Felcer, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru violarea unei minore
Silvia Rotaru
19 decembrie, 2018, 09:18
Vizualizări: 3233
Felcerul unei şcoli sportive din Taraclia a fost condamnat la 22 de ani închisoare pentru violarea unei minore de 10 ani. Inculpatul oferea servicii de masaj astfel, profitând de aceasta sau o ademenea pe malul unui lac. Totul a ieșit la iveală când minora i-a povestit fratelui coșmarul pe care-l trăia. Acum, inculpatul urmează să achite victimei și un prejudiciu moral în valoare de 100 de mii de lei.
Procurorii au demonstrat prin probe că, în perioada decembrie 2017 – august 2018, inculpatul ar fi violat periodic o minoră în vârstă de 10 ani. Profitând de neglijenţa mamei fetiţei, care avea probleme de comportament, inculpatul fie „acţiona” chiar acasă la acestea, unde „oferea servicii de masaj” copilei, fie le ademenea pe malul unui lac, unde la fel, abuza sexual minora.
Adevărul a ieşit la iveală când copila i-a povestit fratelui despre cele întâmplate, pe acest caz fiind pornit un dosar penal, iar felcerul reţinut şi trimis în judecată.
De la reţinere şi până la sentinţă, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, s-a aflat în arest.
Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpatul urmează să achite victimei şi un prejudiciu moral de 100 mii lei.
Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
16 decembrie, 2016, 16:21
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
