în sănătate Ghenadie Ţurcanu.
Expertul mai spune că problemă ar putea fi rezolvată, dacă în Moldova ar fi aplicate Fișele medicale electronice. Astfel medicul nu ar pierde timp pentru completarea hârtiilor, ci doar ar examina pacienţii. „Nici pentru reţeta pentru medicamente pacienţii nu vor trebui să stea în rând la cabinetul medicului de familie, aceasta poate fi citită de către farmacist direct din fişa medicală electronică”, mai spune Ghenadie Țurcanu.
Potrivit Ordinului Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Programului unic de asigurări obligatorii de asistenţă medicală pentru eficientizarea acordării asistenţei medicale primare vizitele la medicul de familie se programează direct sau prin telefon, iar programul de lucru al instituţiei medicale primare se elaborează în funcţie de specificul localităţii, anotimp şi numărul lucrătorilor medicali, asigurând astfel accesul populaţiei la asistenţă medicală primară conform cererii, în interval de timp rezonabil.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
09 decembrie, 2016, 13:03
09 decembrie, 2016, 12:26
09 decembrie, 2015, 17:14

09 decembrie, 2019, 15:53

09 decembrie, 2022, 10:37
09 decembrie, 2014, 19:05
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
„Ce am văzut m-a șocat. Era exact imaginea băiatului meu”. ...
01 septembrie, 2023, 16:18
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi5,17 %