Primele declarații ale noului ministru de la Sănătate, Silvia Radu: „Sunt convinsă că aportul meu la acest minister este necesar. Îmi pasă de sănătatea oamenilor”
Irina Papuc
25 septembrie, 2018, 16:10
Vizualizări: 4463
Silvia Radu este oficial ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, după ce președintele Parlamentului, care a preluat funcțiile președintelui, a semnat decretul de numire a acesteia în funcție.
În această după amiază Silvia Radu a participat la ceremonia de depunere a jurământului de învestire în funcția de ministru, după ce Andrian Candu, preluând funcțiile președintelui, a semnat un decret de numire a acesteia. Așa cum îi cere Constituția, Radu a jurat să respecte legile țării, drepturile fundamentale ale cetățenilor Republicii Moldova și să apere democrația. Noul ministru a citit de pe foaie cu emoție, iar ulterior a declarat că este convinsă de necesitatea prezenței ei la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
„Sunt convinsă că aportul meu la acest minsiter este necesar, este nevoie ca de aer de reforme profunde. Eu voi aduce o nouă viziune managerială, precum și o nouă viziune asupra gestiunii mult mai eficiente a domeniului protecției sociale. Nu sunt primul și nici ultimul minsitru care activează venind din alt domeniu. Există experiențe cu rezultate destul de bune în alte state. Desigur, există oameni în minister care știu ce este de făcut, cu ei voi lucra”, a răspuns Silvia Radu la întrebările jurnaliștilor.
„Această funcție mi-a fost propusă de către Pavel Filip. Am vorbit și cu Vlad Plahotniuc, dar a doua zi. Ceilalți miniștri au fost din sistemul sănătății, dar nu au reușit să facă reformele dorite în timp scurt. Pavel Filip m-a rugat și m-a convins să vin, a spus că îmi oferă libertatea și prijinul necesar pentru reformele care urmează. Mie îmi pasă de sănătatea oamenilor și sănătătatea țării în care trăiesc”, a mai adăugat ea.
Silvia Radu i-a răspuns și președintelui Igor Dodon privind diferența dintre aspirină și paracetamol și crede că refuzul acestuia de a o numi în funcție ar fi ținut de un om al șefului statului de „a-și arăta mușchii”.
Premierul Pavel Filip s-a declarat din nou mulțumit de noii membrii ai Executivului pe care îl conduce și le-a reamintit că nu le promite clipe frumoase, ci numai „lacrimi și sudoare”.
„Avem puțin timp. La Ministerul Sănătății s-a muncit mult, am reușit să facem reforma de Sănătate Publică, am reușit să aprobăm o reformă importantă, precum cea a asistenței medicale primare, am reformat sistemul de pensii. În așteptare este o reformă importantă pentru Republica Moldova, vorbesc de reforma spitalicească, s-a început lucrul pe acest concept și, doamnă Radu, aveți în față cinci luni de zile pentru a aproba această reformă”, a spus Pavel Filip în cadrul ceremoniei de învestire.
Amintim că Silvia Radu este al cincilea ministru numit în ultimii trei ani și are un mandat extrem de scurt, de doar câteva luni până la alegerile din februarie 2019. Silvia Radu a condus compania Gas Natural Fenosa din anul 2008 până în 2015, iar în anul 2016 a candidat la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. De asemenea, Radu a exercitat funcția de primar general interimar în perioada noiembrie 2017-iunie 2018. Ea a candidat și la funcția de primar general al Chișinăului, însă cetățenilor nu au ales-o.
Tag: silvia radu ministru investire
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
05 decembrie, 2016, 14:02
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %